Craiova: EXCLUSIV Jurământul necunoscut al lui Eminescu şi dovada că România este centrul vechii Europe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filozoful şi eminescologul Constantin Barbu, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă salvării operei eminesciene, scoate la lumină noi documente şi mărturii monumentale: Jurământul necunoscut al lui Eminescu, din 1 octombrie 1884 şi Codex Aureus Dacoromanorum, carte ce se înfăţişează în 20 de volume, având aproape 10.000 de pagini cu documente ce privesc istoriile populaţiilor de pe teritoriul marii Dacii şi României actuale de

Arhivele prezintă documente noi care vor schimba din temelii biografia lui Eminescu. În ceea ce priveşte Codex Aureus Dacoromanorum,  este comparabil în istoriografia României cu Documentele Hurmuzaki, la care s-a lucrat aproape 100 de ani, de la Eminescu până la Iorga şi dincolo de Iorga. „Este o carte de rememorare şi refundamentare a destinului ţării”, spune filozoful Constantin Barbu.


În Codex sunt adunate documente, mărturii, acte, hărţi, manuscrise, comentarii şi interpretări celebre privind teritoriul şi populaţiile României care ar putea susţine ideea că „România” este centrul vechii Europe (Marija Gimbutas) sau miezul străvechiului Imperiu Arian (după Ştefan din Bizanţ). „Codex Aureus Dacoromanorum prezintă mărturii istorice, scripturale, culese din arhivele româneşti şi străine, din Sankt Petersburg, Vatican, Roma, Constantinopol, Paris, Viena, Veneţia, multe dintre ele inedite”, mai adaugă Barbu.

image


Astfel, de la Craniul din Peştera Muierii (30.000 î.e.n.), trecând prin povestea Tăbliţelor de la Tărtăria şi străjuiţi de Gânditorul de la Hamangia ajungem până la contemporanii noştri Brâncuşi, Cioran şi Noica. Codex are mai multe volume de manuscrise facsimilate color, manuscrise din secolele VII, X, XIII (ms. Ovidius, Ex Ponto inedit), XV, XVII.


Printre autorii importanţi se numără, Noica, Marija Gimbutas, Dimitrie Cantemir, Cioran, Platon Aristotel, Ptolemeu, Ioannes Cassianus, Cicero, Herodot, Împăratul Traian, Seneca, Vasile cel Mare, Papa Honoriu III, Neagoe Basarab, Lucian Blaga, Mihai Şora, şi mulţi, mulţi alţii.
„Setul de 20 de volume va fi însoţit de un film de 10 minute realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, postului de televiziune Oltenia 3 TV şi OZI ( n.r. – organizaţia ziariştilor internaţionali) şi va fi lansat în decembrie,  în România şi în străinătate, la Parlamentul European, dar şi în alte ţări.


Printre cele mai inedite manuscrise se numără cel al lui Ovidius EX Ponto din sec. XIII de la Biblioteca Batthyaneum. Este vorba despre exilul lui la Tomis şi aminteşte de primul rege dac Cotys căruia Ovidius i-a fost oaspete. Pe coperta volumului este reprezentată moneda cu chipul regelui poet Cotys care se află în tezaurul Cimerienilor. 

Jurământul lui Eminescu se publică pentru prima dată

Jurământul necunoscut al marelui Eminescu se leagă de numirea sa ca bibliotecar la Biblioteca Universităţii din Iaşi. „Documentul ce va apare în volumul 23 din manuscrisele lui Eminescu editate în facsimil prin străduinţa lui Eugen Simion, Gabriela Dumitrescu şi Mircia Dumitrescu ne-a fost pus la dispoziţie de doamna Gabriela Dumitrescu directorul adjunct al Bibliotecii Academiei Române. Textul jurământului este scris de Garofeanu în numele rectorului Universităţii din Iaşi, semnat de Culianu. Este scris cu cerneală neagră, iar Eminescu semnează cu cerneală mov”, completează Constantin Barbu. 

image

 
Textul documentului:
Jurământ
Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoare şi conştiinţa mea:
Credinţă Majestăţii Sale Carol I Regele României şi constituţiunii ţării mele;
De a-mi împlini cu sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea;
De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu,
Mihaiu Eminescu
Jurământul de faţă s-a săvârşit în prezenţa subscrisului
D. Garofeanu, jurist consult
Astăzi în întâiu octobre anul una mie optsute optzeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit în aula Universităţii de Iassy. N. Culianu

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite