Secvenţe din Marele Război, povestite de un român care i-a supravieţuit: o bombă a făcut prăpăd în tranşee, dar mitraliera rămasă pe metereze răpăia în continuare
0
Câteva rânduri bătute la maşina de scris, pe o coală de hârtie îngălbenită, stau mărturie acum, la 100 ani de la înfăptuirea României Mari, despre o luptă eroică dată de înaintaşii noştri. Ca urmaşii lor să trăiască într-o ţară unită, străbunii şi-au dat sângele pe câmpul de bătălie, fără să ezite, cu gândul la viitor.
În vara lui 1967, un ostaş supravieţuitor al Primului Război Mondial, născut la 1900, a aşternut pe hârtie gândurile sale dintr-un sângeros iulie 1917. Se împlineau 50 ani de la bătălia de la Mărăşeşti, decisivă pentru salvarea ultimei părţi din România ocupată de Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria).
GALERIE FOTO DIN VARA LUI 1917 - ROMÂNIA ÎN TIMPUL MARELUI RĂZBOI
Decorat cu medalia „Virtutea ostăşească“, plutonierul-major Dumitru Enache se apropia de apusul vieţii, iar festivitatea îi trezise amintirile puternice despre acele zile - amintiri care, de fapt, nu se estompaseră niciodată.
GALERIE FOTO - ROMÂNIA ÎN TRANŞEELE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
„În amintirea luptelor de la Mărăşeşti
Eram sergent în termen la Regimentul 34 Infanterie, batalionul 2, unde comandant era maiorul Mihail Gheorghe. Comandam o secţie de mitraliere.
În dimineaţa zilei de 27 iulie 1917 mă aflam din ordin superior pe poziţie în linia întâi, fiind ataşat la compania 5-a pentru susţinerea batalionului de flanc.
La ora 4 dimineaţa, în acea zi, erau numai schimburi de focuri între trupele inamice şi cele ruseşti. Nu după mult timp, inamicul a dezlănţuit un puternic bombardament de artilerie asupra poziţiilor noastre, iar în jurul orei 8 - 8.30 au apărut valuri succesive inamice pe o adâncime de 2 kilometri, care înaintau spre poziţiile noastre.
Întreaga noastră linie a deschis un foc puternic şi împreună cu mitralierele secţiei mele care trăgea de flanc, am distrus primele valuri ale inamicului.

Inamicul, în înaintarea lui către poziţiile noastre, avea albia râului Putna Seacă cu un mal către noi şi ajunşi acolo, li se oferea un teren prielnic de apropiere de poziţiile noastre, încât dacă ajungeau la malul dinspre noi, în faţa mitralierelor mele prezenta un unghi mort. În faţa acestei situaţii am lungit tirul mitralierelor şi cu un foc continuu, puţini au mai putut ajunge la malul protector.
Atacul a ţinut continuu până către ora 18 - 19. În acest timp una dintre mitralierele pe care le comandam a fost scoasă din luptă împreună cu toţi servanţii ei, fiind şi eu rănit de explozia unei bombe.
Amintindu-mi de acele clipe nu pot uita gestul camaraderesc al soldatului Ciocan Vasile, agent de legătură, care fiind lângă mine în clipa când am fost rănit mi-a oferit pansamentul său, m-a pansat, m-a ajutat să-mi reiau locul, dar când a vrut să-şi reia şi el locul, a fost lovit de-o schijă şi omorât.
În tot acest timp, mitraliera rămasă a tras încontinuu, deşi mai rămăseseră doar 3 servanţi, dintre care 2 răniţi.
Plutonul din compania a 5-a care făcea legătura la flancul stâng cu Regimentul 36 infanterie fiind distrus, iar comandantul companiei a 5-a, lt. Miulescu omorât, inamicul a înaintat prin această spărtură până dincolo de poziţiile noastre.
La contraatacul dat de trupele noastre din linia a II-a, inamicul a fost reepins retrăgându-se jumătate la dreapta, ne-au căzut în spate şi noi 4 inşi răiniţi şi plini de sânge, ne-au sărit asupra noastră circa 7-8 inamici cu grenade în mâini au început să ne lovească cu paturile armelor luându-ne astfel prizonieri. Duşi sub escort am putut vedea mormane de mormane de morţi inamici în poziţiile lor.
Deşi au trecut 50 ani de atunci, faptele acestea nu le voi uita niciodată. Le-am povestit de multe ori celor 5 copii ai mei şi nepoţilor şi vin cu rugămintea, dacă este posibil, să publicaţi aceste rânduri pentru a fi cunoscute şi de alţii.“

Rândurile ostaşului Dumitru Enache au fost găsite de nepoţii săi peste ani, printre alte acte lăsate moştenire. În pragul Zilei Naţionale de 1 Decembrie, când România de atunci şi de acum va serba 100 ani de la clipa în care a fost întreagă, sergentul de la Mărăşeşti îşi vede, dincolo de mormânt, încă un vis împlinit. Dorinţa lui ca faptele de vitejie ale camarazilor săi să fie cunoscute au ajuns acum la toată lumea.
Cu Maria lui, Dumitru a avut 5 copii, toţi daţi la şcoală: Anastasia, Vasile, Iulian, Felicia, Eugenia. Fiecare a avut copii şi nepoţi, astfel că atunci când capul familiei a închis ochii, în 1974, începeau să i se nască strănepoţii.
Una dintre nepoate, Felicia, fiica lui Vasile, era lăuză când a murit bunicul. Nici n-a conceput să nu meargă la căpătâiul lui.
„Pentru mine, bunicul a fost un model. De la el am învăţat istorie şi am învăţat să citesc oamenii. Era tacticos, riguros şi extrem de tipicar. Avea un scris ordonat şi caligrafic, foarte frumos. El era un bărbat arătos, cu mustaţă şi privire dreaptă. Nu l-am auzit niciodată ridicând vocea.
După război rămăsese în armată. Îşi respecta tabieturile. Avea ore fixe de masă, când toţi trebuia să ne strângem, iar bunica să ne aşeze masa. Asculta în surdină muzică populară şi ne povestea mereu despre război. Uneori ceilalţi fugeau la joacă, iar eu rămâneam să ascult.
Mai târziu, când eram la şcoală, tata mă întreba pe neaşteptate: <Şi ia zi, între ce ani a domnit Ştefan cel Mare? Dar Mihai Viteazul când a făcut Unirea?“. Bunicul îi transmisese şi lui iubirea pentru istoria neamului. Nimeni nu accepta să mă ajute la teme dacă eu nu mă străduiam întâi. Voiau să vadă că încerc, că muncesc singură.
Tata îmi punea în vedere, el făcuse şcoala de piloţi şi lucrase apoi la centrul de calcul: <Faci patru exemple de exerciţii şi eu te verific. Dacă nu-ţi ies, te ajut. Dacă nu munceşti la ele, te duci cu temele nefăcute. Nu-ţi dau mură-n gură, pentru că aşa rămâi pe viaţă. Altă treabă n-ai. Învaţă!“.
Ne-a prins bine tuturor lecţia asta de viaţă“, este recunoscătoare Felicia Burlacu.
În poza de familie, Dumitru Enache poartă uniforma militară şi este alături de soţia Maria (născută Scarlat) şi copiii Anastasia, Eugenia, Felicia, Vasile şi Iulian. Mai jos este certificatul de bună purtare al gradatului Enache Dumitru. Sursa Arhiva familiei Enache

Pe aceeaşi temă: