„Nu are nimic? Noi vedem că are ceva. La mine la țară se spune «damblagiu»”: George Simion, atac la Nicușor Dan

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

George Simion a avut nou derapaj la adresa lui Nicușor Dan, sugerând că Președintele ar avea „o problemă” în aparițiile publice. „Nu știu de unde se trage, nu știu dacă este o problemă de sănătate sau nu, nu știu dacă este capabil sau nu să își exercite funcția, dar noi spunem că are o problemă”, a spus Simion la emisiunea „România în direct” de la Radio Europa FM.  

George Simion Foto: Mediafax/Alexandru Dobre
George Simion Foto: Mediafax/Alexandru Dobre

Întrebat de moderatorul emisiunii, Cătălin Striblea, ce înseamnă „paraplegic”, după ce liderul AUR a folosit acest termen la adresa președintelui, Simion a venit cu explicații, afirmând că acest termen se folosește în mediul rural unde a copilărit.

În sensul de amorțit, paralizat, așa cum arată această guvernare și această președinție a lui Nicușor Dan.

Cătălin Striblea: Vi se pare corect că l-ați făcut „paraplegic” pe președinte?

George Simion: Nu l-am făcut eu.

Cătălin Striblea: Dar cine l-a făcut?

George Simion: Nu știu. Nu vedeți? Împăratul e gol. Nu știu ce problemă are, nu sunt medic. Un medic ar trebui să constate acest lucru. Nu vedeți toate aparițiile publice ale lui Nicușor Dan? Nu are nimic? Noi vedem că are ceva. Nu știu ce are. Nu vedeți toate reacțiile publice pe care le are Nicușor Dan?”

https://www.youtube.com/live/3MxamKRflG8?si=G_A48b2vPRHDDyiO

„Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”

Simion a continuat spunând că a folosit o metaforă dar a adăugat un alt termen ofensator la adresa președintelui, cel de „damblagiu”.

Întrebarea moderatorului vine după ce joi, Simion l-a acuzat pe Nicuşor Dan că se concentrează pe excluderea AUR din consultările politice.

Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic, care în loc să se preocupe de criza de la Azomureș are o problemă cu AUR și nu vrea să vorbească. Singura lui concentrare este pe faptul că AUR nu trebuie să fie chemat la consultări”, a declarat atunci președintele AUR

George Simion nu și-a retras declarația, ba chiar a reluat-o și în interviul acordat luni.

„Cuvântul „paraplegic” este o metaforă pentru amorțire, pentru paralizie. Am spus cum se spune popular. La mine la țară se spune 'damblagiu'”, a spus Simion. 

Acesta a mai precizat, în cursul zilei de joi, că va reveni cu un mesaj pentru președinte prin care „se va ocupa” ca un răspuns la lipsa de consultări cu partidul AUR. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite