Secretul bucătăriei mănăstirești dezvăluit de părintele Efrem. Călugărul poate rivaliza cu chef-ii vedete FOTO
0Părintele Efrem Bandarică, bucătarul iscusit al minunatei mănăstiri Dervent din județul Constanța, este viral pe Facebook, unde fiecare preparat de-al lui face furori adunând mii de like-uri.
Povestea sa de viață este cea a unei copilării grele, presărate de neajunsuri, dar și de „icoane“ care l-au făcut ceea ce este astăzi: un om care și-a găsit menirea și locul în ochii lui Dumnezeu și în colțul său de răi mănăstiresc, aflat în bucătărie.
Părintele Efrem Băndărică de la Mănăstirea Dervent din județul Constanța (aflată la circa 100 kilometri de Constanța, spre Ostrov și unde nu se mănâncă niciodată carne) s-a născut în comuna Niculițel, din județul Tulcea, într-o familie săracă, dar cu frică de Dumnezeu, în urmă cu aproape 41 de ani. Încă de când a deschis ochii, fiind cel mai mic dintre cei trei frați, a cunoscut povara unui trai cu neajunsuri. Părinții l-au botezat Gelu, nume la care a renunțat când a îmbrăcat haina monahală.
„Tatăl meu, Marin, un iscusit tipograf, a lucrat în anii comunismului la Tipografia Delta din orașul Tulcea. Învățase de la colegii lui din tipografie cum să lege cărțile și cu această meserie <la negru> a reușit să facă rost de lapte pentru cei trei copii ai lui. Sâmbăta și duminica mergea la Mânăstirea Cocoș, unde era prieten foarte bun cu starețul de atunci, și cu binecuvântarea lui lega cărțile colecția de carte veche din biblioteca mânăstirii. Ca răsplată, părintele stareț ne trimitea zilnic, cu cărăușul mânăstirii, câte trei litri de lapte", își amintește cu nostalgie, părintele Efrem.
Prima „icoană" i-a fost mama, Tudorița.
„Nu era o credincioasă practicantă, dar avea ceva ascuns în inimă pentru iubirea de Hristos. Îmi aduc aminte cum, atunci când eram în Postul Mare ori Postul Sfintelor Paști, dânsa gătea cu carne pentru tata ori musafiri, iar nouă, copiilor, ne făcea mâncare de post. Ne spunea: <Voi țineți post, pentru că sunteți tineri, țineți post și pentru mine>, spune nostalgic părintele Efrem, care îi descrie pe părinții săi ca fiind foarte milostivi, după puterile lor.
A doua icoană i-a fost bunica, la ale cărei sfaturi se gândește și acum.
„În copilărie bunica se așeza la masă cu noi, dar nu gusta nimic până ce nu ne ridicam cu toții de la masă. Ne privea pe fiecare în parte, iar la finalul mesei aduna firimiturile ce rămâneau de la noi și cu vocea-i blândă spunea așa: <Dacă am fi avut și noi, în timpul războiului, aceste resturi ce-au rămas de la voi... >. Atunci nu înțelegeam prea bine ce însemnau acele cuvinte, dar acum am ajuns să trăiesc fiecare sfat al bunicii", spune părintele Efrem.
Doar mama sa mai trăiește acum și încă trudește pentru traiul de zi cu zi.
Drumul către Hristos
Oameni simpli, care trăgeau din greu pentru bucata lor de pâine, părinții nu i-au înțeles lui Gelu, băiețel de 11 ani pe atunci, chemarea către Biserică.
„Părinții, mai cu seamă tata, nu erau de acord ca eu să merg la biserică sau la mânăstiri, însă pe mine nu mă putea opri nimeni, în ciuda faptului că la întoarcerea de la slujbele bisericii mi-o luăm pe cârcă. <Furam> bani de la mama. Când mă trimitea la cumpărături, de fiecare dată, eu <scumpeam> orezul, zahărul, cartofii și cu banii obținuți, duminica îmi cumpăram icoane, cărți bisericești, dar aprindeam și câte o lumânare la vii și la morți, până a descoperit mama și mi-a făcut cunoștință cu Sfântul Nicolae“, își amintește amuzat părintele.
Ca să ajungă neobservat la mănăstirea aflată la șase kilometri distanță se trezea cu noaptea în cap, înaintea tuturor, astfel încât să nu îl poată opri părinții.
Decizia de a merge definitiv pe acest drum al Bisericii a luat-o în primul an de liceu, când un văr, care este ieromonah, a venit în vizită. Au mers împreună a doua zi la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Cocoș.
„De cum am intrat în biserica mânăstirii și am auzit cântările, răspunsurile la strană date de călugării tineri, am crezut pentru moment că sunt în Rai și mi-am spus: <Gelule, aici, la șase kilometri de satul tău este Raiul și tu îți petreci viața în lumea deșartă?!>. Și acum îmi răsună în cap glasurile și cântările acelea mânăstirești. Îndată ce m-am <îmbătat> de acea mireasmă de rai, de mult căutată, a mânăstirii, mi-am pus baza unei temelii cu dorul de a fi și eu unul din acei călugări dedicați Domnului într-o mânăstire. S-a împlinit acest dar după trei ani de zile, dar nu acolo unde mi-a plăcut, ci aici la Dervent, unde Domnul m-a trimis, m-a chemat", spune acesta.
Bucătar de 17 ani
Tânăr călugăr în devenire, Gelu a fost trimis la bucătărie la 17 ani. Apoi a primit alte misiuni, în alte domenii, așa-numita „ascultare“, pentru că în mănăstire călugării nu fac ce doresc, ci ce este nevoie. Abia în urmă cu 10 ani a fost trimis, definitiv, să dea ascultare, ca bucătar la Dervent. Însă gastronomia nu este singurul sau talent.
„O altă portiță către cer este pictura, în speță iconografia și pictură religioasă. Sunt un pictor cu diplomă, deoarece am absolvit Facultatea de Arte, cu specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative de in 2012. În bucătărie zilnic îmi trec prin mână nenumărate zarzavaturi, cu tot felul de forme, culori, arome, de toate culorile. Așa că îmi fac de cap în sens bun și <pictez> salate naturale", spune călugărul Efrem.
Și într-adevăr salatele sale arată ca niște tablouri, iar pozele postate pe Facebook i-au adus notorietatea. Fotografiile cu preparatele sale strâng mii de like-uri și comentarii și, de curând, părintele a fost nevoit să își mai facă un cont pentru că depășise limita admisă de Facebook, de 5.000 prieteni virtuali. Totul pe lângă mulțumirile pelerinilor care au trecut pragul mănăstirii și au plecat nu doar sătui, ci cu adevărat minunați și jurându-se că mâncarea ieșită din mâinile părintelui Băndărică le-a alinat sufletul și le-a alungat supărările.
Secretele bucătăriei mănăstirești
Părintele preferă să gătească lucruri simple, dar gustoase, colorate, dar și sățioase, fără opulența meselor gargantuelice.
„Indiferent de starea noastră interioară, atunci când gătim e bine să punem suflet și să ne purtăm cu legumele, fructele, lactatele, peștele și toate ingredientele ca și cum ar fi niște mari daruri primite de la Dumnezeu. Rugați-vă, atunci când gătiți, ca Domnul să binecuvânteze lucrarea și mâncarea pe care o preparați și să le sfințească și să le fie ca un tratament celor care vor gusta din bucatele voastre. Încercați să le găsiți folosință tuturor alimentelor, fără a face risipă, pentru că Domnul este bun cu noi și ne pune zilnic pe masă toate cele de trebuință. Mă îngrozesc când văd și aud despre diferiți bucătari câtă risipă fac și spun: <Doamne, ai milă!>, explică părintele.
Preparatele sale sunt mai mult bazate pe legume, fructe, lactate și ouă, însă nu ocolește nici peștele, din care a făcut inclusiv sărmăluțe. Este deja la a doua carte de bucate, după ce prima a fost editată în mai multe tiraje. Prima s-a numit „Secretele Bucătăriei Călugărești“, iar cea de-a doua este „Savoarea Bucătăriei Mânăstirești".
„Eu nu sunt un maestru renumit în arta culinară, ci doar încerc să fac ascultare de starețul meu Andrei Tudor, rugându-L totodată pe Dumnezeu să întregească această lucrare a mea. Iar atunci când gătiți după rețetele din carte, să pună și El un pic de gust și inspirație în preparatele frățiilor voastre! ", este sfatul părintelui.
„Este important este alimentele cât mai naturale, însă nu este posibil deoarece lumea această contemporană este inundată de falsuri și <otravă> cu etichete premiate. Ar fi minunat dacă lumea ar citi ingredientele pe toate produsele. Mă îngrozește gândul că oamenii nu sunt atenți la sănătatea lor. Nu știu, îmi este și frică să vorbesc, când este vorba de alimentația zilelor noastre", spune Efrem Băndărică.
Părintele folosește rețete depinse din toată gastronomia lumii, pe care le-a adaptat: nu se dă în lături, ba dimpotrivă, și de la preparatele turcești, iar ultimele secrete le-a primit din bucătăria Ierusalimului, unde a călătorit.
Mulțumirile sale se îndreaptă, în primul rând, către Dumnezeu întrucât i-a arătat calea, către starețul mănăstirii Dervent, pentru intuiția duhovnicească de a-l pune în ascultarea și folosul „îngerilor pământești“, care sunt monahii, dar și mamei sale, Tudorița, care l-a plăsmuit și crescut, pentru a-l încredința apoi Maicii Domnului.
Cum se face Vasilopita
Dintre rețele care fac furori pe internet, cea mai potrivită pentru luna ianuarie este Vasilopita, plăcinta Sfântului Vasile, dar pe care credincioșii o pregătesc toată luna și care își are rădăcinile în urmă cu 1.500 de ani, în Cezareea.
Ingredientele sunt: 4 cești făină, 6 ouă, 200 grame de unt, 3 cești zahăr, 3 lingurițe coajă de portocală rasă, o ceașcă suc de portocale proaspăt stors, 1/2 păhărel uzo, migdale prăjite pentru ornare.
Se bate untul pentru 15 minute, adăugând treptat zahărul. Punem ouăle, sucul, coajă de portocală rasă, uzo și la final, adăugăm făina. Se toarnă amestecul într-o tavă rotundă, tapetată cu unt și cu făină. Coacem pâinea la 180 de grade Celsius aproximativ 1 oră. Scriem anul cu migdale și ornăm cu diferite modele vegetale.
Se încarcă comentariile...
