Scrisoare de dor pentru Mădălina Manole. „Fata cu părul de foc“, adorată cu aceeaşi ardoare de marele ei fan
0
Fanul numărul 1 al Mădălinei Manole a postat o scrisoare către îndrăgita artistă care îşi serba ziua de naştere la 14 iulie şi care a ales să îşi încheie viaţa în aceeaşi zi de 14 iulie.
Daniel Gheorghe, fanul numărul 1 al Mădălinei Manole (1967-2010), a postat ca în fiecare an în preajma zilei de 14 iulie o scrisoare de dor pentru artista dispărută.
Daniel a rememorat momentele frumoase petrecute împreună şi nu va lipsi de la comemorarea pe care familia Mădălinei o face la mormântul din Ploieşti, în acest weekend.
Timp de 2 ani după moartea ei năprasnică din 2010, Daniel, care este din Medgidia, a mers în fiecare weekend la Ploieşti pentru a se reculege la locul de vechi al Mădălinei.
În 2017, Daniel a organizat un flash-mob la Aeroportul Otopeni, unde Mădălina lucrase ca operator-controlor de trafic şi unde avea casa, în care a şi murit. Mai mult, un videoclip, al piesei „Tu n-ai avut curaj“, a fost filmat la aeroport.
Iată ce-i scrie Daniel, la 9 ani de la plecarea Mădălinei, adunând frânturi din scrisorile pe care i se dedică la 14 iulie:
„Timpul nu iartă…
Scrisoare către MADĂLINA MANOLE…
Nu înţeleg, sau poate înţeleg prea bine, ce repede zboară timpul…
Nu pot să nu mă las copleşit, să nu mă las „pradă” tristeţii şi furiei gândindu-mă la acea zi de 14 iulie 2010…
Şi nu ştiu cum, şi de ce, Dumnezeu cheamă „acasă” mult prea devreme pe acei oameni minunaţi de care ne agăţăm uneori cu disperare şi pe care am vrea să-i ştim lângă noi o veşnicie!
Fată dragă, nu am înţeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el.
Însă vreau să ştii că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine şi că mi-e dor.
Numele tău îmi va aminti întotdeauna de acea persoană care ştie să zâmbească şi dintr-o ploaie, mai mult, ştie să facă zâmbete şi în jurul ei.
Rugămintea mea ar fi să nu încetezi să ne impresionezi şi să ne binedispui cu muzica ta, pe noi cei care te iubim. Aş vrea să mai spun atâtea, dar prefer ca atunci, când poate vei citi această scrisoare, să nu îţi umple sufletul de lacrimi!
Cu tine am început şi cu tine am ajuns aici. Am început împreună, dar acum nu mai eşti aici. Nu mai eşti de mult timp. Nu ştiu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum. Ştiu că m-ai însoţit până aici, dar nu eşti lângă mine. M-am uitat şi în stânga şi în dreapta. Nu eşti nicăieri. Am ochii plini de lacrimi şi mă uit după tine. Da, că tu eşti un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmăreşte acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.
Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îţi promit! Cu paşi mărunţi şi cu lacrimi în ochi îţi spun ‘Mi-e dor, îmi lipseşti!’, spuse din toată inima.
Acum...
Am obosit. Sunt frânt, dar nu voi renunţa... Sunt frânt de această pierdere.
Poate că sună ciudat, dar te aştept. Cum n-am aşteptat pe nimeni.
De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi” …
Cu recunoştinţă,
Daniel GHEORGHE
08 iulie 2019“
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
