Păcate neobişnuite pe care preoţii te pun să le spovedeşti. „M-am fardat, m-am dat cu ruj, cu pudră, cu creme”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: EXCLUSIV: Oltenii vor să scape de coşmarurile crizei prin spovedanie

Spovedania sau mărturisirea păcatelor este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Ea presupune părere de rău pentru păcatele pe care le-ai făcut şi dorinţa de îndreptare. Desigur, spovedania se face în faţa preotului, care la final de dezleagă de păcate şi îţi dă un canon.

Pentru a le fi oamenilor mai uşor să meargă la spovedanie, în rândul credincioşilor au apărut diferite broşuri numite „Îndreptar pentru spovedanie”, scrise de unii preoţi ortodocşi. Astfel, din aceste colecţii de sute de păcate, aflăm că trebuie să mărturisim în faţa lui Dumnezeu, prin intermediul preotului, nu doar minciuna, hoţia, gândul rău, invidia, ci şi alte lucruri pe care multă lume le consideră ca fiind obişnuite.

Părintele Ilie Cleopa, de la mânăstirea Sihăstria, alcătuia în anul 1988 un astfel de „Îndreptar” unde găsim păcate mai puţin obişnuite care trebuie mărturisite:

  • Am vorbit, am ascultat glume cu cuvinte sfinte („la pastile cailor”, „tatăl nostru-n podul vostru”, „a treia zi după Scripturi” etc.).
  • Am defăimat numele sfinţilor (Măi Gheo, Măi Io, Văsâi).
  • Am folosit stupefiante, marihuana, cafea, ţuică. (Cine se împărtăşeşte nu are voie să folosească deloc acestea.)
  • Am făcut rămăşaguri, pariuri etc. Mi-am silit soţul să-mi cumpere lucruri.
  • Am chinuit, am omorât animale, păsări, insecte, le-am bătut, înţepat, înfometat.
  • Am jucat şi am mers la nunţi, la baluri, la disco, la filme etc. spre a păcătui.
  • N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică
  • Am vorbit cu două înţelesuri.
  • Am vorbit altfel de cum gândesc.
  • M-am spălat şi m-am parfumat cu săpun mirositor ca să plac altora
  • Mi-am retezat părul şi port pantaloni (pentru femei)
  • Am purtat zorzoane şi umblu cu capul descoperit (pentru femei).
  • M-am sulemenit, m-am fardat, m-am dat cu ruj, cu pudră, cu creme. (Pentru aceasta se dă Canon doi ani.)
  • Am ascultat discuţiile altora în tren, în maşină, pe sub ferestre sau uşi.
  • M-am rugat cu glas tare fiind singur(ă).
  • Sunt necumpătat în cheltuieli (bani risipiţi, bomboane, lux, gumă, ţigări)
  • Am stat într-un genunchi, ca şi catolicii şi evreii, la rugăciune. (Dacă avem doi genunchi, să stăm pe amândoi.)
  • Am zis „Iisus” în loc de „Domnul nostru Iisus Hristos”.

„Hârtia pe care ai avut păcate scrise o dai focului, însă când ai venit la Spovedanie, e bine să mai ai încă o hârtie şi un creion ca să-ţi notezi Canonul ce l-ai primit. De ai primit Canon după Pravila Bisericii, şi-l vei face, te vei mântui, iar de nu, păcatele rămân fără iertare.

Orice creştin e bine să facă măcar o dată în viaţă Spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate Spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în cer, fără Spovedanie nu intră în cer nimeni. Atenţie însă că diavolul are un şiretlic: când faci păcate, îţi dă curaj, iar când să le Spovedeşti, îţi aduce ruşinea”, mai scrie părintele Ilie Cleopa.

Pe aceeaşi temă:

Cum au ajuns credincioşii să se închine la politicieni în biserici. Legile BOR despre figurile care pot fi pictate în biserici

De ce pun românii nume de sfinţi copiilor. Ce spun preoţii despre numele care nu se regăsesc în calendarul ortodox

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite