Locul unde copiii se roagă la Moş Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor şi Andrei au venit în casa lui Moş Nicolae
Tudor şi Andrei au venit în casa lui Moş Nicolae

 Micuţii lasă bileţele la Biserica „Sfântul Nicolae“, împărtăşind dorinţele lor cele mai fierbinţi Sfântului care le aduce cadouri în fiecare an. Micuţii consideră acest loc „casa lui Moş Nicolae“. Vin să se roage, în speranţa că Sfântul cel bun le va îndeplini toate dorinţele.

Sunt atât de sinceri şi de puri, încât rugăciunea lor este cea mai puternică. Situată pe strada Maior Gheorghe Şonţu, Biserica „Sfântul Nicolae“ din Constanţa, de lângă Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii „Petru şi Pavel“, este locul de suflet al copiilor.

Click pe imagini pentru a vedea unde se roagă copiii pentru îndeplinirea dorinţelor!

Mesaj de suflet

„Moş Nicolae, ajută-mă să fiu ascultător şi să vină tatăl şi bunul sănătoşi“, a scris un băieţel pe un bilet pe care a ţinut să-l dea părintelui Marius Moşteanu, pe care-l consideră mesagerul sfântului. Are părintele şi bunicul plecat în voiaj, pe mare, şi tot ce-şi doreşte este să-i vadă din nou acasă, aşa că nu mai vrea nici jucării şi nici dulciuri, darurile pe care orice copil vrea să le găsească dis-de-dimineaţă în ghetuţe.

„Vin foarte mulţi copii, aici, la biserică. Avem în perioada aceasta, în fiecare duminică, aproximativ 60-70 ce copii care vin, participă la slujbă“, spune părintele Marius Moşteanu, parohul lăcaşului de cult.
Părintele a făcut tot posibilul să-i atragă pe cei mici în lăcaşul de cult. Din 1995, în fiecare an el şi soţia sa, Elena, se transformă în „ajutoarele moşului“ şi pregătesc sute de pachete pentru copilaşii care vin la biserică.

„Vreau o maşinuţă care zboară“

Tudor (patru ani şi jumătate) a venit ieri să se roage în „casa lui Moş Nicolae“, aşa cum l-a învăţat bunica lui. Pe Sfântul cel bun, pictat pe una dintre uşile altarului, îl priveşte cu sfială. Murmură o rugăciune ca pentru sine. N-a fost prea ascultător în ultimele zile, aşa că are emoţii, nu ştie dacă moşul îi va aduce vreun cadou. „Vreau să-mi aducă o maşinuţă care zboară, fiindcă am văzut eu că există“, spune băieţelul cu emoţie.

Şi Andrei (5 ani) îşi pune toate speranţele că Sfântul Nicolae îi va îndeplini dorinţele care „nu se spun, ca să se îndeplinească!“. „Copiii care vin aici au intrat într-o relaţie puternică cu Sfântul Nicolae, care a devenit pentru ei o realitate. Noi le oferim daruri procurate cu ajutorul celor care vin la Biserică şi tot în fiecare an avem un brad împodobit, pentru că vrem să aducem aici atmosfera de acasă de Sărbători“, explică preotul Moşteanu.

Ieri, bradul imens, ce tronează în faţa altarului, a fost împodobit, iar copiii care au trecut pe la Biserică au aşezat şi ei cu sfială un globuleţ pe crenguţele verzi.
Astăzi, tot cei mici vor primi daruri şi la Biserica „Sfântul Nicolae“. În punguţele cu daruri a fost strecurată şi o nuieluşă. Din zahăr. 


O poveste de-un secol


Biserica „Sfântul Nicolae“ este una dintre cele mai vechi din Constanţa. Lăcaşul de cult a fost construit de populaţia bulgărească şi inaugurat în 1889. „Aici se afla cea mai bogată biserică, era foarte multă argintărie în altar“, spune părintele Marius Moşteanu. Într-o vreme, evanghelicii îşi oficiau slujbele în acest lăcaş de cult. În perioadele 1952 - 1961 şi 1973 - 1987, Biserica a fost închisă, iar slujbele erau oficiate doar în ziua de „Sfântul Nicolae“, când era sărbătorit hramul Bisericii. La 6 decembrie 1987, părintele Neculai Voicu a deschis lăcaşul de cult şi a început lucrările de consolidare. Biserica nu era pictată, iar pereţii aveau fisuri. Părintele Marius Moşteanu este parohul acestei biserici din 1995. Între 1996 şi 1998, Biserica a fost pictată în interior. Astăzi, lăcaşul de cult este preferat de copii şi tineri.



Biserica Sfântul Nicolae
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite