Cine este dracul şi cum a ajuns el cel mai mare teolog. „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult...“

Diavolul ispiteşte oamenii pentru a-i duce în iad

De multe ori dracul este cel pe care-l învinovăţim pentru anumite lucruri pe care le facem, tot el este cel invocat atunci când vrem să jignim pe cineva, iar numele lui apare destul de des chiar şi în Biblie.

Conform teologilor, dracul este o realitate spirituală, un duh rău, un înger creat de Dumnezeu, care a căzut. La început, spune Biblia, toţi îngerii erau buni, dar unii s-au răzvrătit şi au fost alungaţi din cer. „Aceste duhuri sunt şi ele în număr indefinit de mare şi au şi ele o ierarhie. În fruntea lor este Satana. Cauza căderii unor îngeri este decizia lor de a se despărţi de Dumnezeu. Ei voiau să devină independenţi de Dumnezeu, întocmai ca Dumnezeu”, spune părintele Dumitru Stăniloae în „Teologia Dogmatică Ortodoxă”.

Teologia Ortodoxă spune că îngerii (cei buni şi cei răi) sunt duhuri, adică fiinţe imateriale şi necorporale, mult inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, dar mărginite şi nemuritoare. Fiind duhuri netrupeşti, la îngeri nu se poate vorbi de sex, deci ei nu se căsătoresc, nu se înmulţesc şi nici nu pot muri.

Căderea îngerilor răi, în frunte cu căpetenia lor, Lucifer/Satana, este descrisă în Biblie: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă satana, diavolul cel ce înşeală pe toată lumea, pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsă 12, 7-9).

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul „drac” mai este definit şi ca „fiinţă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău”. Sinonimele acestui cuvânt sunt foarte multe: demon, diavol, necuratul, satan, tartor, belzebut, naiba, aghiuţă, împieliţatul şi altele.

Teologii ortodocşi au dezvoltat în timp multe teorii legate de diavol. Ei arată că acesta L-a cunoscut pe Dumnezeu în cer, înainte de căderea sa, iar slava lui Dumnezeu a rămas întipărită pe veci în închipuirea dracului. „Firea lui este întunecată şi vede slava lui Dumnezeu ca foc, de aceea şi iconarii îl zugrăvesc negru, întunecat, spune Arhiepiscopul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului.

Tot el arată că diavolul este cel mai mare „teolog apofatic” (apofatismul este cunoaşterea lui Dumnezeu prin negare) deoarece „cunoaşte Sfânta Scriptură şi o tâlcuieşte din propria lui perspectivă, aşa cum reiese din ispitirile lui Hristos, când foloseşte pasaje scripturistice după propriile lui concepţii. Şi diavolul ştie pe dinafară Vechiul şi Noul Testament, nu doar creştinii. Şi diavolul poate să facă tâlcuire a Sfintei Scripturi cât pofteşte. Astfel, celor care îl primesc, diavolul li se face catehet. Cred că, probabil, cel mai bun catehet şi cel mai mare catehumen care exista pe atunci - când cateheza era doar intelectuală, iar nu curăţirea inimii - era însuşi diavolul”, notează arhiepiscopul.

Pe aceeaşi temă:

Tradiţii şi superstiţii legate de Botez. Ce se întâmplă cu copiii care mor înainte să fie scufundaţi de trei ori în apa sfinţită

Care este singura zi dintr-un an în care sinucigaşii pot fi pomeniţi în Biserică

De ce le este interzis preoţilor să „deschidă cartea“. „Compromite credinţa creştină, identificând-o cu superstiţia“