Specialişti de la MIT, Waze şi New York Times vin la Cluj alături de mari jucători pe piaţa mondială a tehnologiei
0Investitori importanţi la nivel internaţional cu bugete de peste 3 miliarde de dolari şi speakeri de la Waze, The New York Times şi MIT vin la Cluj, în iunie, la a cincea ediţie a Techsylvania, influent eveniment de tehnologie din estul Europei.
Organizatorii Techsylvania, un important eveniment din estul Europei dedicat tehnologiei, spun că ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 9-12 iunie.
Potrivit acestora, la eveniment au confirmat prezenţa şi Di-Ann Eisnor, director de dezvoltare la Waze, Sebastian Dobrincu, tânărul de 19 ani care a dezvoltat Storyheap (o companie de un milion de dolari în Statele Unite cu clienţi precum Selena Gomez şi Justin Bieber), Katherine Manderfield, director de strategie la The New York Times, Newton Howard, directorul laboratorului de specialitate de la MIT, cel care a realizat un cip ce prelungeste activitatea creierului cu până la 5 ani.
Lista speakerilor de la Techsylvania conţine peste 45 de profesionişti din IT şi sfera business.
Pe scena evenimentului vor urca şi administratorii unor fonduri de venture capital cu un portofoliu vast de startup-uri susţinute la nivel global.
„Aceştia le vor împărtăşi participanţilor la eveniment şi antreprenorilor la început de drum modelele lor de finanţare şi sfaturi pentru obţinerea de capital. (...) Unul dintre invitaţi este Ashley Carroll, partener în cadrul Social Capital, un fond de investiţii de peste 1.2 miliarde de dolari, cu sediul în Palo Alto, California. Firma a fost înfiinţată în 2011 de un fost angajat al Facebook şi are în portofoliu startup-uri din domenii precum sănătate, educaţie, finanţe-bănci şi mobile.
Un alt investitor de renume este şi Max Niederhofer, partener în cadrul Sunstone Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa, al cărui portofoliu depăşeşte 300 milioane de dolari. Prima sa investiţie a fost în platforma de muzică online Last.fm, achiziţionată de CBS în 2007 pentru suma de 280 milioane de dolari.
Pe lista investitorilor se regăseşte şi Bartoj Ondrej, un antreprenor ceh care a fondat prima sa afacere de succes înainte să termine facultatea, în 1996. În prezent acesta administrează Credo Ventures, un fond care gestionează peste 50 de milioane de dolari. Aceasta se află printre primii investitori ai unicornului UiPath“, se arată într-un comunicat.
Techsylvania va avea şi o competiţie internaţională numită Startup Avalanche, dedicată antreprenorilor şi startup-urilor din IT care au şansa de a-şi prezenta proiectele în faţa unora dintre cei mai faimoşi specialişti şi investitori. Cel mai bun startup va fi câştiga o excursie de nouă zile în Silicon Valley.
Techsylvania 2018 are loc în perioada 9-12 iunie la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, Techsylvania este un eveniment dedicat tuturor pasionaţilor din lumea IT, tehnologiei şi afacerilor, creat în urmă cu cinci ani de către Oana Petruş şi Vlad Ciurca. Scopul: de a deveni un liant între comunităţile locale şi cele mai noi tehnologii şi tendinţe, dar şi de a crea circumstanţele potrivite de networking cu cei mai influenţi oameni din industria IT. La ultima ediţie, din 2017, au participat, 1.500 de oameni.
Mai puteţi citi: