România, „executată“ de CEDO pentru nerespectarea dreptului la viaţă. S-a făcut dreptate pentru un bărbat snopit în bătaie

Un maramureşean a fost bătut crunt cu o bâtă de baseball într-un restaurant din Borşa. După 8 ani, justiţia a admis că omul a fost maltratat, dar nu a găsit vinovaţi. La 12 ani de la incident, România a fost condamnată ruşinos de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), deoarece nu a respectat dreptul la viaţă al cetăţenilor săi.

România nu şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive de a proteja viaţa, cu ocazia desfăşurării procesului penal, a concluzionat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în data de 12 mai 2020, în cauza „Danciu şi alţii contra României”. 

Saga aceasta tragică a familiei Danciu prin meandrele sistemului juridic românesc a început în 17 septembrie 2008, când în restaurantul Iezer, din Borşa, Ioan Danciu (prenumele este fictiv deoarece familia a dorit să rămână anonim - nr) a fost snopit în bătaie, fiind lovit de mai multe ori în cap cu o bâtă de baseball sau cu un par. Victima a rămas cu o  fractură craniană fronto-parietală stângă în lungime de cca 20 de centimetri. Doi poliţişti au ajuns în faţa restaurantului după ce victima fusese dusă la spital. „La faţa locului, nu s-au luat declaraţii ale martorilor sau alte probe. Un alt poliţist, G.H., a mers la spital şi a luat o declaraţie de la partea vătămată despre cele întâmplate. Danciu a spus că Grigore Timiş fiul îl atacase cu spray cu gaze lacrimogene şi apoi l-a lovit în cap cu un par. Timiş a continuat să-l lovească în cap chiar şi după ce căzuse la pământ; alte două persoane, dintre care una lucra în restaurant, au încercat să-l oprească pe Timiş, dar a fost inutil”, se arată în decizia CEDO.

În declaraţia pe care a dat-o Poliţiei, victima a spus că doreşte ca poliţia să ia măsuri împotriva agresorului. Poliţistul i-a spus că trebuie să depună şi o plângere scrisă.  Medicii legişti au considerat, iniţial în 30 septembrie 2008, că e nevoie, pentru vindecare, de 45-50 de zile de îngrijiri medicale (majorate apoi cu încă 20 de zile).

Ameninţat cu moartea în timp ce era în spital   

La 12 noiembrie 2008, Danciu a depus plângere penală la Judecătoria Maramureş împotriva a cinci persoane, Grigore Timiş fiul şi Grigore Timiş tatăl, Danci Vasile, Danciu Octavian şi Mihali Florinel, acuzându-i că au încercat să-l ucidă la 17 septembrie 2008. În plângere, el a declarat că în acea zi a vrut să meargă la restaurant cu soţia şi cu mama sa,iar când urmau să intre în restaurant spre ei a venit o maşină cu viteză maximă. Cele cinci persoane indicate mai sus au coborât din maşină, toţi fiind înarmaţi cu bâte de lemn. Unul dintre aceştia i-a pulverizat gaz lacrimogen în ochi şi apoi toţi l-au lovit în cap şi peste mâini. A continuat să fie lovit chiar şi când era căzut la pământ, până şi-a pierdut cunoştinţa. Soţia sa a reuşit să sune la poliţie, iar poiţistul sosit la locul incidentului a chemat o ambulanţă. Bărbatul a fost dus la spital, în timp ce soţia sa şi cele cinci persoane fuseseră duse la secţia de poliţie. Cu toate acestea, din motive necunoscute, la poliţie agresorilor nu le-au fost luate declaraţiile, se arată în decizia CEDO.

Danciu a mai arătat că, în timp ce era încă în spital, şi anume în 27 şi 28 septembrie 2008, Octavian Danciu a venit să-l ameninţe că-l omoară. Personalul spitalului a sunat la poliţie, care l-a escortat pe Octavian Danciu afară şi l-a amendat pentru incident. Victima a mai declarat că atât el, cât şi soţia sa au avut anterior conflicte cu Octavian Danciu şi Vasile Danci, care au fost amendaţi pentru că i-a lovit.

Procurorul, reclamat că nu a făcut nimic ca să rezolve cazul

Abia în februarie 2009, procurorul de caz l-a audiat pe Ioan Danciu, care a numit mai mulţi martori ce ar fi fost prezenţi fie la restaurant, în timpul incidentului, fie la spital. Victima a fost reinternată în spital între 13 şi 24 februarie 2009, în urma deteriorării stării sale de sănătate, având o tulburare de echilibru, vertij, insomnie şi depresie, precum şi o deficienţă de auz la urechea stângă. La raportul medico-legal au fost adăugate 20 de zile suplimentare de îngrijiri medicale, totalizând astfel şaizeci şi cinci până la şaptezeci zile.

Procurorul nu a luat niciun fel de măsuri pentru a rezolva cazul, astfel că Danciu a făcut plângere la instanţă pentru ineficienţa investigaţiei, ajungând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Abia după acest demers, la 8 mai 2009, procurorul de caz a decis deschiderea unui dosar penal împotriva celor cinci suspecţi sub acuzaţia de tentativă de omor de gradul I şi perturbarea gravă a ordinii publice. 

La 13 mai 2009, procurorul i-a audiat pe cei cinci suspecţi care au fost asistaţi de avocaţi aleşi. Toţi au declarat că, la momentul presupusei agresiuni, fuseseră într-un alt oraş, numind mai mulţi martori care ar fi putut confirma acest lucru. Au acceptat, în principiu, să se supună unui test poligraf, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, procurorul necerându-l. Grigore Timiş junior a susţinut că în 16 şi 17 septembrie 2008, fusese împreună cu un martor la casa unui client pentru a-i construi o sobă de teracotă, ţinându-i astfel locul tatăl său, Grigore Timiş senior, care fusese atacat de Ioan Danciu pe 16 septembrie şi a mers să-şi scoată certificat medico-legal. Vasile Danci a declarat, de asemenea, că era la spital pentru că şi el fusese bătut de victimă. 

Decizii controversate ale legiştilor clujeni

La 28 august 2009, victima s-a plâns în faţa Poliţiei că este ameninţat de agresorii săi şi cere urgentarea cercetării penale. Procurorul a dispus refacerea raportului medico-legal.  La 13 iulie 2010, institutul de medicină criminalistică din Cluj Napoca a emis o scrisoare în care se arată că pe baza fişelor medicale ce le-au fost prezentate, s-a concluzionat că nu există nicio justificare clinică sau para-clinică pentru diagnosticul iniţial de fractură craniană şi au redus zilele de îngrijiri medicale la 25-30 de zile, în condiţiile în care nici măcar nu văzuseră victima. 

Procurorul l-a trimis în judecată numai pe Grigore Timiş junior pentru loviri şi alte violenţe. La 9 august 2011, în timp ce procesul penal era în curs de judecată în faţa Judecătoriei Vişeu de Sus, Danciu a murit. De data aceasta, legiştii clujeni au admis că totuşi avusese o fractură craniană deschisă, dar aceasta nu ar fi avut legătură cu cauza morţii: leziuni ale creierului şi meningită purulentă. La 23 octombrie 2012, Judecătoria Vişeu de Sus l-a achitat pe Timiş.

Soţia lui Danciu a dorit să continue procesul pentru aflarea adevărului. Cazul a trecut pe la Tribunalul Maramureş, apoi la Curtea de Apel Cluj, care a cerut retrimiterea spre judecare, având în vedere că încadrarea juridică s-a făcut greşit: era vorba, de fapt, despre tentantivă de omor, având în vedere că victima a fost lovită de mai multe ori, chiar şi în timp ce zăcea la pământ, cu o bâtă de baseball. 

Tribunalul Maramureş, condamnare de 6 ani de închisoare

La 30 septembrie 2015, Trbinunalul Maramureş  l-a condamnat pe Grigore Timiş jr. pentru tentativă de omor şi l-a condamnat la şase ani de închisoare. „Instanţa a reţinut că majoritatea martorilor şi-au modificat declaraţii date în cursul rejudecării pentru a favoriza inculpatul, spunând fie că nu a fost prezent la momentul şi locul incidentului, fie că nu a avut loc niciun incident. Cu toate acestea, instanţa ignoră aceste declaraţii noi ca fiind făcute pro causa şi ca fiind contradictorii cu declaraţiile anterioare ale martorilor, şi anume cele date în faţa autorităţilor de anchetă şi în instanţei din Vişeu de Sus”, se arată în decizia CEDO.

Mai mult, Tribunalul Maramureş a reţinut că pârâtul a dat numele  clientului pentru care construise o sobă de teracotă la trei ani după incident, în timp ce la început afirmase că nu-şi poate aminti numele; În acelaşi timp, martorul inculpatului a declarat că acesta i-a construit o sobă, dar nu a indicat anului în care s-a întâmplat asta. În faţa instanţei judeţene, martorul a precizat că soba fusese construită cu exact şase ani mai devreme, deci în 2009 şi nu în 2008 când a avut loc incidentul. 

Instanţa a mai remarcat că celălalt martor pe care l-a furnizat Grigore Timiş a fost, de fapt, un angajat al familiei, deci declaraţia lui a  fost pusă sub semnul întrebării. Instanţa a considerat relevant refuzul nejustificat al pârâtului de a face un test poligraf. 

Instanţa a reţinut că există martori care au confirmat incidentul, printre care chiar poliţistul V.L. (care a murit în 2009), dar şi celălalt poliţist care a ajuns la incindent, M.D., căruia autorităţile nu i-au cerut niciodată să dea o declaraţie cu privire la aceasta. De asemenea, au mai existat doi martori, un angajat al restaurantului şi o persoană care se afla în local, că incidentul a avut loc. Tribunalul a stabilit şi o daună morală de 6.000 de euro. 

Curtea de Apel Cluj: victima a fost bătută, acuzatul e nevinovat 

Curtea de Apel l-a achitat, în februarie 2016, pe Grigore Timiş arătând că „în speţa de faţă s-a dovedit existenţa unui incident care a condus la vătămarea persoanei vătămate, leziunile produse fiind cele consemnate în actele medicale de la dosar. Nu s-a probat însă dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul este autorul agresiunii. Încă din faza de urmărire penală, în declaraţiile date de soţia şi mama persoanei vătămare, Danci Sava şi respectiv Danci Lupa, se arată că persoana vătămată a fost lovită de mai multe persoane. Apoi, cu ocazia confruntării dintre inculpat şi martora Danci Lupa, aceasta arată iniţial că nu-l cunoaşte pe inculpat”. Astfel, judecătorii au acceptat că victima a fost bătută de mai multe persoane, motiv pentru care l-au achitat pe suspectul principal.

Judecătoarele Monica Rodina şi Ioana-Cristina Morar au considerat că „prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpat şi va desfiinţa hotărârea atacată”. 

CEDO dă diagnosticul unei justiţii bolnave 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, în situaţiile în care viaţa a fost pusă în primejdie în mod intenţionat, autorităţile statului trebuie să acţioneze din proprie iniţiativă din momentul în care au aflat de cazul respectiv. Ancheta trebuie să fie efectivă, adică să fie de natură să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Trebuie să fie realizate activităţi rapide şi proactive de strângere şi conservare a probelor, de cercetare la faţa locului, de identificare şi audiere a persoanelor implicate. Judecătorii europeni au arătat că, în ciuda faptului că Guvernul a susţinut că speţa a fost de o complexitate ridicată, 7 ani pentru rezolvarea unui astfel de caz reprezintă o perioadă nepermis de mare. 

Curtea Europeană a mai atras atenţia asupra unor gafe impardonabile ale poliţiştilor şi procurorilor care s-au ocupat de  caz, motiv pentru care nici până astăzi nu se ştie clar ce s-a întâmplat: 

-autorităţile au făcut primii paşi în anchetă la patru luni de la incidentul violent din 17 septembrie 2008

- având în vedere gravitatea rănilor cauzate victimei, autorităţile ar fi trebuit să iniţieze imediat a cercetare penală din oficiu, fără a solicita victimei depune formal o plângere penală. În orice caz, chiar şi după o astfel de formalitate plângerea penală a fost depusă în noiembrie 2008 nicio etapă nu a fost făcută în anchetă până în februarie anul următor.

-Curtea constată că, deşi doi poliţişti s-au deplasat la faţa locului imediat după incident, nu au luat niciunul declaraţii ale martorilor sau nu au asigurat orice altă probă potenţială la momentul respectiv 

- în ciuda faptului că victima a numit presupuşii autori cel târziu la 12 noiembrie 2008, procurorul de caz i-a aduiat pentru prima dată 13 mai 2009, la aproximativ nouă luni de la data de incident, fără a oferi victimei vreo notificare prealabilă sau ulterioară.

- această măsură de investigare a fost realizată numai după de  Judecătoria Maramureş a admis plângerea părţii vătămate în legătură cu faptul că ancheta trena. 

- au mai durat câteva luni pentru interogarea pentru prima dată a martorilor indicaţi de părţi. Din nou, aceşti paşi au fost făcuţi după o  a doua plângere cu privire la prelungirea nejustificată a anchetei 

- rechizitoriul nu a fost emis decât în 20 decembrie 2010. 

Curtea a obligat statul român la plata sumei de 23.000 de euro către reclamanţi. Cazul a fost câştigat pentru reclamaţi de casa de avocatură Iordăchescu şi asociaţii, din Cluj-Napoca. 

România a fost condamnată pentru nerespectarea articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: 

Dreptul la viaţă

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva

violenţei ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea

unei persoane legal deţinute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o

insurecţie.