Minunile produse cu aparatul foto de o juristă care „vânează“ sălbăticiuni. Cele mai frumoase animale din Carpaţi, surprinse în mediul lor natural

O clujeancă pasionată de fotografie are un hobby pe cât de riscant, pe atât de frumos: realizează fotografii în natură cu urşi, lupi, vulpi şi alte animale salbatice. De profesie consilier juridic, femeia îşi dedică tot timpul liber acestei pasiuni

Cristina Guşatu are 53 de ani şi a descoperit fotografia în 2010. Atunci, ea a văzut un anunţ pentru un foto-tur în Munţii Dolomiţi, Italia, şi a decis să facă primul pas spre aventură. Dar nu s-a oprit aici. În lunile şi în anii care au urmat, şi-a dorit să se perfecţioneze, aşa că a participat la numeroase workshopuri şi a investit în mai multe aparate de fotografiat, dornică să înveţe cât mai mult. De atunci, înarmată doar cu un rucsac şi cu nelipsitul aparat foto, Cristina Guşatu colindă munţii şi pădurile României în căutarea animalelor şi a peisajelor de vis.

Primele animale pe care le-a fotografiat au fost nişte vulpi pe care le-a găsit în apropierea unui drum forestier de lângă Cluj. „Am nimerit lângă o vizuină cu patru animăluţe. Erau incredibil de drăgălaşe. Le-am fotografiat şi mi-au trezit un sentiment greu de descris în cuvinte. De atunci am mai revenit de multe ori la vizuină şi am realizat şi alte fotografii cu familia de vulpiţe“, povesteşte Cristina.

Cel mai frumos moment

De departe cel mai frumos moment l-a trăit atunci când a reuşit să surprindă cu obiectivul o ursoaică alături de cei doi pui. „S-a întâmplat undeva în zona Bucovinei, am avut şi noroc, pentru că ghidul care ne-a dus acolo cunoştea bine arealul urşilor. Am stat în faţa ursoaicei despărţită doar de un fel de gărduleţ de camuflaj, dar ne-a simţit imediat. Nu era agresivă, deşi mi s-a spus că în urmă cu puţin timp mâncase vaca unui sătean. Până la urmă, omul a fost despăgubit, deşi el a fost cel care a greşit pentru că şi-a lăsat vaca la păscut chiar pe teritoriul urşilor“, a rememorat Guşatu. „noi, oamenii, le-am invidiat teritoriile“ 

Femeia mai spune că nu s-a temut niciun moment că ar putea fi atacată de animal. „Nu sunt eu specialistă în urşi, dar ştiu că e puţin probabil să te atace dacă nu-i iei prin surprindere şi dacă nu îi provoci sau dacă nu sunt speriaţi. Animalele fug întotdeauna din calea omului, ne evită cât de mult pot. Şi în cazul meu, ursoaica şi-a luat puii şi a fugit în momentul în care a auzit declanşatorul aparatului meu. Problema este că noi, oamenii, le-am invidiat teritoriile şi avem de multe ori un comportament iresponsabil“, a mai afirmat Cristina Guşatu.

Dacă în preajma animalelor se simte cât se poate de confortabil, nu acelaşi lucru îl poate spune cu privire la braconieri şi vânători: „Până acum n-am întâlnit niciun braconier, dar am auzit multe despre isprăvile lor de la oamenii munţilor. Nu ştiu cum aş reacţiona în cazul în care mi-ar ieşi în cale. Mulţi mi-au spus că ar trebui să fiu mai prudentă şi să nu mai ies singură în pădure, dar îmi asum şi acest risc. Problema e alta. Am văzut cu ochii mei distrugerile pe care le provoacă omul în pădure. Am văzut şi am auzit drujbele în acţiune, o să ajungem să nu mai avem păduri. Nu avem pic de respect pentru natură şi pentru sălbăticiuni, iar în ritmul ăsta, mă tem că un dezastru e iminent“.

Farmecul cocoşului de munte 

Printre necuvântătoarele care o fascinează pe Cristina Guşatu sunt cocoşii de munte şi cei de mesteacăn. Cristina a avut ocazia în mai multe rânduri să fotografieze rotitul cocoşului de munte, un adevărat ritual pe care aparatele de fotografiat şi camerele video nu reuşesc să-l surprindă decât în rare cazuri.

„Am avut şansa să privesc şi să fotografiez aceste păsări superbe şi ritualurile lor. Multă lume nu ştie, dar cocoşii de munte trăiesc în zone diferite faţă de cocoşii de mesteacăn. Primii dintre ei trăiesc doar în păduri şi sunt greu de găsit, iar ceilalţi preferă zonele mai deschise. Rotitul celor două specii reprezintă un adevărat spectacol al naturii. Rotitul e un fel de ritual prin care cocoşii de munte vor să impresioneze gotcele. Cocoşii cântă şi execută un dans, dar sunt gata în orice moment să-şi alunge rivalii. Cine are ocazia să vadă aşa ceva o dată va căuta cu orice preţ să mai vadă o dată, iar apoi din nou şi din nou. Este cu adevărat ceva magic, aştept cu nerăbdare luna aprilie când voi merge din nou în Munţii Bucovinei, acolo unde i-am văzut şi dăţile trecute“, a explicat Cristina Guşatu.

Tot în Munţii Bucovinei, ea a avut şansa să surprindă boncănitul cerbilor, adică ritualul prin care aceştia încearcă să cucerească ciutele şi să-şi pună rivalii pe fugă. Printre animalele pe care le-a fotografiat se numără şi caprele negre. Pentru aceasta, Cristina a mers în Ceahlău, unde a petrecut câteva zile la pândă în aşteptarea sprintenelor animale. S-a cocoţat pe stânci, a parcurs zeci de kilometri, dar în final a meritat. 

„Am avut noroc pentru că am reuşit să le surprind în toată splendoarea, cocoţate pe stânci, dar şi în timp ce urcau versanţi abrupţi. Sunt nişte animale superbe, deosebit de agile şi sprintene. Am reuşit să fac câteva fotografii pe care le-am inclus printre «trofeele» mele“, a rememorat clujeanca.

La pândă după mistreţi, bursuci şi căprioare

Căprioarele sunt animalele pe care le-a întâlnit cel mai des, dar asta nu le răpeşte nimic din frumuseţe şi nici nu face momentele mai puţin plăcute, spune Cristina Guşatu. 

În apropiere de Cluj am fotografiat şi viezuri. Era o familie de trei bursuci pe care i-am putut fotografia. Deşi se spune că rar pot fi văzuţi la lumina zilei, eu i-am observat ziua în amiaza mare, cred că era în jurul orei 14.00. Iar în Munţii Apuseni am prins în obiectiv o turmă de mistreţi. Ştiu, se zice că sunt periculoşi, dar eu n-am avut până acum niciun fel de probleme cu ei, deşi printre ei erau scroafe cu pui şi se ştie cât de protectoare pot să fie“, a mai afirmat fotografa.

Deşi şi-ar fi dorit foarte mult să fotografieze măcar un râs, Cristina nu a reuşit să se intersecteze niciodată cu cea mai mare felină din Carpaţi. Chiar şi aşa, ea rămâne optimistă: „Va veni şi ziua în care voi reuşi să văd un râs şi să-l fotografiez, aşa că nu sunt deloc dezamăgită“. În schimb, ea a reuşit să fotografieze un ciuf de câmpie, o specie care poate fi zărită cu greu, mai ales în zona Clujului. ;

Marea Neagră şi Delta, paradisul păsărilor

Cristina Guşatu a făcut mai multe fotografii cu păsări pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării.

„Delta e un adevărat paradis pentru păsări, deşi şi aici începe să se cunoască tot mai mult intervenţia omului în natură. Am văzut pelicani, nenumăraţi pescăruşi, dar şi lebede, raţe sălbatice, egrete, gâşte sălbatice şi numeroase alte păsări. E o adevărată minune zona respectivă din acest punct de vedere şi sper din tot sufletul că va rămâne astfel. Tot în Delta Dunării, undeva spre Tulcea, am văzut şi am reuşit să fotografiez şi un vultur codalb“, a mărturisit Cristina Guşatu.

Ea spune că semnele prezenţei omului au început să devină din ce în ce mai vizibile şi în Deltă. Peturile şi gunoaiele aruncate de-a valma în natură, dar şi pescuitul excesiv nu prevestesc nimic bun nici aici. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Rezervaţia Naturală Stufărişurile de la Sic, cunoscută şi sub numele de «Delta Clujului», loc aflat la apoximativ 30 de kilometri de capitala Transilvaniei. A doua cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării, este practic sub asediul pescarilor.

„M-a îngrijorat ceea ce am văzut la Sic şi Geaca, la rezervaţia naturală de acolo. Locul este plin de pescari, se pescuieşte enorm, iar asta poate avea urmări nefaste pentru păsările şi animalele de acolo. Înţeleg pasiunea unora pentru pescuit, dar ar trebui să existe şi limite. Până la urmă, noi ne putem cumpăra peştele şi de la supermarket, dar păsările nu au opţiunea asta. Am văzut sute de pescari acolo şi numărul lor creşte în continuare. Mai grav este că într-o zi cineva a dat foc la stufăriş, ceea ce e de nepermis într-o rezervaţie naturală. În felul ăsta va fi afectat grav habitatul animalelor. Cam acelaşi lucru îl văd şi în pădure. De exemplu, într-o zi am întâlnit zeci de zilieri care culegeau ciuperci şi fructe de pădure. Au fost aduşi în mod organizat de cineva, cu autocarele. În câteva ore au ras practic tot din pădurea respectivă, nu mai vedeai un fruct, o tufă sau o ciupercă. Aşa sunt condamnate animalele la foame, apoi ne mirăm dacă dau târcoale disperate oraşelor sau chiar intră pe străzi ori le vedem căutând printre gunoaie“, a adăugat fotografa.

„Acum nu mă mai tem de anii care vor veni“

Nu întotdeauna orele sau chiar zilele petrecute în sălbăticie, în ploaie, vânt sau viscol îi garantează satisfacţia unei întâlniri cu animalele. De multe ori, Cristina se întoarce acasă fără să fi văzut măcar un animal, udă, înfrigurată şi plină de noroi. Chiar şi aşa, ea se simte împlinită şi spune că nu şi-ar mai putea schimba stilul de viaţă.

„Când eram mai tânără, nu eram aşa de atrasă de natură şi în niciun caz nu aveam această pasiune. Sigur că mi-a plăcut întotdeauna să mă duc la munte şi mi-au plăcut drumeţiile, dar eram mult mai comodă. Acum n-aş mai da pe nimic stilul meu de viaţă. Aştept cu nerăbare fiecare weekend ca să pot să merg pe dealuri şi prin păduri, iar în concedii nici nu se pune problema să merg altundeva decât la munte. Cum primăvara şi toamna sunt anotimpurile cele mai spectaculoase, am renunţat la concediile pe care le luam vara şi la sejururile pe litoral“, a mai povestit Cristina.

Dacă până să prindă gustul fotografiei, ea se întreba ce va face în anii de pensie, odată cu noua sa pasiune, a venit şi răspunsul la această întrebare.

„Mă tot întrebam ce voi face la pensie, ce o să fac cu atâta timp liber şi îmi imaginam că mă voi plictisi. Mai am destui ani până acolo, însă acum ştiu cu certitudine ce voi face. O să profit de fiecare clipă liberă şi voi străbate în continuare la pas munţii şi dealurile, voi fotografia animale. Pentru mine nici nu există ceva mai frumos, acum nu mă mai tem de anii care vor veni“, a mai spus Cristina Guşatu.

Africa, mai mult decât un vis

Printre planurile ei de viitor se numără un concediu în Africa, unde visează să facă mii de poze cu animalele din junglă şi din savană. Dar nu se grăbeşte.

„Încă mai am multe de văzut aici, la noi în ţară. Vreau să fotografiez râsul, vreau să mai prind cerbi, zimbri, orice animal până la urmă. Dar într-o zi voi ajunge şi în Africa, asta e clar. Ar fi un concediu de vis, să fotografiez lei, pantere, leoparzi şi antilope. Ai ce vedea şi ai ce face acolo, e o faună incredibilă, e ceva fabulos. Cred că e visul oricărui iubitor de natură şi de animale. Nu ştiu când voi ajunge acolo, dar e clar că va veni şi ziua aia, sunt convinsă“, a conchis Cristina Guşatu. ;