Lucian Blaga și ultima lui muză, Elena Daniello. Scrisori pătimașe de dragoste și poezii ascunse de Securitate, scoase la lumină
0Dintre cele cinci muze pe care le-a avut Lucian Blaga, cultura română trebuie să-i rămână datoare Elenei Daniello pentru că a revitalizat spiritul creator al lui Blaga, care venea după o perioadă de secătuire de energii creatoare.
Despre Lucian Blaga se știe că a avut cinci muze – soția Cornelia Brediceanu-Blaga, Eugenia Mureșanu, Domnița Gherghinescu Vanea, Coca Rădulescu și Elena Daniello – și a dedicat fiecăreia creații poetice de excepție.
Dintre acestea, Elena Daniello – soția unui cunoscut medic clujean, Leon Daniello, primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învățământul medical românesc, ea însăși fiind un apreciat medic stomatolog – a avut cel mai semnificativ impact asupra liricii blagiene după soția acestuia, Cornelia, susține scriitorul și profesorul Ilie Rad, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“, cel care, împreună cu Hélène Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, a publicat în toamna anului trecut volumul „Lucian Blaga. «Plin mi-e sufletul meu de tine, plin». Scrisori către Elena Daniello“.
Dintre cele 129 de scrisori trimise de Lucian Blaga între anii 1950 și 1960, reproduse în carte, 101 sunt adresate Elenei Daniello. Volumul aduce o contribuție valoroasă la descifrarea biografiei marelui poet, în condițiile în care 107 scrisori sunt absolut inedite. 24 de scrisori sunt adresate familiei Manta (Marioara, Viorica și Cornel), trei Helenei Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, și una către H. Zambaccian. În volum găsim și patru interviuri cu Elena Daniello, însemnările ei despre Lucian Blaga și patru poezii inedite, dedicate Hélènei Rodica Daniello.
„Cultura română trebuie să-i rămână datoare Elenei Daniello, având în vedere relația ei cu Blaga, pentru două merite esențiale. Ea a revitalizat spiritul creator al lui Blaga, care venea după o perioadă de secătuire de energii creatoare. În perioada 1950-1961, opera lirică a lui Blaga s-a dublat practic în comparație cu perioada anterioară. Tot acum s-a închegat sistemul lui filosofic prin lucrarea «Ființa istorică». Leon și Elena Daniello l-au îndemnat să traducă «Faust», ca să nu mai vorbim de volumele de «Aforisme» și mai ales de romanul «Luntrea lui Caron», scris și la îndemnul explicit al muzei sale“, a susținut Ilie Rad, cu ocazia lansării volumului.
Poezii memorate până la finalul vieții
Scrisorile au văzut lumina tiparului grație Hélènei Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, care a pus la dispoziția profesorului Ilie Rad cele două caiete în care muza marelui poet a transcris epistolele primite.
Este un caz unic în cultura română, spune Rad: „Blaga avea motive să se teamă că poate fi arestat în orice zi. Mai ales că o parte dintre prietenii săi fuseseră arestați. Datorită acestei spaime pe care o avea, el a avut următoarea convenție cu Elena Daniello: să transcrie toate manuscrisele pe care el le elabora“.
„Ea, cu o devoțiune de neimaginat, le-a transcris în eventualitatea că manuscrisele autorului ar fi fost confiscate de Securitate“, povestește Rad.
Ba mai mult, Blaga a rugat-o pe Elena să-i memoreze poeziile inedite pentru cazul în care și casa familiei Daniello ar fi fost vizitată de Securitate și ar fi fost confiscate. „Elena le-a memorat și fiica ei, Helene Daniello, spune că până în ultimii ani ai vieții, când era într-o stare de boală avansată, ea putea totuși să recite poeziile din Blaga pe care le învățase pe de rost ca să le salveze“, a mai precizat profesorul.
Decizia a fost foarte inspirată, având în vedere că din întreaga arhivă a familiei se mai păstrează doar 30 de scrisori. Celelalte au fost sustrase din casa familiei Daniello, împreună cu documente foarte importante.
Rad a precizat că muza lui Blaga a avut și ea probleme mari cu autoritățile comuniste.
„Elena nu a fost scutită de umilințe și nedreptăți. Astfel, în 1958, după ce a fost arestată și acuzată de folosirea ilegală a aurului în lucrările stomatologice (utilizarea aurului, inclusiv în lucrări de stomatologie, fiind atunci prohibită), Elena Daniello a fost reținută de Miliția Economică, bijuteriile familiei fiind confiscate“, precizează scriitorul.
A fost eliberată doar la intervenția unui jurist cu rang înalt din
cadrul Procuraturii Generale a României, un fost pacient de-ai soțului ei, care
a dat ordin să fie eliberată, iar bijuteriile - restituite familiei.
„Le voi putea citi mai des, fără a trezi curiozităţi“
A mai existat totuși un motiv pentru care scrisorile lui Blaga au fost copiate. „Voi avea impresia că le primesc din nou şi, fiind adunate într-un caiet, le voi putea citi mai des, fără a trezi curiozităţi“, a precizat muza poetului într-un interviu.
În fața acestei situații, poate să apară următoarea întrebare: cum putem ști în ce măsură Elena Daniello a transcris cu exactitate scrisorile de la Blaga, în contextul în care nu s-au păstrat originalele.
„Ca să evit această suspiciune, am luat trei scrisori olografe care s-au păstrat. În Germania sunt cam 25 de scrisori păstrate. Am reprodus în partea stângă scrisoarea olografă a lui Blaga și în partea dreaptă transcrierea Elenei Daniello și puteți vedea că inclusiv apostroful este marcat. Știm cum scriu doctorii de obicei, dar aici Elena a scris ca un filolog desăvârșit“, a povestit Rad pentru „Weekend Adevărul“.
Profesorul a mai precizat că cea mai mare provocare în editarea cărții a fost punerea celor 101 scrisori în ordine cronologică.
„Nicio scrisoare, cu excepția primei, care a fost trimisă la Gura Râului, niciuna nu are formulă de adresare. Blaga nu a scris «dragă Elena» sau «iubito». Nicio scrisoare nu e semnată și datată. Probabil din discreție, probabil din alte motive. Și atunci, a fost efectiv o provocare ca noi să găsim argumente să le punem într-o ordine sau alta“, a explicat el.
În câteva cazuri a fost foarte simplu. De exemplu, într-una dintre scrisori Blaga spune că a fugit scriitorul Petru Dumitriu din țară.
„Aici a fost simplu. Am căutat când a fugit Petru Dumitriu din țară, am luat o marjă de o lună de zile până s-a transmis știrea la Europa Liberă și am aflat cel puțin luna. La alte scrisori n-am avut niciun astfel de element“, a detaliat profesorul care, împreună cu Helene Daniello, a făcut o adevărată muncă de detectivi pentru a descoperi când au fost trimise scrisorile și în ce context al vieții celor doi îndrăgostiți.
„Dacă nu erai tu, aceste poezii nu erau“
Elena Daniello, o distinsă intelectuală a Clujului, s-a născut la 18 iunie 1910, în satul Brețcu, din fostul județ Trei Scaune (în prezent, județul Covasna), fiind cel de-al 11-lea copil dintre cei 12 ai învățătorului Aron Pușcariu, din Sohodolul Branului, rudă cu savantul Sextil Pușcariu, și ai Marinei, fiica lui Spiridon Dimian, protopop al județului Trei Scaune, crescut de Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, precizează Ilie Rad.
După liceu, Elena frecventează, timp de trei ani, Facultatea de Medicină din Paris. Se pare că aici l-ar fi întâlnit prima dată pe Lucian Blaga, în 1931, când acesta se afla în concediu în capitala Franței.
Într-un interviu publicat în revista „Apostrof“, Elena mărturisea că „de n-ar fi fost potrivnică sau absurdă Soarta, altfel ne-ar fi arătat viitorul“.
Profesorul Ilie Rad este de părere că la acest destin ireversibil se referă ultimele două versuri ale poeziei „Risipei se dedă florarul“, poezie inspirată de o vizită pe care cei doi, Elena și Lucian, au făcut-o în Grădina Botanică din Cluj: „Păduri ce ar putea să fie/ Și niciodată nu vor fi“. După terminarea anului III, ea revine la Cluj, continuându-și studiile de medicină, cu profesori renumiți, printre care s-a numărat și Leon Daniello, cunoscut specialist în pneumoftiziologie, cu care s-a căsătorit în anul IV. Elena devine medic stomatolog apreciat, având în cabinetul său cea mai modernă aparatură din oraș.
„Între pacienții pe care i-a tratat Elena Daniello s-a numărat și Lucian Blaga, care se va împrieteni cu medicul curant stomatolog și cu familia acesteia“, precizează Ilie Rad.
Se întâmpla înainte de 1950. Între Blaga și Elena Daniello s-a înfiripat o relație intensă de dragoste. Poetul o vizita pe Elena Daniello, care avea casă pe strada Eminescu, din Cluj-Napoca, de trei ori pe săptămână. „Era ca un membru al familiei“, a precizat profesorul Ilie Rad.
Scrisorile îi fuseseră trimise Elenei atunci când aceasta se afla în concediu: de obicei, la Gura Râului, Sibiu, Păltiniș, Olănești și Felix.
Întrebat de un cititor în ce măsură Lucian Blaga era îndrăgostit de Elena Daniello, Rad a dat precizat: „Eu vă zic următorul exemplu: Blaga îi scria o scrisoare Elenei înainte ca ea să plece din Cluj. El știa adresa hotelului de la Olănești unde aceasta se caza și trimitea scrisoarea ca în momentul când ea ajunge acolo să găsească la recepția hotelului scrisoarea. Sunt niște fapte absolut senzaționale care pe mine m-au impresionat“.
O iubire platonică, acceptată de familie
Rad susține că, după soția Cornelia Brediceanu, Elena Daniello este muza care a avut cel mai mare impact asupra creației blagiene. „Din toate scrisorile trimise Elenei Daniello rezultă că ea a avut un rol extraordinar asupra creației lui Blaga. El spune explicit: «dacă nu erai tu, aceste poezii nu erau», «dacă nu erai tu, traducerea lui Faust nu exista», «dacă nu erai tu, nu era romanul Luntrea lui Caron»“, explică Ilie Rad.
El precizează că din punct de vedere al perioadei epistolare, scrisorile lui Lucian Blaga către Elena Daniello ocupă locul al doilea, după cele trimise soţiei sale, Cornelia Brediceanu. Și, ca număr de scrisori, Elena se află tot pe locul al doilea, corespondenţa cu Domniţa Gherghinescu-Vania, întinsă pe şapte ani, 1941-1948, s-a materializat în 91 de epistole.
Rolul Elenei în viaţa lui Lucian Blaga este recunoscut de însăşi Dorli Blaga, fiica marelui poet: „Cred că ea (n.r. – Elena Daniello) i-a oferit ce îi trebuia atunci: înţelegere, o atmosferă calmă, destinsă, un fel de oază de linişte“. Fiica lui Blaga admite că unele trăsături ale personajului Ana Rareş, din romanul „Luntrea lui Caron“, îi aparţin Elenei Daniello, dar precizează că „nu toate“.
Rad notează că Blaga va recunoaşte, în romanul „Luntrea lui Caron“, că iubirea pentru Elena l-a salvat într-un fel: „Ciudat mi se pare că, în timp ce pasiunea mea creşte, încetez să mai simt condiţiile exterioare ale noii orânduiri ca o apăsare «insuportabilă». Devin opac faţă de mizeriile zilnice şi nu mai fac caz de măruntele neajunsuri, ce încep lunea de dimineaţă şi ţin până duminică noaptea. (...) Nu mă mai supără nici chiar regularitatea slujbei de birou, cu rigorile ei născocite cu perversitate, ca pentru elevii de clase primare. Dragostea ce bate cu valuri mari în matca fiinţei mele, dragostea căreia, nu mă îndoiesc, i se răspunde cu o capacitate pasională rostită şi nerostită, mă face să calc uşor peste toate umbrele zilei. Simt cu negrăită satisfacţie că, peste degradarea ce viaţa a îndurat-o în ultimii ani, existenţa mea afectivă se înalţă triumfătoare. Mă întreb dacă n-a fost nevoie chiar de-o atare degradare, pentru ca, prin reacţie, sufletul să se poată răzbuna, atât de biruitor, asupra materiei“.
Hélène Rodica Daniello explică, în volumul aflat în pregătire, „Amintirile mele despre Lucian Blaga“: „Relaţia mamei cu Lucian era, în primul rând, o mare uniune spirituală. Majoritatea întâlnirilor au avut loc în casa noastră, în văzul tuturor. Foarte rar erau singuri, de cele mai multe ori membrii familiei sau alţi prieteni fiind prezenţi. Niciodată nu am avut impresia că eu îl stânjenesc, din contră, Lucian era foarte atent cu mine şi se ocupa de educaţia mea. N-am văzut niciodată vreun gest sau vreo privire nepotrivită, mama şi Blaga comunicând prin poezii“.
„Alcătuiam o unitate sufletească“
Toate poeziile pe care le scrisese sub influenţa Elenei Daniello, Blaga le numea Euphorion, aluzie la fiul Elenei şi al lui Faust, din opera lui Goethe.
Helene mai susține că profesorul Leon Daniello „a acceptat oarecum această relaţie, văzând rezultatul influenţei mamei asupra creaţiei lui Blaga. Având o fire foarte asemănătoare cu a poetului, tata era taciturn, introvertit, reţinut şi nu-şi exterioriza sentimentele şi gândurile“.
Rad amintește și despre opinia Corneliei Blaga în această chestiune, aşa cum a fost sintetizată de Lucian Blaga: „Credea că «muzele sunt o necesitate pentru poeţi» şi că «orice dragoste, care duce la creaţie, îşi dobândeşte legitimitatea»“. Această atitudine o regăsim și în „Luntrea lui Caron“, în care Lucian Blaga scria: „Chiar şi atunci când se întâmpla să privesc dincolo de morala conjugală, prin grădinile altora, tot ea era aceea care mă consola oarecum, mângâindu-mi zâmbitoare părul ce mi se rărea pe frunte, şi cadenţând un adagio de circumstanţă: creaţia precede morala! (...) Şi dacă, în demonia insondabilă a creaţiei, alcătuiam o unitate sufletească, era firesc să formăm o unitate şi pe acest chin al depresiunii morale“.
„Pentru a iubi cu adevărat, trebuie să ai în urmă aproape o viață întreagă“
Cele peste 100 de scrisori reprezintă o bijuterie apărută din dragostea a două suflete sensibile. „Prin generozitatea Doamnei Hélène Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, aceste scrisori văd acum lumina tiparului, ca un omagiu postum adus celor doi prieteni, la 62 de ani de la moartea lui Blaga şi la 13 ani de la cea a Elenei Daniello“, spune Ilie Rad, unul dintre cei care au îngrijit acest volum.
„Plin este sufletul meu de Tine, plin“
[Cluj, 30 august 1951, trimisă la Gura Râului]
Plin este sufletul meu de Tine, plin. Te urmăresc toată ziua și ceas cu ceas. Pe câmp, unde umbli, prin trifoiul și multifoiul norocului. Îți urmăresc ochii, când îi ridici deasupra mesei, clari. Ochi de pădure (să iei expresia cum ai zice „fragi de pădure”). Numai noaptea, pe la ora 3 și 4, e dureroasă. C-atunci sunt treaz și știu unde ești. Dar pe urmă adorm și tu apari așa, ca în grădina dintre ziduri. Iar dimineața îmi spun: „Bucură-te, inimă, bucură-te! Bucură-te că Ți-a ieșit în cale îngerul!” Îngerul, adică: obsesia, focul, pasiunea.
„Poemul în românește e al tău. În întregime al tău. Îmi dai voie să te sărut?“
[Cluj, 4 martie 1952, trimisă la Sibiu]
Astăzi am transpus Închinarea. E o poezie închinată de Goethe prietenilor dispăruți (subl. Lucian Blaga), cari au asistat la întăile alcătuiri ale lui Faust. E un fel de elegie, printre cele mai frumoase ce s-au scris. Îți trimit și cântecul la chitară al lui Mefisto. Dacă ai textul la Tine, te rog să lipești noua formă peste cea veche. Și cu aceasta Faust I e gata. Poemul în românește e al tău. În întregime al tău. Îmi dai voie să te sărut?
„Dacă «geniul» există în mine, atunci el există datorită iubirii“
[Cluj, 12 martie 1952, trimisă la Sibiu]
Trebuie să Te contrazic. Dacă „geniul” există în mine, atunci el există datorită iubirii. Într-un fel, pe mine mă „naște” iubita. Foarte paradoxal, dar este așa. Sunt nespus de bucuros de vestea că trupșorul ființei Tale s-a întrămat. Vestea mi-a pus în mișcare toată imaginația. Cu ce surprize vii? Încerc să mi le închipui, în cea mai bună dintre lumile posibile. Nu pot tăgădui că imaginația mă duce până în pragul combustiunii. Ard! Ajutor! Foc! Foc!
„Erosul este sufletul sufletului“
[Cluj, 28 mai 1952, trimisă la Sibiu]
Ești în tren. Mă năcăjește puțin gândul că te „depărtezi” în spațiu.
Pe urmă mă împac. Știu că ajungi într-o atmosferă prielnică visului, acelui vis, la care mă gândeam, când am scris versul:
Încă un an și-un vis și-un somn…
Pentru ziua de mâne încerc să mă situez tot mai mult sub protecția „legii” noastre interioare, despre care au vorbit sibilele și profeții. Am credința că aceste tipare lăuntrice nu vor putea fi sfârmate de capriciile Întâmplării. Erosul care ne însuflețește nu este un produs al acestei Întâmplări. El s-a născut din întâlnirea a două Tipare.
Și încă un adaos la această foarte reală mitologie a Erosului. Sufletul este sufletul corpului. Erosul este sufletul sufletului.
„Tu – bucuria mea. Tu – frumusețea mea. Tu – vraja mea.
Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălțarea mea“
[Cluj, august 1952, trimisă la Gura Râului]
Cum vom socoti anii? Desigur, nu de la facerea lumii și nici de la întemeierea cetății, desigur nu de la luarea Bastiliei și nici chiar de la nașterea unui mântuitor, ci de la ceva mult mai simplu și mai esențial pentru noi: de la cântecul și scâncetul unor vrăbii prin scocurile unei căsuțe de lemn, cu pridvor înăbușit de viță sălbatică. Zilele acestea s-a împlinit un an de-atunci, chiar un an. Și cum nici împrejurările nu ne-au îngăduit să ne reamintim acele zile, vom găsi o dimineață vrednică de acea dimineață, ca să o sărbătorim refăcând-o întocmai.
Din clipa când ai prins în mână strugurele, pe care soarele căuta să-l coacă, până în clipa când, ieri, te-am lăsat doborâtă de tristețe, nu știu încă sigur de tot ce a fost acest an pentru tine.
Pentru mine a fost însă Anul suprem. Anul împlinirii. Anul creațiunii.
Tu – bucuria mea. Tu – frumusețea mea. Tu – vraja mea. Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălțarea mea.
Pentru a iubi cu adevărat, trebuie să ai în urmă aproape o viață întreagă. Anume alesături de melancolie ale „vârstei” dau iubirii o violență și o luciditate, fără de cari ea rămâne ușor în penumbră.
Dintr-o deficiență a mea, vezi Tu, vreau să fac o calitate. Și voi reuși.
Căci și poezia, și orice creație valabilă se fac la fel. Aceasta o știu de mult.
Că și vârsta poate fi o realitate, încep s-o învăț acum, dureros câteodată, dar și îmbucurător. Aceasta e – nu bătrânețea –, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea.
Se încarcă comentariile...
