Istoricul care studiază tainele vechilor masoni: „E mai fascinant să-l savurezi pe Dan Brown decât să-ţi toceşti nervii decriptând documente“
0Premiat de Academia Română, istoricul clujean Attila Varga dezvăluie tainele masonilor din fostul Imperiu Austro-Ungar. El explică, pentru „Weekend Adevărul“, că majoritatea oamenilor se complac în miturile vehiculate de literatura unor autori ca Dan Brown, dar adevărul stă în arhive şi chiar este dificil de descifrat.
„Când îţi place ceva în mod deosebit, ţi se va deschide calea şi vei şti, atunci şi acolo, încotro trebuie să mergi“, crede cu tărie istoricul Attila Varga (37 de ani) de la Institutul de Istorie „George Bariţiu“ din Cluj al Academiei Române. De nouă ani scrie despre francmasonii din Transilvania şi Banat şi încearcă să le arate faţa nevăzută cu ajutorul documentelor de arhivă.
Totul a început cu o întrebare adresată de vicepreşedintele Institutului de Istorie al Academiei Maghiare de Ştiinţe, la o masă rotundă în cadrul unei burse de cercetare oferită de „Europa“ Institut din Budapesta: „Vă ocupaţi de istoria elitelor. Oare francmasonii nu sunt şi ei elite? Nu aţi scris nimic despre ei“. Şi răspunsul la întrebare a făcut ca teza sa de doctorat să ia cu totul altă turnură, una spre fascinanta lume a masonilor, cu simboluri secrete, minţi strălucite, o lume pe care publicul o priveşte cu reţinere şi sete de senzaţional.
În decembrie 2012, teza sa de doctorat, „Biserică, Stat şi Francmasonerie în Banat şi Ungaria“, a câştigat premiul „George Bariţiu“ al Academiei Române. „Este prima carte despre francmasonerie pe care cel mai înalt for de cultură al ţării a premiat-o după Revoluţie“, spune Attila Varga (foto în dreapta, la primirea distincţiei din partea Academiei Române). Au urmat studii postdoctorale la Londra, Paris, Viena, Stockholm. A avut un stagiu interacademic şi la Oxford, în martie 2010, unde a cercetat istoria elitelor şi a societăţilor secrete din Europa Epocii Romantice. În prezent, lucrează la traducerea în română a Marii Enciclopedii a Francmasoneriei.
„Weekend Adevărul“: De ce te-ai făcut cercetător?
Attila Varga: Mi-a plăcut dintotdeauna cercetarea şi chiar cred că, înainte să aleg meseria de cercetător, în fapt ea m-a ales pe mine. Mereu aşa se întâmplă. Când îţi place ceva în mod deosebit, ţi se va deschide calea şi vei şti, atunci şi acolo, încotro trebuie să mergi. În plus, îmi place să o recunosc de fiecare dată, chiar dacă sunt maghiar de origine, modelul şi motivaţia mea în sfera cercetării a fost un român, un om extraordinar pe care l-am preţuit încă din prima clipă când l-am cunoscut: academicianul Camil Mureşanu. Pentru generaţii întregi de studenţi, el a fost „Lordul“, o personalitate de o inteligenţă şi o cultură remarcabile, un caracter fin şi elegant care impunea respect şi admiraţie încă de la prima apariţie. Era ceva ce numai lorzii britanici „old style“ reuşeau să facă în vremuri demult apuse. Se impusese apoi şi ca un mare orator, iar eu visam să fiu ca el.
I-ai fost student?
Da, iniţial, i-am fost student şi, încă de pe băncile facultăţii, m-a invitat să fac cercetare în cadrul Academiei Române, devenind, astfel, colegi. Făceam împreună traduceri complicate, ocazie cu care domnia sa mă întreba subtilităţi de limbă maghiară, oferindu-mi, la schimb, subtilităţi de limbă română. În acest mod, eu, maghiar, am ajuns să mă îndrăgostesc şi mai mult de limba lui Eminescu. Chiar iubesc acum limba română! Am învăţat, astfel, faptul că, pentru a fi un profesor, respectiv un orator remarcabil, trebuie să fii şi un foarte bun cercetător, ca să ştii să descoperi şi să vezi în profunzime, iar atunci când legi în mod armonios evenimentele, cuvintele şi lucrurile cu ochii minţii, abia atunci poţi spera că începi să ştii să fii stăpân pe arta ta.
Cum ai ajuns să cercetezi francmasoneria?
Aceasta a fost o mare şansă. Îmi amintesc faptul că eram pe la finele stagiului de doctorand în istorie modernă la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi am beneficiat de o bursă de cercetare la Institutul „Europa“ din Budapesta. Potrivit obiceiului, în fiecare marţi seară, aveam acel „Kafferunde“, o masă rotundă la care tinerii doctoranzi veniţi din toată Europa aveau şansa de a-i întâlni, faţă în faţă, pe cei mai buni profesori şi pe cei mai străluciţi cercetători maghiari. Scopul era acela de a discuta tezele de doctorat ale fiecăruia, de a dezbate pe marginea lor, de a primi sugestii şi, de ce nu, chiar de a deschide noi orizonturi de cercetare. A fost şi cazul meu. Scrisesem deja 600 de pagini, văzusem toate arhivele posibile, în consecinţă eram ferm convins de aceea că cercetarea mea despre biserica romano-catolică din Banat şi elitele sale putea fi închisă! În seara respectivă, la prezentarea mea fusese de faţă şi vicepreşedintele Institutului de Istorie al Academiei Maghiare de Ştiinţe, Pók Attila. Discuţia pe care am avut-o cu acesta a fost una extrem de interesantă, doar că „piatra în frunte“, până la urmă, am primit-o eu.
Cum adică?
Nu puteam să cred că elite bisericeşti din perioada studiată de mine, adică secolele XVIII-XIX, făcuseră parte din renumite loji masonice, fapt pentru care am fost invitat să studiez sursele primare, originale. Mi s-a părut irezistibil, deoarece ultima cercetare serioasă şi de amploare despre francmasoneria din Banat şi Transilvania din veacul al XIX-lea, pe bază de surse de arhivă originale, se făcuse la 1893! După un secol şi mai bine de tăcere, aveam şansa să redeschid dosarele. Cu acea ocazie, am şi descoperit arhivele tuturor lojilor masonice din Banat, Banatul sârbesc, Partium, Transilvania şi Maramureş, ceea ce a însemnat, într-adevăr, un nou orizont preţios de cercetare. Am şi rescris 600 de pagini din teza de doctorat, astfel că, de la „Biserica romano-catolică din Banat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea“ am ajuns la „Biserică, Stat şi Francmasonerie în Banat şi Ungaria“. Era doar începutul...
Primirea distincţiei din partea Academiei române. imagine din sală FOTO: arhivă personală). Iar poza de mai jos, diploma acordată cercetătorului clujean
„Ajunsesem să privesc lumea lor ca fiind una elitistă, arogantă, conspirativă“
Cum îi vedeai pe francmasoni înainte să scrii despre ei?
Înainte să ajung să cercetez în amănunt documentele lor interne şi să cunosc oamenii personal, părerea mea despre francmasoni coincidea cu cea a multor oameni care devorează cu plăcere beletristică despre francmasonerie, dar nu lucrări de specialitate bazate pe surse serioase de arhivă. Experimentam o pendulare ciudată între fascinaţie şi reţinere cu ascendent într-un scepticism flegmatic. Prin prisma clişeelor pe care le citeam în presă sau în alte surse superficial documentate, ajunsesem să privesc lumea lor ca fiind una elitistă, arogantă, conspirativă, antinaţională şi intangibilă. Trăiam chiar certitudinea că „ţara se pune la cale“ în mediile lor cele mai obscure, iar dacă nu dispui de potenţă financiară sau de un background solid, n-ai nicio şansă de a fi bagat în seamă. În plus, am avut mereu şi o reţinere faţă de persoanele care nu simpatizau cu ideea de transparenţă deplină, motiv pentru care am considerat că nu are sens să pierd vremea cu discreţia unor oameni care oricum nu îmi vor oferi niciodată informaţiile de care eu am nevoie.
De ce crezi că oamenii îi percep aşa?
Aş fi tentat să spun că ar putea fi vorba despre o necunoaştere în profunzime a realităţii, care poate că izvorăşte şi dintr-o anumită zonă de confort cultural pe care nu agreezi să o abandonezi prea uşor. Spre exemplu, este mult mai fascinant şi mai la îndemână a savura scriitura plină de adrenalină a lui Dan Brown, decât să-ţi toceşti nervii, decriptând, pe parcursul mai multor ore, un document de epocă adesea ilizibil ce presupune cunoaşterea limbilor vechi sau noţiuni superioare de simbolistică. În plus, după ce ai parcurs sute de pagini de documente ale diverselor ateliere masonice, s-ar putea să mai descoperi şi aceea că o lume secretă cândva, dar discretă azi poate că nu e chiar atât de rea şi de conspirativă pe cât pare. Şi atunci, fireşte că miturile care cad lasă în urma lor nişte goluri care nu sunt prea terapeutice pentru suflet. Psihologic vorbind, suntem dependenţi, între altele, de frumos, de diversitate şi de siguranţă, iar câtă vreme lângă noi, în imediata apropiere, ştim că mai există încă o lume prea puţin văzută şi cunoscută în profunzimea ei, dar pe care ne putem proiecta propriile frustrări, neîmpliniri şi temeri, atunci reîncepem să ne simţim bine, în imperturbabila noastră zonă de confort.
Ce crezi acum despre ei?
Anul acesta s-au împlinit nouă ani de când studiez intens această temă, dar mă consider abia la început de drum. Între timp, am reuşit să punem pe picioare un parteneriat între comisia de istorie a Institutului „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române şi cea a Marii Loji Naţionale din România, cu care lucrăm la diverse proiecte. Spre exemplu, vom traduce în limba română Marea Enciclopedie a Francmasoneriei, publicată de către Marea Lojă a Angliei – „Mamă a Lumii“ în anul 1917. Altfel spus, am cunoscut oameni, mi-am făcut prieteni, acolo unde nu am ştiut diverse aspecte referitoare la investigaţiile mele, am beneficiat gratuit de informaţiile necesare, chiar dacă nu am devenit niciodată membru al vreunei loji masonice. Recunosc că, în multe aspecte, m-am înşelat în ceea ce-i priveşte.
Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai descoperit?
Sunt mai multe aspecte pe care le apreciez la ei. Aş aminti, întâi de toate, faptul că sunt o frăţie foarte unită care reuneşte mulţi oameni de mare calitate alături de care poţi construi o serie de lucruri importante. Dar aş accentua, în mod deosebit, deschiderea pe care o manifestă faţă de lumea academică şi faţă de societate în general. Marea Lojă Naţională din România a dezvoltat, în timp, o serie de proiecte sau parteneriate cu diverse universităţi de la noi din ţară. Un exemplu este şi parteneriatul cu Academia Română împreună cu care, anual, organizează Gala Premiilor de Excelenţă de la Ateneul din Bucureşti, prilej cu care cele mai sclipitoare minţi din România sunt recompensate generos pentru activitatea şi performanţa lor din domeniul ştiinţei.
Lucrează la 40 de volume cu documente
Ce ai scris despre ei până acum?
La scurt timp după ce am publicat teza de doctorat despre care am menţionat deja, am decis să inaugurez, sub tutela Academiei Române, o serie de volume cu izvoare istorice pe care am intitulat-o „Documenta Masonica Transilvanica et Banatica“. Mai precis, acest corpus va reuni în jur de 40 de volume masive cu documente referitoare la toate lojile masonice care au existat în Banat şi Transilvania în perioada dualismului austro-ungar. Cu alte cuvinte, oricine va fi interesat de subiect va putea găsi în traducere, alături de un consistent studiu introductiv, documentele originale, inedite, ale tuturor atelierelor din spaţiul menţionat. Astfel, tema noastră va putea fi cercetată pe bază de surse serioase de arhivă şi va putea să ajungă finalmente acolo unde îi este locul: alături de alte cercetări serioase care contribuie la întregirea istoriei noastre naţionale.
Ce ar trebui să ştie lumea despre ei?
Există o serie de lucruri care merită ştiute despre ei. Pentru început, aş recomanda fiecăruia să înceapă cu istoria acestui ordin, cu trecutul său, să facă cunoştinţă cu figurile sale de marcă care, în lumea profană, au lăsat amprente vizibile. Surprizele frumoase nu se vor lăsa prea mult aşteptate.
Una dintre cărţile pe care le-ai scris despre francmasoni a câştigat premiul Academiei Române. Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
Da. Este vorba despre volumul „Biserică, Stat şi Francmasonerie în Banat şi Ungaria“, în fapt prima carte despre francmasonerie pe care cel mai înalt for de cultură al ţării a premiat-o după Revoluţie. Pentru mine, acest premiu înseamnă enorm. Vă spuneam că, sub tutela Academiei Române, am început să public deja volume din acel corpus masiv intitulat „Documenta Masonica Transilvanica et Banatica“. Aceasta înseamnă că o cercetare de acest tip, care mult timp a fost privită cu suspiciune şi neîncredere ca fiind o temă exotică pe care cercetătorii cu adevărat serioşi nu o abordează, îşi are acum un loc al ei. Este vorba despre acel loc în galeria temelor care pot contribui decisiv la rescrierea unor capitole însemnate din istoria noastră naţională. Sau, ca să îl parafrazez cu aproximaţie pe unul dintre pionierii acestei cercetări, academicianul Dan Berindei: „Fără istoria francmasoneriei, istoria noastră naţională nu va fi niciodată completă!“.
Scrisori între lojile masonice din Banat FOTO: arhiva personală a lui Attila Varga
Specialist în istoria modernă
Numele: Varga Attila Carol
Data şi locul naşterii: 29 ianuarie 1978, Reşiţa
Starea civilă: necăsătorit
Studiile şi cariera:
* A studiat Istorie la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj (1997-2001). Este specialist pe perioada de Istorie modernă, pe care a aprofundat-o şi în cadrul unui master (2001-2002)
* Din 2006 este doctor în Istorie.
* A făcut stagii de documentare la Budapesta, Viena, Stockholm, Oxford, Londra.
* Este asistent stagiar de cercetare la Institutul de Istorie „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române (2002-2006), apoi asistent de cercetare (2006-2007) şi cercetător ştiinţific din 2007.
* Locuieşte în: Cluj-Napoca
Mai puteţi citi:
La 29 de ani, Ciprian Tomuleasa, un medic rezident din Cluj, se poate lăuda cu o tolbă plină de premii, cu întâlniri cu laureaţi Nobel şi cu specialişti de la care a învăţat meserie. În prezent, Ciprian Tomuleasa face un stagiu de pregătire la cel mai bun institut oncologic din SUA, MD Anderson Cancer Center din Houston.
Ştefan Florian (54 de ani) este un apreciat neurochirurg român care operează zilnic cu creierul, şi la propriu, şi la figurat. Ştefan Florian vorbeşte despre presiunea pe care o simte în fiecare secundă când „cotrobăie“ prin creierii pacienţilor săi.
Se încarcă comentariile...
