Fost copil-soldat din Africa, doctorand la Cluj, luptă să construiască o şcoală pentru copiii din ţara lui natală
0Charles Wratto (34 de ani), doctorand în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, este originar din Liberia (Africa). A fost un „copil-soldat“ care, ajuns la maturitate, a lansat o campanie prin care vrea să schimbe lucrurile acasă: primul pas este ridicarea unui şcoli.
„Vreau să ajut copiii care nu au o casă, acei copii-soldaţi care, după ce s-a terminat războiul, au fost respinşi de familie şi de comunitate şi au fost nevoiţi să doarmă în cimitire. Ştiu ce înseamnă să fii copil-soldat, ştiu prin ce au trecut, de aceea vreau să îi ajut. Vreau să dau înapoi societăţii ce i-am luat“, mărturisea, în urmă cu trei ani, Charles Wratto, acum doctorand la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj şi coordonatorul unui proiect prin care se luptă să construiască o şcoală în mijlocul pădurii din Africa.
Charles a ţinut prelegeri despre ororile războiului în mai multe ţări, a înfiinţat o fundaţie care-i poartă numele şi schimbă destine, iar acum vrea să adune bani ca să construiască o şcoală în districtul Kparblee din Liberia, ţara sa natală. De ce o şcoală? Pentru că asta l-a salvat de fantomele trecutului şi i-a oferit un viitor. Şi, crede Charles, asta e soluţia şi pentru ceilalţi ca el.
Şcoala din pădure
Ideea şi dorinţa de a face ceva pentru cei de acasă a apărut în timp ce-şi făcea masterat în managementul crizelor şi conflictelor la UBB. A creat Fundaţia Charles Wratto. În 2014 s-a întors în Liberia să-şi revadă familia. Tatăl său, medic de profesie, era într-un sat. I-a spus: „nu are rost să locuieşti la oraş dacă ai pierdut totul. Aici măcar îi ajut pe săteni“.
„Acolo am văzut atâţia copii şi nicio şcoală. Copiii se trezesc dimineaţa la 6 şi se duc să muncească la ferme. Se întorc seara la 7. Asta fac. Muncesc toată ziua. E nevoie de educaţie. M-am sfătuit cu tata dacă să iau legătura cu şeful satului ca să ridicăm o şcoală. El a zis că da, dar că nu e sigur că oamenii vor fi de acord deoarece politicienii le-au promis multe şi nu au făcut. Le era teamă că şcoala va fi doar un vis frumos, o minciună ca acea a politicienilor“, povesteşte tânărul.
Dar nu a fost doar o vis. Anul următor s-a întors cu materiale de construcţii şi s-a apucat de fundaţie într-un alt sat decât cel în care şi-a revăzut tatăl. Satul e într-un district numit Kparblee, unde nu există şcoli, iar cea mai apropiată unitate de învăţământ e la 3 zile de mers pe jos. „De-asta mulţi uită de ideea de a merge la şcoală“, crede liberianul. Întoarcerea lui cu planuri pe hârtie şi materiale de construcţii a câştigat încrederea oamenilor care i-au sărit în ajutor. Mai mulţi săteni din cele 11 sate ale districtului au mers să vadă minunea şi să se facă utili.
„Să fiu sincer, nu m-am aşteptat la o aşa reacţie. De ce? Pentru că au fost minţiţi de multe ori. Drumul în zonă e rău. Politicienii zboară cu elicopterul. Le-am zis că împreună putem face o şcoală. Credeau că-mi pierd minţile, dar după ce m-au văzut că mă întorc, tai copaci, sap gropi şi-au dau seama că e serios“, explică Charles.
Lecţii de pace
Tânărul a gândit şcoala ca o alternativă prin care să ofere un viitor atât celor mici ce vor studia diverse materii ca ştiinţe, matematică, limbi străini, cât şi celor mari - acei copii-soldaţi care au trăit ororile războiului - din generaţia lui Charles să aibă o profesie. În weekenduri, adaugă liberianul, vor fi diferite programe precum cursuri de muzică, dans, pictură, educaţie pentru pace, de negociere şi managementul conflcitului (ceea ce Charles a studiat la UBB).
„Şcoala e acum la nivelul fundaţiei. Vrem ca circa 5.000 de copiii să înveţe acolo. Trebuie să-i educăm să gândească pentru ei şi vrem ca oamenii să-şi facă o carieră acolo, să nu migreze. Ne dorim ca un copil să înveţe şi să-şi dorească şi să rămână acolo, să ajute comunitatea să crească“, explică Charles. A găsit şi oameni din oraşe din Liberia dispuşi să meargă să predea.
Are nevoie de ajutor
Ce a ridicat până acum în districtul liberian a fost cu bani din economiile sale, dar de acum înainte ştie că va avea nevoie de ajutor. „Din fondurile mele personale nu voi reuşi să termin. Dacă ar fi după mine, aş vrea să termin mâine şcoala, dar realistic vorbind cred că va fi gata cam într-un an sau doi de acum“, zice acesta.
O estimare a cheltuielilor legate de construcţia şcolii şi de dotări se ridică undeva la câteva sute de mii de dolari. Un alt aspect e că materialele de construcţii sunt uşor de cumpărat, însă transportul e scump, uneori şi de patru ori cât materialele.
„Ideea nu e să ajutăm o şcoală, ci să facem o şcoală! Mulţi din Cluj îmi zic că vor să ajute, să meargă în Africa, dar pot ajuta de aici. Ce vreau să spun este: din confortul casei tale, renunţă la o cană de ceai sau la un pachet de ţigări şi poţi construi o şcoală! Nu e vorba de mine, ci de noi toţi! Pe viitor poţi să vezi cu ce a ajutat cana ta de ceai la care ai renunţat!“, este mesajul campaniei lui Charles. Donaţiile se pot face pe www.gofundme.com.
Şcoala din Africa, tema de licenţă
Alex Bulgaru, fost student la Arhitectură în Cluj, este un bun prieten al liberianului. El l-a ajutat să facă proiectul şcolii care i-a fost temă de licenţă. „Mi-a spus ce vrea să facă. Nu doar o simplă şcoală, ci şi clădiri auxiliare care se vor ridica pe viitor. Mai întâi ne-am concentrat pe clădirea principală a şcolii, ca să le arătăm oamenilor că facem ceva“, povesteşte Alex.
Profesorul său a fost încântat de idee şi l-a ajutat. „A fost interesat de o anumită clădire datorită arhitecturii. E vorba de un imobil pentru expoziţii. În proiectul extins vrem să ne axăm pe partea culturală, iar acea clădire va găzdui expoziţii de artă, de tâmplărie, etc. Visul meu e ca acei copii să devină profesori acolo şi să schimbe lucrurile în acea zonă, să schimbe istoria“, mărturiseşte Alex. „Nu facem asta ca să-i impresionăm pe oameni, ci e ceva din inimă. Facem ceea de ce suntem pasionaţi“, îl completează prietenul său liberian.
Poate, pe termen lung, educaţia să oprească violenţa? „E o întrebare la care încă nu am un răspuns. Însă educaţia, informaţia corectă şi abilităţile pot schimba lumea. Dacă tu nu simţi din interior nevoia de schimbare, degeaba vine din exterior. Dacă luăm toate armele şi le aruncăm în ocean, tot va fi violenţă pentru că ţine de oameni şi de voinţa lor. Dacă oamenii vor să fie violenţă, ea va fi“, consideră Charles.
Povestea fostului copil-soldat
Nyanthen este numele african al lui Charles Wratto şi înseamnă „călătoria este departe“, nume care i se potriveşte de minute. Avea 15 ani când a văzut cu ochii săi ce înseamnă războiul. În prelegerile pe care le-a ţinut la Cluj şi în mai multe oraşe din lume despre copiii-soldaţi a povestit cum aceştia erau furaţi din case de către rebeli, drogaţi şi puşi să ucidă şi să distrugă tot în calea lor.
„Ţi se spunea să-ţi omori tatăl, mama, să-ţi violezi sora pentru că, dacă poţi face toate astea, atunci poţi face rău. Aveai de ales între a fi soldat sau a muri. Am văzut cum unii soldaţi omorau copii cu o cruzime nemaiîntâlnită, le scoateau inima şi o mâncau“, acesta este unul din lucrurile pe care Charles le-a spus la prelegeri.
Charles Wratto a ajuns la Cluj în 2011. Căuta un loc unde să-şi facă masteratul, după ce studiase Relaţii Internaţionale la Universitatea din Nigeria. „Am ştiut că pentru mine educaţia e cheia. Dar dacă nu accepţi asta, dacă nu deschizi uşa educaţiei, va fi dificil“, încheie liberianul.
Obligat să-şi ucidă cel mai bun prieten
La 10 ani, când un copil din România ştie deja ce sunt acelea litere şi nu îi sunt străine adunare aşi scăderea, Charles a pus prima dată mâna pe o armă. Povesteşte că în satul natal nu aveau apă şi că rebelii ucideau tot. Vorbim de primul război civil din Liberia, adică de perioada 1989-1996.
„Rebelii mi-au bătut atât de rău familia încât tata abia şi-a putut mişca gâtul după două luni. Mi-am dorit atunci să mă fac soldat ca nimeni să nu se mai atingă de familia mea“, spune Charles. Atunci nu ştia ce înseamnă si fi soldat şi ce „lovituri“ îi rezervă viaţa.
La 15 ani era soldat. Unul cu chip de copil care avea să vadă atrocităţile războiului. Zice că rebelii furau, ucideau şi distrugeau. Totul fără noimă de parcă ar fi un vis urât care se tot repeta. „Ţi se spunea să-ţi omori tatăl, mama, să-ţi violezi sora pentru că dacă poţi face toate astea, atunci poţi face rău. Aveai de ales între a fi soldat sau a muri. Am văzut cum unii soldaţi omorau copii cu o cruzime nemaiîntâlnită, le scoateau inima şi o mâncau. Am văzut soldaţi (n.r. rebeli) care îi spuneau unei femei însărcinate în lumea a şaptea sau a opta că nu vor să îi facă rău, ci doar să vadă dacă e băiat sau fată copilul pe care îl poartă în pântece. I-au despicat burta...“, povesteşte marcat Charles Wratto.
Copii-soldaţi erau drogaţi ca să execute maşinal ordinele. A ucide pentru ei devenise parte din normal. Rebelii nu îi lăsau să doarmă, li se spunea că nu este timp pentru asta. Ajunseseră să bea apă din toaletă. Îi obligau să bea sânge de om. Însă cea mai şocantă amintire a lui Charles este ultima întâlnire cu cel mai bun prieten al său.
Unul dintre generalii rebelilor l-a prins într-o zi pe prietenul său cel mai bun. Acesta l-a recunoscut pe Charles şi l-a rugat să-l îmbuneze pe general, să îi spună că îl cunoşte. Văzând astea, generalul i-a ordonat lui Charles Wratto să-şi ucidă prietenul. Să îi dea foc.
Oricât a încercat Charles să-l ajute, generalul mi-a zis: ori el, ori tu. „Dacă vrei să rămâi în viaţă trebuie să-l omori...“, mărturiseşte liberianul. Aminitirea respectivă, pe care a avut curajul să o spună cu voce tare, îl bântuie.
Mai puteţi citi:
Charles Wratto este un student african la Cluj care, la cei 31 de ani, are o poveste de viaţă şocantă asemeni unui thriller: bătut şi drogat de rebelii din Liberia ca să ucidă şi obligat să-şi omoare cel mai bun prieten ca să rămână în viaţă.
EXCLUSIV Africa nu e ca la televizor. Cum au ajuns clujenii misionari să-i uimească pe ugandezi
O mână de clujeni inimoşi merg într-un sat uitat de lume din Uganda ca să construiască o clinică şi o şcoală. Prin educaţia pe care vor să le-o ofere copiilor Africii reamintesc că lucrurile mari încep întotdeauna de la gesturile mici.
Se încarcă comentariile...
