Femeia care tratează problemele oamenilor cu terapia prin artă. „Aşa am scăpat de dependenţa de medicamente“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crinela Cârlogea (54 de ani) este un pictor aparte, care transformă în obiect de artă orice obiect banal, de la agende, tocuri de ochelari, cutii de bijuterii şi până la tricouri şi genţi. Inginer de profesie, femeia a început să picteze şi să facă obiecte de artă după ce a ajuns întâmplător la un cerc de terapie prin artă, din dorinţa de a se elibera de dependenţa de medicamente antidepresive.

În urmă cu aproximativ 10 ani, Crinela Cârlogea se lupta cu o depresie în urma căreia devenise dependentă de medicamente. A fost momentul în care s-a produs acel declic, când la sfatul unei prietene a decis să calce pragul unui cerc de terapie prin artă. Şi a reuşit. 

Arta a vindecat-o de depresie

În prezent, femeia este un artist recunoscut, în special în Alba Iulia şi Cluj, dar cel mai important fapt este că şi-a recăpătat controlul asupra propriei vieţi şi poate din nou să râdă şi să glumească, după ce a scăpat de tirania depresiei. Nu întâmplător, primele sale cuvinte, atunci când se prezintă, sunt însoţite şi de un râs sănătos.

„Am terminat Politehnica la Cluj, iar pe diploma mea scrie că sunt inginer turnător (râde). Da, turnător. Vă daţi seama cât ne amuzam cu colegii când ne priveam diplomele”, spune Crinela.

Originară din Alba Iulia, artista a luat primul contact cu arta oarecum întâmplător. După aproape 10 ani, îşi aminteşte acele momente dramatice şi priveşte în urmă detaşată.

Imagine indisponibilă

„Devenisem dependentă de medicamente, eram depresivă, dar a venit un moment în care mi-am zis că trebuie neapărat să fac ceva pentru că nu mă mai puteam lăsa pradă unei boli. Trebuia să fac ceva în primul rând pentru fiica mea, aşa că am urmat sfatul unei prietene care m-a îndrumat să fac terapie antidepresivă prin artă. Încă din prima zi am avut o senzaţie excelentă. Am început cu un fel de curs de decupaj şi mi se părea fasinant. Uitasem deja, pentru câteva ore, de griji, de stres, de medicamente. Şi am continuat astfel, cu acel curs, până m-am vindecat şi am scăpat de dependenţă”, îşi aminteşte Crinela.

E un artist autodidact

Pasionată şi dedicată muncii sale, Crinela Cârlogea se descrie ca fiind autodidactă. Principala sa calitate este creativitatea, mai spune ea. „Ador să pictez, îmi place foarte mult să fac diverse lucruri de la zero, să le iau de la stadiul de blank şi să le transform. Când văd un astfel de obiect, deja îmi imaginez cum va arăta după ce va trece prin mâinile mele. Fac ceea ce fac pentru că aşa simt, aşa îmi dictează instinctul. Arta e însă mai mult decât datul cu pensula. Lumea trebuie să ştie că arta nu se poate combina decât cu dragoste. Iubesc oamenii, îmi iubesc munca, iar iubirea şi creativitatea contează cel mai mult în ceea ce fac eu”.

Imagine indisponibilă

Organizează cursuri de terapie prin artă 

După ce arta a ajutat-o să se elibereze, femeia s-a decis să profite de această experienţă şi să-i ajute şi pe alţi oameni să scape de problemele care le marchează viaţa.

Aşa a început, în urmă cu şase-şapte ani, să organizeze chiar ea o serie de cursuri de terapie prin artă.

Primele cursuri le-a organizat la Alba Iulia şi s-au bucurat de un real succes. Apoi, după ce s-a mutat la Cluj, acum aproximativ trei ani, a continuat. „În toţi aceşti ani, eu am avut aproximativ 500-600 de oameni la cursuri. Vin oameni cu diverse probleme, din diverse categorii sociale. Vin şi copii, dar şi adulţi, uneori şi pensionari. Cel mai tânăr cursant a fost un copil de 4 ani, iar cel mai vârstinic un domn de 80 de ani. Cei mai mulţi reuşesc să  se detaşeze de probleme, iar cu timpul, după ce le depăşesc defintiv, unii dintre ei fac pasul următor şi îi învaţă şi pe alţii cum să o facă. Am câteva cazuri de foşti cursanţi care ţin la rândul lor astfel de cursuri, iar unii dintre ei m-au depăşit deja. Şi mă bucur foarte mult când văd astfel de oameni”, punctează Crinela Cârlogea.

Imagine indisponibilă

Cei care vor să urmeze aceste cursuri plătesc între 50 şi 100 de lei, în funcţie de numărul de ore şi de dificultatea tehnicii de predare. În aceşti bani sunt incluse şi materialele cu care lucrează.

Cum i-a schimbat arta viaţa

Însă arta nu numai că a salvat-o pe Crinela din ghearele depresiei, dar i-a oferit şi o altă perspectivă asupra vieţii. Aşa a ajuns să-şi deschidă primul magazin de cadouri şi obiecte confecţionate chiar de ea, la Alba Iulia, iar în urmă cu trei ani a inaugurat încă unul, la Cluj, după ce se mutase deja în oraşul de pe Someş.

„Ca să deschizi un astfel de magazin, trebuie să investeşti cel puţin 10.000 de euro, asta într-o primă fază. După care urmează alte investiţii. Magazinul din Cluj este situat într-o zonă turistică, vânzările sunt destul de bune”, spune Crinela.

Tablourile pictate de ea se vând, în medie, cu 500 de lei, în timp ce un toc de ochelari sau o cutie de bijuterii lucrată de Crinela costă 30 de lei. Cei mai ieftini sunt magneţii cu peisaje din Cluj şi din întreaga ţară, care costă 5 lei. 

Imagine indisponibilă

„Colaborez cu diverse persoane, graficieni şi alţi artişti, pentru a avea cât mai multe produse în magazine. Ei îmi livrează magneţi, farfurii cu modele tradiţionale şi alte obiecte care sunt la mare trecere printre turiştii străini. În ce mă priveşte, cele mai multe obiecte pe care le fac eu sunt unicat. Nu obişnuiesc să fac produse în serie, îmi place ca fiecare lucru să fie original”, mai spune artista.

Imagine indisponibilă
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite