Detalii picante din memoriile lui Bartolomeu Anania, fost mitropolit al Clujului. Arghezi: „Ţi-am spus că Rebreanu nu ştie să scrie“

Lectura unuia dintre cele mai populare volume ale lui Valeriu Anania, fostul mitropolit al Clujului, scoate la iveală intrigi romantice, rivalităţi literare şi descrieri ale unor firi contradictorii.

Deşi călugăr, a condus o grevă studenţească, s-a înscris la facultăţi „laice” – Medicină şi Conservator şi a cultivat compania unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori din ţară, fie că îi întâlnea la serate literare, acasă, ori la birourile lor.

Întâlnirile respective îl găsesc nu o dată în posturi mai degrabă mondene pe Bartolomeu Anania, Valeriu Anania ca tânăr aspirant la o carieră literară, fie că vorbim de experienţele sale din SUA ori de amintiri inedite alături de celebrităţi ale vremii. Memoriile sale, reunite în varianta cea mai extinsă în volumul cu acelaşi titlu, „Memorii”, apărut în 2008, dar şi în „Rotonda plopilor aprinşi”, 1983 sau în filele „De dincolo de ape”, aduc în faţă descrieri inedite care, dincolo de non-conformism, par să îi umanizeze deopotrivă pe cel portretizat şi pe protagonist.

Portretistică

„Rotonda plopilor aprinşi”, apărută în 1983 la editura Cartea Românească, dar anticipată prin evocări făcute lui Tudor Arghezi şi Ion Luca, apărute în diverse publicaţii, rămâne una din cele mai populare cărţi ale sale, cum notează şi Lucian Vasile-Bâgiu, în volumul „Valeriu Anania, scriitorul”, apărut la editura Limes în 2006.

Figurile portretizate de el însuşi sunt cele care într-un fel l-au configurat pe el însuşi: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Victor Papilian, Lucian Blaga, Ion Luca, Marin Preda, Vasile Voiculescu. Dar personajul central al paginilor este un nume care nu constituie un personaj aparte, pentru că asigură unitatea internă a tuturora: Valeriu Anania, ‘ucenicul ascultător’ care surprinde, în ultimă instanţă, istoria însăşi în avatarurile sale contradictorii, aşa cum s-au configurat între anii aproximativi 1936-1979.

Intrigi romantice

Relatările pe care o face Valeriu Anania nu sunt simple dări de seamă, ci încearcă să ilustreze fie atmosfera locului în momentul respectiv, fie să întregească tabloul cu mini-portrete ale unor personaje secundare.

Edificatoare sunt, ca exemplu, sugerarea, la adăpostul aluziei literare, a legăturilor pe care poetul Lucian Blaga le-a avut cu două femei care aveau să fie cunoscute de posteritate ca muze ale sale, Eugenia Mureşanu, respectiv Domniţa Gherghinescu Vania.

Autorul menţionează că pe Lucian Blaga l-a întâlnit după ce despre el începuse să îi vorbească, „din ce în ce mai des, dar şi cu o discreţie insinuantă”, Eugenia Mureşan, „frumoasa soţie a protopopului Florea”. „Îmi spunea că-i este prietenă apropiată, că-i vine în casă, că fac lungi plimbări împreună, că odată l-a târât şi în biserică şi l-a făcut să îngenuncheze la ‘Tatăl nostru’, slăbiciune pentru care filosoful, mai pe urmă, s-a mustrat. În lumina unor mărturii citite mai deunăzi, se pare că nu am fost singurul căruia atrăgătoarea doamnă i-a confiat pritenia ei cu poetul şi nu exclud posibilitatea ca el, atât de sensibil la vecinătatea femeilor distinse, să îi fi adorat agresivitatea magnetică”, povesteşte Valeriu Anania.

În prima seară în care îl întâlneşte pe Blaga, în casa soţilor Mureşanu, relatează, cu ironie, „nu încăpea nicio îndoială că Blaga vroia să se facă plăcut şi era tot atât de evident că nu pe mine sau pe părintele Florea şi nici pe ceilalţi câşiva convivi se străduia el să-i cucerească”.

Portretizându-l pe Victor Papilian, decan al facultăţii de Mediciniă Generală, totodată scriitor, autorul aminteşte de „legenda” care circula în rândul studenţilor mai mari, potrivit căruia aparenta răceală dintre acesta şi Blaga avea la bază o rivalitate mai veche în legătură cu o femeie „cu haruri de frumuseţe, cultură, inteligenţă, talent şi distincţie”, care s-ar fi căsătorit în cele din urmă cu altcineva.

Era vorba de Domniţa Gherghinescu-Vania, o frumuseţe a epocii, cunoscută de asemenea ca muză a „poetului luminilor”, dar şi a lui Tudor Arghezi. De altfel Valeriu Anania o întâlneşte în casa lui Arghezi şi mărturiseşte că „privind-o lung, mi-am dat seama că, la vârsta ei de atunci, nu îţi pierduse niciunul din atributele legendei”. „Nu ştiu dacă şi cât va fi fost adevărat din povestea rivalităţii celor doi clujeni. Dar că Blaga i-a păstrat Domniţei o pritenie statornică, ştie acum toată lumea, mai ales când, văduv şi îndurerat, bietul Gherghinescu (soţul Domniţei, n.red.) a avut nedelicata inspiraţie de a publica o seamă de scrisori ale poetului, transparente, către soţia sa”.

Înjurătura lui Arghezi  

Nu doar registrul amoros este cel atins de portretele lui Valeriu Anania. El povesteşte cum, într-o vizită la scriitorul de care s-a simţit cel mai apropiat, Tudor Arghezi, acesta l-a întâmpinat cu o... înjurătură. Din portretul lui Arghezi răzbat însă şi rivalităţi, cum e cea cu Nichifor Crainic.

"La 'Gândirea' auzeam: Tudor Arghezi, 'această insanitate a literaturii române'. La rândul său, 'insanul' din Mărţişor şuiera mai plastic: Nichifor Crainic e un excrement uscat, ca şi hapurile cu care îl vinde pe Dumnezeu la tarabă!...”, scrie autorul "Rotondei plopilor aprinşi".

Într-o altă relatarea el exprimă, suprinzător poate, o remarcă foarte critică a lui Arghezi cu privire la stilul lui Liviu Rebreanu, prin prisma unui roman al său, al cărui titlu autorul nu şi-l mai aminteşte exact, „Gorila” sau „Amândoi“, pe care Arghezi îl avea pe birou, dar din care foarte puţine foi erau „tăiate”, pentru a fi citite.

"'N-am citit cartea asta, îi spun, n-am apucat s-o cumpăr la apariţie şi pe urmă am uitat de ea'. 'Nici să n-o citeşti, se strâmbă el, Rebreanu nu ştie să scrie, e o carte proastă...'. Cu volumul încă în mână, m-am uitat la el prelung, nedumerit, întrebându-l din ochi cum poate să se pronunţe aspra unei cărţi din care, evident, nu citise decât o pagină sau două. Arghezi s-a iritat puţin şi a devenit tăios: 'Dragul meu, dacă mă duc în piaţă şi vreau să cumpăr un burduf de brânză, nu am nevoie să mănânc tot burduful spre a mă convinge că brânza e bună sau nu. Scot un dop, gust şi zic: e bună sau nu e bună. Ţi-am spus că Rebreanu nu ştie să scrie...'”.

Contradictoriul Galaction

Preotul-scriitor Gala Galaction, practic coleg de breaslă în cler cu Valeriu Anania, primeşte o caracterizare din care răzbat cel mai tare compasiunea şi empatia, dar care include şi aspecte negative, cum e sintagma folosită de Paraschiva, soţia lui Arghezi, care vorbeşte "cu limbă ascuţită despre trecutul ‘bărbos muieratic’.”.

Astfel, îl parafrazează pe Arghezi, care consideră inttrarea în cler a lui Gala Galaction îi afecta calitatea operei, citând-l pe patriarhul Miron Cristea, care ar fi afirmat că prin acest act „Biserica n-a câştigat şi literatura a piuerdut”.