Cum opreşte multiplicarea COVID-19 Remdesivir, tratamentul pentru Ebola testat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
laboratoare din întreaga lume încercă să găsească tratamentul şi vaccinul pentru COVID-19. FOTO: Getty Images
laboratoare din întreaga lume încercă să găsească tratamentul şi vaccinul pentru COVID-19. FOTO: Getty Images

Cercetătorii canadieni au demonstrat că Remdesivirul este extrem de eficient în stoparea mecanismului de multiplicare a coronavirusului care provoacă COVID-19. Studiile clinice care se desfăşoară peste tot în lume sub supravegherea Organizaţei Mondiale a Sănătăţii ar putea da rezultate în luna mai.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Alberta (Canada) au arătat că medicamentul remdesivir este extrem de eficient în stoparea mecanismului de multiplicare a coronavirusului care provoacă COVID-19, potrivit unei noi cercetări publicate zilele trecute în „Journal of Biological Chemistry”, conform Science Daily. Lucrarea urmăreşte îndeaproape cercetările publicate de acelaşi laborator la sfârşitul lunii februarie care au demonstrat modul în care medicamentul a funcţionat împotriva virusului Sindromului Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), un coronavirus înrudit cu COVID-19. „Am fost optimişti că vom obţine aceleaşi rezultate împotriva virusului SARS-CoV-2”, a declarat Matthias Götte, şeful catedrei de microbiologie medicală şi imunologie a universităţii.

„Remdesivir este un inhibitor foarte puternic pentru coronavirus”  

„Am obţinut rezultate aproape identice aşa cum am raportat anterior cu MERS, aşa că vedem că remdesivir este un inhibitor foarte puternic pentru polimeraza coronavirusului”, a precizat  Götte.

Noua lucrare a lui Götte demonstrează cum funcţionează în detaliu remdesivirul, dezvoltat în 2014 pentru combaterea epidemiei de Ebola. Medicamentul asociază polimeraza la „motorul” virusului, responsabil pentru sintetizarea genomului virusului. „Dacă vizaţi polimeraza, virusul nu se poate răspândi, deci este o ţintă foarte logică pentru tratament”, a spus Götte. Lucrarea de laborator arată cum remdesivir păcăleşte virusul prin imitarea blocurilor sale celulare. „Aceste polimeraze de coronavirus pot fi „păcălite”, astfel încât inhibitorul este încorporat de mai multe ori şi virusul nu se mai poate reproduce”, a explicat Götte.

   

Remdesivir poate fi clasificat drept un "antiviral cu acţiune directă" împotriva SARS-CoV-2

El a spus că dovezile din studiul său, împreună cu studiile publicate anterior pe modele experimentale realizate pe culturi animale şi celulare, demonstrează că remdesivir poate fi clasificat drept un "antiviral cu acţiune directă" împotriva SARS-CoV-2.

Cercetătorul a spus că descoperirea acelei acţiuni directe consolidează speranţa că studiile clinice pentru tratamentul cu remdesivir al pacienţilor cu COVID-19, care sunt deja în derulare în întreaga lume, vor avea rezultate pozitive. Götte a atras atenţia că rezultatele obţinute în laborator nu pot fi utilizate pentru a prezice cum va funcţiona medicamentul în tratamentul efectiv al oamenilor. „Trebuie să fim răbdători şi să aşteptăm rezultatele studiilor clinice randomizate”, a spus Götte.

   

„Vom ajunge la descoperirea unuia sau mai multor tratamente eficiente pentru COVID-19”

Laboratorul lui Götte a lucrat anterior la virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi VHC, dar în urmă cu câţiva ani s-a concentrat asupra virusurilor cu cel mai mare potenţial epidemic. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis în 2015 lista principalilor agenţi patogeni care ar putea provoca focare severe, inclusiv Ebola, Lassa şi coronavirusuri.

„În acest sens am fost pregătiţi pentru că laboratorul meu este specializat în polimeraze virale”, a spus Götte, adăugând că următorul său pas va fi utilizarea instrumentelor de laborator pentru evaluarea altor antivirale promiţătoare.  El este optimist: „volumul fără precedent de cercetare care se desfăşoară la nivel mondial şi nivelul ridicat de cooperare între cercetători va duce la descoperirea unuia sau mai multor tratamente eficiente pentru COVID-19.”

„Suntem disperaţi, dar trebuie totuşi să menţinem standardele ridicate pentru toate medicamentele pe care le folosim în studiile clinice”, a spus el.

   

Rezultatele studiilor clinice importante, din luna mai

Remdesivir este unul dintre medicamentele ale căror testare este urmărită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care compară potenţialele tratamente la pacienţii internaţi cu COVID-19 din zeci de ţări, inclusiv Canada. Götte a spus că ne putem aştepta la rezultatele studiilor clinice importante încă din luna mai.

Götte a spus că este dezamăgitor faptul că antiviralele descoperite la momentul apariţiei sindromului respirator acut sever (SARS) din 2003 - care ar fi putut fi eficiente împotriva COVID-19 - nu au fost niciodată transformate în tratamente disponibile pe scară largă, în mare parte din cauza costurilor imense pe care le-ar fi implicat dezvoltarea de noi medicamente. „De data aceasta este evident că trebuie să trecem linia de sosire şi să avem aceste tratamente", a spus el.

„Zece miliarde de dolari, par mulţi, o sumă imensă", a spus Götte. „Dar în contextul acestei pandemii şi a costurilor asociate acestei pandemii, nu este nimic.”


Citeşte şi:
 

Un virus inofensiv pentru om ar putea bloca infecţia cu coronavirus. Ce este parainfluenza 5, cunoscut drept PIV5

Descoperirea cercetătorilor belgieni care schimbă totul: trăsătura genetică ce îi face pe români mai rezistenţi la Covid-19 

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite