Cadrele medicale clujene sunt nemulţumite de proiectul legii sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Medicilor de Familie, Colegiul Medicilor Cluj şi sindicatul Sanitas au dezbătut astăzi, fiecare în şedinţe de lucru separate , proiectul de lege a sănătăţii.

Concluzia la care aceştia au ajuns este că aceasta este o colecţie de titluri şi generalităţi, deoarece nu este însoţită de un proiect al contractului cadru şi de unul al normelor metodologice ale acestei legi. Chiar şi aşa, medicii şi asistenţii medicali au constatat că articolele proiectului de lege se contrazic cu legea apărută deja a coplăţii şi cu proiectul de act normativ privind deblocarea posturilor în sistemul sanitar.

Coplata e mai scumpă în proiectul de lege decât în legea publicată recent

Românii se vor vedea în faţa unei situaţii fără ieşire dacă această lege apare în forma actuală, sunt de părrere medicii şi asistenţii clujeni. "Potrivit proiectului de lege a sănătăţii, pacienţii nu plătesc maxim 600 de lei ca şi coplată, ci a douăsprezecea parte din venitul anual, adică un salariu întreg din cele 12 salarii pe care un om le primeşte într-un an de zile. Asta e realitatea din noul proiect de lege", spune Ştefan Roman, liderul Sanitas Cluj.

Plafonul la bugetul de salarii face imposibilă recompensarea performanţei

O altă problemă a legii este că specifică faptul că se vor face mai multe angajări în sistemul sanitar şi că se vor mări salariile. Dar în acelaşi proiect se specifică la un articol imediat următor faptul că spitalele nu au voie să depăşească pentru salarii plafonul de 70% din bugetul total alocat. „Asta înseamnă că salariile vor scădea şi nu vor creşte. Gândiţi-vă că la opra actuală personalul sanitar din spitale este la 50% din necesar şi cu toate acestea plafonul de 70% este depăşit în multe spitale. În momentul în care se va ajunge la normativul de personal necesar, acest plafon va fi permanent depăşit sau salariile vor fi reduse. Spun asta pentru că proiectul de lege nu specifică faptul că vor fi majorate tarifele pentru serviciile medicale, fapt care ar putea însemna o majorare a bugetului spitalelelor", spune Maria Bizo, vicepreşedinte Sanitas Cluj.

Urgenţa privată: „Plătiţi factura şi pe urmă vă transportăm tatăl!"

Profesorul Nicolae Costin, şeful departamentului etică şi deontologie în cadrul Colegiului Medicilor, a precizat că o altă problemă a legii o reprezintă ideea de a privatiza sistemul de urgenţă. „În Franţa sistemul de urgenţă este integral de stat, iar FMI şi Banca Mondială au felicitat România pentru sistemul de urgenţă performant pe care îl are. Este o mare greşeală privatizarea acestui sistem". În acest sens, liderul Sanitas, Ştefan Roman a declarat în exclusivitate pentru  ziarul Adevărul faptul că o persoană importantă în administraţia clujeană , dar care  a dorit să îşi păstreze anonimatul a fost pusă într-o situaţie absolut incredibilă. „Omul a trebuit să apeleze la ambualnţă ca să îşi ducă tatăl grav bolnav de urgenţă la spital. A sunat la SMURD şi toate maşinile erau la un caz grav, Ambulanţa de asemenea i-a pus că trebuie să aştepte foarte mult timp pînă când o maşină ar fi putut veni. A apelat la un serviciu de Ambulanţă privat din Cluj. Răspunsul celor de la acest serviciu privat a fost: «Daţi-ne contul de card sau faceţi-ne dovada plăţii facturii în cont şi abia apoi vom putea să vă transportăm tatăl la spital!». Persoana în cauză a fost realmente şocată!", a spus Ştefan Roman.

O altă nemulţumire a cadrelor medicale clujene este aceea că proiectul de lege nu reglementează detaliile legate de pachetul minim de servicii medicale.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite