Un spital aflat la o oră de Bucureşti oferă medicilor locuinţe de serviciu şi prime. Ce specializări se caută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză sanitară, cel mai mare spital de urgenţă din judeţul Călăraşi se confruntă cu un deficit uriaş de medici. 40 de doctori ar fi necesari pentru a se acoperi lipsa specialiştilor. În plină pandemie de COVID-19, unitatea medicală funcţionează cu un singur medic pe secţia ATI, în condiţiile în care toate spitalele mari din ţară, nu doar cele COVID, vor pune la dispoziţie paturi pentru pacienţii cu coronavirus.

Reprezentanţii spitalului fac eforturi pentru a atrage medici la Călăraşi. Au postat chiar şi un anunţ pe o pagină de socializare, în ideea că va fi vizualizat de tot mai mulţi oameni calificaţi. Reacţiile nu au întârziat să apară.

„Mai mulţi medici şi-au exprimat dorinţa de a veni să lucreze în Spitalul de Urgenţă Călăraşi. Până acum am avut întâlniri cu 6 medici de diverse specialităţi, printre care şi terapie intensivă. Săptămâna viitoare va urma o altă serie de întâlniri. 

Mulţumesc tuturor celor implicaţi în sprijinirea demersului de angajare a unor medici pentru spitalul comunităţii noastre. Este foarte clar că ne aflăm în mijlocul unei situaţii medicale pe care niciun sistem medical din lume nu a putut să o anticipeze şi să aibă instrumente eficiente de luptă împotriva sa. 

În faţa unei asemenea situaţii putem alege între două abordări. Să criticăm de pe margine ca nişte filozofi ai drobului de sare, sau să acţionăm şi să găsim soluţii din realitatea în care trăim. Eu am ales“, a explicat Mihai Bogdan, managerul unităţii medicale din Călăraşi.

Iată care sunt în acest moment posturile de medici disponibile la Călăraşi: ATI - 8 posturi, ORL - 4-6 posturi, pediatrie -  4 medici, cardiologie - 4 medici, boli infecţioase - 2 medici, neonatologie - 2 medici, UPU - 4 medici, imagistică medicală - 3 medici, medicină internă - 2 medici, neurologie - 3 posturi, gastro - 2 posturi, nefrologie - 2 posturi. 

Pentru a-i convinge pe medici să aleagă să profeseze la Călăraşi, în anunţ se specifică faptul că spitalul de la Călăraşi se află la o oră de Bucureşti, pe Autostrada Soarelui, iar autorităţile asigură locuinţă de serviciu, prime anuale şi congrese plătite. 

Există risc de îmbolnăvire

Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi funcţionează cu un singur medic la terapie intensivă de la începutul pandemiei. În curând, zece dintre paturile ATI vor fi ocupate de pacienţi COVID, iar doctorul va trebui să se împartă între bolnavii contagioşi şi cei necontagioşi.

„Degeaba secţiile sunt diferite, dacă e acelaşi medic care se schimbă şi intră la COVID, şi după vine la ATI normal. Există totuşi risc de îmbolnăvire. Aşa îl văd şi eu, dar întotdeauna când cineva ridică o problemă, m-aş bucura foarte mult să îmi dea şi o soluţie. Din păcate, această soluţie nu există aici”, spune managerul Mihai Bogdan. 

Spitalul caută în special, în acest moment, specialişti pentru cele 8 posturi libere de la ATI. Managerul a postat anunţuri inclusiv pe grupurile de Facebook.

„Ne-a contactat un medic ATI, urmează să avem întâlnire cu dânsul. Dânsul e pensionar. Avem o discuţie preliminară cu cel de-al doilea medic, nu e ceva bătut în cuie. Idealul ar fi să fie unul într-o parte şi unul într-o parte”, spune managerul.

Mihai Bogdan arată că a făcut circuite şi a montat uşi separatoare astfel încât pacienţii cu COVID să nu se intersecteze cu ceilalţi şi să-i contamineze. Însă clădirea este veche şi nu se poate face o separare perfectă. „Spitalele noastre nu au fost concepute cu intrări şi ieşiri separate. Noi acum trebuie să improvizăm la ce avem”, a explicat şeful spitalului din Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

 

Am putea trăi cu ameninţarea COVID-19 la fel ca pe timpul gripei spaniole - STUDIU

 

Lecţia de viaţă a unui tânăr cu picioarele amputate, devenit caiacist de top

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite