Pofta de dulce, duşmanul tăcut din alimentaţia zilnică. Cele mai sănătoase trei fructe care încetinesc îmbătrânirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi am fi tentaţi să credem că toate fructele sunt sănătoase, spcialiştii ne avertizează că multe dintre ele au un conţinut ridicat de zahăr. Este foarte important să le alegem pentru alimentaţia zilnică pe cele mai puţin periculoase. Iată trei dintre fructele cu foarte puţin zahăr care nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic.

Dintre toate alimentele, cele mai des asociate cu diabetul sunt cele cu indice glicemic peste 100. Potrivit publicaţiei “Prevention”, cele mai bune sunt acele produse care au indice glicemic sub 50. Pentru că au vitamine, minerale, antioxidanţi, fibre şi încetinesc procesul de îmbătrânire, fructele conţin destule elemente de blocare a zahărului.

“Este nevoie de aproximativ 10 grame de fibre pentru a reduce zahărul din sânge cu 25%, după o masă cu alimente bogate în amidon. De exemplu, salatele şi fructele au efect benefic. Din această categorie fac parte fructele de pădure, lămâile şi piersicile. Au cel mai scazut indice glicemic, chiar şi atunci când sunt coapte. Perele trebuie mâncate atunci când încă sunt tari, iar merele, în special cele Golden, te ajută. Ai grija în rest la fructe, căci este posibil ca zahărul din ele să contracareze efectul benefic al fibrelor”, explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie.

De obicei, fructele care conţin mai puţin de 9 grame de zahăr la 100 de grame sunt considerate a avea puţin zahăr.

Lămâia are proprietăţi uimitoare

Lămâile sunt foarte importante în curele de detoxifiere, ele având capacitatea de a curăţa organismul şi de a-l energiza. Aceste fructe, extrem de bogate în vitamina C, conţin doar 2.5 grame de zahăr. Lămâile nu sunt recomandate persoanelor care sufera de gastrită, ulcer sau alte afecţiuni ale stomacului. Lămâia este un fruct cu virtuţi surprinzătoare care poate distruge celulele canceroase. Reprezintă o sursă preţioasă de fibre, potasiu, magneziu, calciu, acid folic şi betacaroten, iar puterea flavonoidelor din citrice este uimitoare.

calarasi lamaie
“Puterea flavonoidelor din citrice este uimitoare. Ele sunt antioxidante şi antimutagenice. Aceasta reprezintă proprietatea de prevenire a apariţiei mutaţiilor la nivel celular şi, implicit, de prevenire a apariţiei cancerului sau a altor afecţiuni cronice. Acest lucru uimitor se datorează puterii miraculoase a flavonoidelor de absorbţie a razelor ultraviolete, de protecţie a ADN-ului şi de capacitatea de a interacţiona cu carcinogenii”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.

Afinele, excelente pentru detoxifiere

Afinele sunt printre fructele cele mai bogate în antioxidanţi, deci sunt foarte sănătoase. Contin 7.3 grame de zahăr la 100 de grame de fruct. Afinele menţin sănătos şi curat tractul urinar, curăţă ficatul, protejează creierul şi sunt excelente pentru detoxifierea organismului. De asemenea, ajuta la inhibarea bacteriilor de tip E.coli, foarte periculoase pentru stomac şi intestine atunci când se activează în organism.

Afine  FOTO AP

“Afinele au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre toate fructele, substanţele pe care le conţin neutralizează radicalii liberi care pot promova boala şi îmbătrânirea în organism. Una dintre calităţile extraordinare ale afinelor este că menţin sănătatea creierului. Aceste fructe mici conţin antociani, vitaminele A, complexul-B, C şi E, zinc, sodiu, potasiu, cupru, magneziu, fosfor, mangan şi pot preîntâmpina sau vindeca printre altele, apariţia tulburărilor nevrotice, prin prevenirea degenerarii sau distrugerii neuronilor, a celulelor creierului, ajutând la menţinerea sănătăţii sistemului nervos central”, explică Marina Grigore, specialist în apifitoterapie.

Conţinutul ridicat de fibre, antioxidanţi puternici şi abilitatea afinelor de a dizolva colesterolul rău, fac din aceste fructe un supliment alimentar ideal pentru vindecarea bolilor de inimă.


Piersica hidratează organismul

Piersicile contin 8.5 grame de zahăr la 100 de grame. Ele sunt recomandate în curele de slăbire deoarece reglează digestia, tratează constipaţia şi diminuează senzaţia de foame. Aceste fructe au un efect usor laxativ, lucru care ajută la menţinerea sănătăţii sistemului digestiv. De asemenea, sunt recomandate în dietele de detoxifiere.

calarasi piersici

Sursă bogată de vitamine şi minerale, aromata piersică este de un real ajutor persoanelor care au probleme digestive, reumatism, litiază urinară şi probleme cardiovasculare. Prin conţinutul ridicat de apă, 87%, hidratează organismului. Cea mai importantă calitate, datorată  proprietăţilor antioxidante, este că întârzie procesul de îmbătrânire.

Piersicile au un conţinut mare de vitamina C şi provitamina A, vitaminele B3, B5 si E. Acestea mai au în componenţa lor fier, magneziu, fosfor, zinc, iod, potasiu şi seleniu. Conţin, de asemenea, cantităţi deloc neglijabile de fitonutrienţi, antioxidanţi şi carotenoizi, fibre.
 

Vă recomandăm şi:

Analgezice naturale: cinci plante-minune care iau durerea de cap „cu mâna“

Măceşele, remediul universal care previne tumorile şi reglează metabolismul. Şapte motive pentru a consuma ceaiul de măceşe

Beneficiile şi riscurile smochinelor, fructul regilor, care previne cancerul - recomandările medicilor

Pericolul ascuns din căpşuni, cele mai bogate fructe în vitamina C. De ce sunt interzise copiilor - explicaţii medicale

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite