Colindatul de Crăciun, cel mai bogat prilej de manifestări folclorice. Semnificaţia cântecelor care vestesc naşterea Mântuitorului
0
Obiceiurile calendaristice cele spectaculoase sunt cele legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc în actualitate.
În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
La Crăciun, colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti. Cele mai răspândite şi mai spectaculoase obiceiuri, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt cele legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi de schimbare a anului.
“Este unanim recunoscută şi alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numeşte din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreştine cu lumea creştină, în care o serie de simboluri străvechi se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care aminteşte deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar şi de lumina care a condus magii în locul unde se năştea Iisus. De aici glorificare luminii şi a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopţii, în Ajun, şi pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopţii, care anunţă lumina ce se naşte.
Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiţionale şi creştine şi precreştine, şansa renaşterii. Atât precreştinismul, cât şi creştinismul, aduc în atenţie pentru om, ca şi pentru vegetaţie, şansa redefinirii sale. În fiecare an, avem şansa, odată cu moarte aparentă a naturii şi dorinţa ca ea să renască, de a ne remodela şi noi fiinţele din punct de vedere moral, spiritual”, a explicat Doina Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului din Bucureşti.
Femeile nu erau admise în ceata de colindători
„Este cea mai solemnă, cea mai importantă formă de realizare a sentimentului de sărbătoare şi de marcare a Crăciunului, el desfăşurându-se pe toate cele trei zile ale Crăciunului. Toate actele acestea de menire a belşugului, de exorcizare a spaţiului erau făcute efectiv numai de bărbaţi. Fetele doar dacă se ţineau după ceată de la o casă la alta. În Transilvania mai era obiceiul să mai şi joace după ce colindau, dar în rest femeile nu erau admise în ceata de colindători. Raţiunea era în primul rând pragmatică, apoi era şi una creştină”, detaliază Işfănoni.
Colindatul este fără doar şi poate o tradiţie mai întâi precreştină. De altfel, el a fost recent introdus în patrimoniul cultural al umanităţii, devenind astfel unul dintre bunurile UNESCO. Colindatul este tradiţia precreştină de bază, el fiind cel care pregăteşte Crăciunul. Tipurile de colindat sunt extrem de variate. Sunt zone unde oamenii încă mai învaţă cele 30-40 de colinde specifice.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
Măşti decorate cu urzici, pene şi păr de cal
Păstrate de sute de ani şi transmise din generaţie în generaţie, cele mai fastuoase şi răspândite colinde din judeţul Călăraşi sunt cele legate de Crăciun şi Anul Nou.
Începând cu noaptea de 23 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi striga la ferestrele luminate: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne dati?".
Colindele de fereastră practicate în Bărăgan sunt colinde vechi, preluate de la bătrâni. Un colind de fereastră foarte frumos şi cu o melodie deosebită întâlnim la Gălăţui :
Asta-i seara, seara-i mare
Ulerumdai, lerui Doamne
Asta-i seara lui Ajun
Mâine-i ziua lui Crăciun
Ulerumdai, lerui Doamne
Când s-a născut Dumnezeu
Mititel şi-nfăşeţel
Ulerumdai, lerui Doamne
Înfăşat în foi de nuc…
Cu Brezaia la ferestre, pe 24 decembrie
„Pe 24 decembrie se umblă cu Brezaia pe la ferestre. Aceasta este confecţionată dintr-un cadru de lemn cu un cioc ca de barză, având prinsă o sforicică la partea de jos ce o face să scoată un zgomot exact ca berzele“, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos.
Ciocul este neapărat din lemn de nuc vechi de trei ani, iar cel care poarta Brezaia se acoperă cu un macat şi două carpete: una în faţă, alta în spate:
A plecat capra-n pădure
După fragi şi după mure
Fragi si mure n-a aflat
Capra-i arde d-alergat!
Ta, ta, ta, căpriţă, ţa!
Se fac şi se împart turte
Tot pe 24 decembrie există o tradiţie care încă este respectată cu sfinţenie în satele din zona Mostiştei: femeile fac şi împart turte, fiind ultima zi în care mai pot da de pomană pentru răposaţi. „Din apă, sare şi făină se face un aluat din care se întinde o foaie subţire, se taie bucăţi cât palma şi se coc pe plită. Se fierbe grâu, se insiropează, se aşeaza pe foiţele coapte care sunt denumite ,,scutecele Domnului’’ şi se împart cu covrigi deasupra“, spune Rodica Prodan, o gospodină din Călăraşi care, în fiecare an pregăteşte turte şi le împarte celor nevoiaşi pentru sufletele rudelor adormite.
Cântece dedicate soarelui
În ceea ce priveşte tipologia colindelor la români ele sunt extrem de variate şi se grupează pe categorii. Există colindele cosmogonice, unde sunt incluse cele care sunt dedicate soarelui, şarpelui, sunt colinde care vin să explice geneza lumii. De asemenea, există categoria colindelor grupate pe ocupaţii: de păstor, de viticultor, de pescari. Totodată, colindele erau adecvate la ceea ce se întâmpla în casa respectivă: oameni tineri, oameni căsătoriţi, colindă de fată, colindă de fecior, colindă de copil mic, colinde pentru cei care erau tineri şi au murit şi aşa mai departe.
„Cumva colinda este închinată şi soarelui, şi divinităţii, dar şi omului. Este o glorificare a tot ceea ce înseamnă această parte extrem de durabilă din viaţă. Părţi pe care timpul nu le depreciează şi care înseamnă setul de valori ale permanenţei. Elemente de ocupaţii, de comportamente, de morală. Sunt multe colinde care conţin ghiduri de cum trebuie să fii. Fetele sunt sfătuite că feciorul este un extraordinar crescător de cai, cu o forţă fizică extraordinară. Realitatea se hiperbolizează tocmai pentru ca ea să devină un reper şi un ideal pentru oameni. Din totdeauna au existat anumite coduri transmise din generaţie în generaţie, în toate culturile. Sigur, religiile au venit să întărească aceste valori”, explică Doina Işfanoni.
Se încarcă comentariile...
