Călăraşi: Casa Domnului din Dâlga, ridicată pe minciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bucureşteancă se luptă de mai bine de 4 ani cu autorităţile locale din satul Dâlga pentru finalizarea bisericii construite din banii ei, adică 140.000 de lei. Maria Rădescu, de 85 de ani, spune că a fost înşelată, inclusiv de primarul oraşului Lehiu Gară, Iulian Iacomi. Aşa se face că ieri, în loc de sfinţire, s-a oficiat doar o sfeştanie.

Bătrâna a donat 140.000 lei în anul 2006 pentru ridicarea unui lăcaş de cult, deoarece în sat nu exista biserică, iar localnicii erau nevoiţi să meargă tocmai la Dor Mărunt, la 3 kilometri distanţă. Biserica s-a construit pe un teren donat de o localnică. Femeia însă nu avea act de proprietate pe respectivul teren, însă primarul s-a obligat să rezolve această situaţie, însă lucrurile nu s-au rezolvat nici până în ziua de astăzi. Din acest motiv, astăzi, nu se poate face sfinţirea lăcaşului de cult ci doar o sfeştanie.

Maria Rădescu a rămas singură pe lume, unicul ei copil, Emilia Lucescu decedând în urmă cu şase ani, la fel ca şi soţul său. În urma acestor necazuri, femeia a fost unica moştenitoare a averii fiicei sale, un apartament cu patru camere în Bucureşti şi cont în bancă. Ea a locuit peste 20 de ani, la Dâlga, împreună cu soţul ei, unde au avut o gospodărie exemplară. Maria Rădescu, de 85 de ani, spune că a fost înşelată, inclusiv de primarul oraşului Lehiu Gară, Iulian Iacomi.

La Dâlga locuieşte şi fina Mariei Rădescu, de unde în anul 2006, a aflat că oamenii îşi doresc o biserică în sat. În acel moment, bătrâna a dorit să îi doneze pentru construirea unui lăcaş de cult, în memoria fiicei sale şi a ginerelui său, care erau foarte credincioşi. „Am visat-o pe fiica mea, rugându-mă să îi construiesc o casă. Mi-am dat seama că este vorba de o biserică şi atunci am hotărât să donez banii,“ povesteşte doamna Maria Rădescu plângând.

În amintirea fiicei şi a ginerului

În 2006, când a donat banii, a fost ajutată de preotul Chioveanu Nicolae pentru începerea construcţiei. Maria Rădescu a dorit ca fiica şi ginerele ei să fie pomeniţi la slujbe şi să se aprindă câte o lumânare pentru sufletele lor. În 2006, la Dor Mărunt, comună de care aparţine satul Dâlga, era primar, Iulian Iacomi, care nu a făcut nimic să rezolve problema de proprietate a terenului.

Locul unde s-a început construcţia bisericii aparţine unei localnice, avându-l moştenire de la mama sa. Aceasta l-a vândut Primăriei cu 1.000 lei, specificând în acte că doreşte să fie folosit pentru construirea lăcaşului de cult. Preotul Chioveanu ştie că Preasfinţitul Vicenţiu s-a întâlnit cu Iacomi şi au ajuns la o înţelegere, primarul fiind de acord să doneze terenul bisericii după finalizarea lucrărilor. „Uşor, uşor şi cu răbdare se va termina. Principalul motiv al acestor neînţelegeri este păcatul mândriei“, a spus preotul Nicolae Chioveanu.

Proces pe terenul bisericii

„Femeia care a vândut pământul nu avea documente pentru acest loc pe numele ei, lucru de care s-a ocupat primarul Iulian Iacomi. A avut loc un proces prin care câştig de cauză a avut primarul, fiind numit proprietar pe acel loc. În urma acestui proces Iulian Iacomi, nu s-a mai ocupat de biserică, chiar a pus pază timp de opt luni, ca nimeni să nu calce pragul bisericii“, a povestit, revoltată, Maria Rădescu.

Dorinţa Mariei Rădescu

Pe 5 septembrie era programată sfinţirea bisericii, fapt care a bucurat-o pe Maria Rădescu. Când a ajuns însă la Dâlga, femeia a constatat cu stupoare că de fapt este o sfeştanie şi nicidecum mult-aşteptata sfinţire. „Nu vreau decât să trăiesc să apuc sfinţirea, dar în condiţiile astea, când nimeni nu se mai ocupă de terminarea sfintei biserici, nu cred că acest lucru va fi posibil. Mă doare sufletul că am fost luată în batjocură, neavând pe nimeni să mă sprijine,“ spune bătrâna cu ochii în lacrimi.Pe lângă banii donaţi de Maria Rădescu, localnicii au donat şi ei, fiecare după posibilităţi, dar nici aceştia nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii lor pentru că nimeni nu le dă nici o explicaţie.

Toată lucrarea s-a făcut de mântuială. Primele picturi efectuate în biserică au căzut anul trecut în decembrie. În prezent, se lucrează pentru a doua oară la pictarea bisericii. „Mai mult decât atât, actualul preot a luat materialele de construcţii care erau pentru biserică sub formă de «împrumut» pentru a-şi termina vila“, a spus, cu mâhnire, Maria Rădescu.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de azi a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite