Seceta ne taie din proviziile de legume şi cereale. În Buzău sunt loturi de porumb de unde nu se va recolta nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii vor avea pierderi uriaşe
Fermierii vor avea pierderi uriaşe

Seceta face ravagii în culturile agricole iar fermierii se aşteaptă la producţii extrem de slabe, cum doar prin anii '80 au mai fost. În judeţul Buzău, inspectorii Direcţiei Agricole au identificat 10.000 de hectare de teren agricol, unde culturile de porumb şi floarea soarelui sunt compromise aproape în totalitate. Producţii slabe mai sunt prognozate la soia, pepeni dar şi la legume.

Seceta cruntă care s-a instalat din primăvară peste o mare parte din ţară a distrus hectare întregi de culturi agricole iar Buzăul se află printre judeţele unde arşiţa a persistat mai mult de o lună, fără pic de ploaie. 

”Dacă în aprilie am avut o cantitate însemnată de precipitaţii, aproximativ 70, chiar 80 de litri pe metrul pătrat, iată că în mai au fost în jur de 10 litri doar, iar în iunie aproape că a lipsit ploaia. Au mai fost astfel de situaţii în anul 1987, când au fost timp de 30 de zile de caniculă, consecutive, fără ploaie. Această arşiţă face ca şi zonele irigabile să fie puse în situaţii de incertitudine”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.

Fermierii buzoieni au raportat cele mai multe pagube în culturile de porumb. 

”Porumbul este cea mai afectată plantă pe care o monitorizăm. Sunt suprafeţe distruse sută la sută, acolo unde porumbul s-a plantat târziu şi nu a beneficiat de precipitaţiile din primăvara timpurie şi atunci avem o plantă neterminată, de până la un metru. Sunt zone din jurul Buzăului, zona Râmnicului, la Vâlcele, Balta Albă, acolo unde din cauza unor inundaţii oamenii nu au putut intra la timp pe teren şi a beneficiat de seceta cumplită”, a precizat Cosmin Florea. 

Dezastru se înregistrează la toate culturile aflate în prezent pe câmp. Floarea soarelui, acolo unde a apucat să se dezvolte, are seminţele seci. Pepenii au fost şi ei afectaţi de secetă, spun cultivatorii. Sunt mult mai mici, mai păliţi şi nu mai au aceeaşi dulceaţă. Ceapa şi usturoiul din câmp suferă şi ele mai ales la capitolul calitate. Legumele din grădini sunt compromise în proporţie de aproximativ 30 la sută, pentru că fructele de tomate, ardei sau vinete sunt crăpate sau prezintă pete de arsură. 

Comitetul Pentru situaţii de Urgenţă din cadrul Prefecturii Buzău centralizează raportările specialiştilor Direcţiei Agricole şi le transmit mai departe, la Guvern, în vederea solicitării despăgubirilor ce vor fi acordate de stat. 

”Pe baza situaţiilor transmise de către Direcţia Agricolă, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă va solicita către guvern sumele necesare despăgubirii persoanelor sau asociaţiilor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor cauzate de secetă”, a declarat Călin Iosif,purtător de cuvânt al Prefecturii Buzău.

În realitate, pierderile pe care le vor suporta în această perioadă fermierii buzoieni sunt mult mai mari decât ceea ce s-a raportat până în prezent. Potrivit lui  Valeriu Călin, preşedintele Agroceres Buzău, statul ar trebui să sprijine agricultorii atât prin acordarea acestor despăgubiri, dar şi prin scăderea accizei la motorină.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite