Locuinţele preistorice spectaculoase ascunse în cotloanele Munţilor Buzăului. Au fost folosite înainte de creştinism

Buzăul are un potenţial turistic imens, bazat nu numai pe obiective consacrate, precum Vulcanii Noroioşi, Focul Viu de la Lopătari sau Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, ci şi pe existenţa unei salbe de aşezări rupestre, care odinioară foloseau ca schituri şi locuinţe monahale.

Zona este mărginită de localităţile Aluniş, Colţi, Bozioru şi Ruginoasa vizitarea lor fiind posibilă cu ajutorul unor ghizi locali.

Unul dintre ei, Diana Gavrilă, angajat al Muzeului Chihlimbarului de la Colţi, a întocmit o evidenţă a schiturilor rupestre de la Aluniş-Colţi-Bozioru şi a celorlalte obiective ce merită văzute în acest areal din nordul judeţului Buzău.

Potrivit Dianei Gavrilă, în munţii din nordul judeţului Buzău se află cea mai mare concentrare de schituri şi locuinţe monahale din ţara noastră. 

”În zona Aluniş-Nucu-Fisici-Ruginoasa, sate aflate pe raza comunelor Colţi, Bozioru, Brăeşti, precum şi în localităţile Cozieni, Cătina sau Pietroasele au fost descoperite un număr mare de complexe rupestre (săpate în blocurile masive de stâncă), unele locuite din preistorie, altele folosite drept chilii de sihaştrii sau amenajate ca lăcaşuri de cult creştin. Cea mai cunoscută este bisericuţa din satul Aluniş, veche de peste 700 de ani”, susţine Diana Gavrilă.

Pasiunea pentru istoria locală a făcut-o pe Diana să acumuleze un bagaj uriaş de informaţii, pe care le împărtăşeşte de câţiva ani tuturor turiştilor care-i cer să îi călăuzească în călătoria pe care o încep de la Muzeul Colţi. 

„Locuinţele acelea, spaţiile acelea destul de mici, din timpuri îndepărtate, fuseseră create ca mici bisericuţe, pe lângă schiturile de monahi instalate acolo. Nu doar creştinismul se pare venea la începutul secolului patru şi se manifesta acolo, ci pur şi simplu avem de-a face cu un ansamblu de locuinţe folosite cu precădere în perioada preistorică ca apoi această formă de religie cunoscută de noi sub numele de creştinism să vină să se manifeste în zonă. În locuinţele din zona aceea, Aluniş, Ruginoasa, Nucu se retrăgeau în ultimele secole cei ce îndrăzneau propovăduirea sfintei Evanghelii din calea persecuţiilor”, declară Diana Gavrilă.

Lista atracţiilor din Complexul Rupestru Aluniş, Colţi:

- Aluniş A, Biserica săpată în piatră, biserică rupestră, tăiată în piatră de doi păstori la “leat 1274”, cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Este cel mai complet loc, unde se conservă bine nu doar biserica, ci şi locuinţele. 

- Aluniş B, Locuinţă cu două încăperi. Aici se presupune că ar fi trăit ieroschimonahul, cel mai sporit duhovniceşte dintre toţi schimnicii. Prima încăpere a funcţionat drept bucătărie, fiind prevazută cândva cu o vatră, ce transmite,  printr-un orificiu din perete, căldură într-o a doua sobă oarbă, al cărei cămin se păstrează în a doua încăpere, ce servea odihnei.

- Aluniş C, Locuinţă etaj, unică încapere, ce prezintă urmele unei vetre, urme de funingine, scrieri chirilice, dar şi urmele unei vechi icoane, pictată pe piatră.

- Aluniş D, Locuinţă începută şi neterminată din motive neştiute. Alexandru Odobescu, după cercetările din anul 1871, făcea menţiunea existenţei a încă altor trei locuinţe, astăzi de neidentificat.

- Altar păgân, o platformă rectangulară pe care se profilează semeţ un jilţ cioplit în piatră, numit Scaunul lui Dumnezeu. Cam la acelaşi nivel se conturează urmele unui probabil templu.

- Prezenţa crucii de Malta, denotă viaţă creştinească începând cu sec. IV-VI d. Hr.. Urmele de dăltuială (aceleaşi ca la Şinca Veche, Corbi de Piatră, Cetăţeni, Nămăieşti, Sarmizegetusa, dar  perpetuată şi în arta prelucrării pietrei la Năeni, veche aşezare dacică, motivul fiind unul foarte vechi ),  locuinţa cu două încăperi, urmele templului şi altarul păgân, ne pot vorbi despre o vechime mult mai mare. 

”Pentru vizitarea Complexului rupestru Nucu-Bozioru, echipamentul este obligatoriu, deşi înălţimile sunt mici şi nu sunt pericolele proprii unor trasee montane cu grad de dificultate, dar, pentru a evita entorse sau orice vătămare a picioarelor, ghetele de trekking sau de munte sunt mai mult decât indicate. Traseul durează în condiţii de pauză normală, circa 7-8 ore ( aprox. 14 km ).” Diana Gavrilă, ghid turistic  

Obiective din cadrul Complexului rupestru Nucu-Bozioru:

- Grota Fundul Peşterii,  Nucu-Bozioru, grotă natural amenajată pentru locuire, sub aspect ştiinţific, cea mai importantă din punct de vedere istoric  dintre toate aşezările rupestre din cadrul faimosului ansamblu  religios Aluniş-Nucu-Rugionoasa, un vechi templu al fertilităţii, o adevărată nestemată ce atinge valoare mondială prin arta parietală rupestră realizată aici. Vine cu manifestări spirituale incă din neoliticul final (4000 ani î.Hr.) şi se remarcă printr-o mare varietate de reprezentări (aprox. 137 incizii), diverse tipuri de arme, îndeosebi pumnale, vârfuri de lănci, vârfuri de suliţă, lame cu franjuri, halebarde, desene solare,  dar  şi desene şi inscripţii de ordin creştin, spaţiul fiind folosit, începând cu sec. IV d.Hr.,  de mai multe generaţii de călugări.

- Chilia lui Dionisie  Torcătorul, Nucu-Bozioru,  locuinţă monahală, folosită pe linie creştinească începând cu sec III-IV d. Hr., până în sec. XIX. A primit numele  ultimului schimnic, Dionisie, cel care , se povesteşte, se întreţinea torcând lână. 

- Bisericuţa lui Iosif, Nucu-Bozioru,  bisericuţă în piatră cu rol deosebit în dezvoltarea vieţii isihaste, având drept hram Sf. Ioan Bogoslovul (Evanghelistul), este cea mai impozantă şi bine conservată dintre sihăstrii.  Se încadrează în rândul locuinţelor rupestre  locuite în perioada sec. III-IV d. Hr.,  şi cu funcţii cultice până în sec. XIX. Peştele , simbol dăltuit  deasupra intrării, ne aminteşte  de primii creştini ce au folosit acest spaţiu drept adăpost  în perioada persecuţiilor. 

- Schitul Sfântul Gheorghe, Nucu-Bozioru,  cel mai mare schit  din zonă, cunoscută ctictorie a lui Mihai Viteazul (1596), însă cu biserică obişnuită,  ce a funcţionat în timp atât ca schit de călugări, cât şi ca schit de maici. A deţinut moară, piuă, şcoală şi bibliotecă. Loc de închinăciune, dar şi de popas, schitul dispare în sec. XIX. Au rămas masa de altar, conturul bisericii şi ruinele unui beci.

- Schitul Fundătura, Nucu-Bozioru,  aşezat într-un pitoresc inedit, menţinea cel mai bine viaţa isihastă în linişte şi rugăciune. Situată la 2 km de satul Nucu,  cu hramul Schimbarea la Faţă, săpată într-un bolovan în formă paralelipipedică la poalele culmii Crucea Spătarului,  se ridica  în mijlocul unei poieni tăinuite , astăzi, spaţiu împădurit. Vechile uitilităţi sunt greu de  stabilit dar ,  din punct de vedere creştinesc, Fundătura se înscrie în acea categorie de bisericuţe rupestre a căror datare nu poate fi coborâtă sub sec. XI şi care au dispărut în sec. XIX. 

- Piatra Îngăurită, Nucu-Bozioru, se înscrie în rândul lăcaşurilor de cult apărute în perioada sec. IV-VI d.Hr, având ca dovadă crucea de tip „Malta”, incizată pe masa din piatră a altarului.  Se remarcă o lărgire ulterioară a spaţiului interior, ca urmare, probabil, a reamenajării  drept lăcaş de cult creştin. Tavanul este boltit, iar sub stratul de funingine, în afara urmelor de dăltuială, se regăsesc nume redactate cu litere chirilice: Coman, Mihail, Stan , etc..  A avut altar amenajat pe peretele nordic. Hramul bisericii înfiinţate aici era Sf. Ioan Teologul ( Bogoslovul). A durat până la secularizare (1863). 

- Piatra cu semne,  Nucu –Bozioru, un bolovan pe care se regăsesc impreună brânca ursului, copite de cerb, de porc mistreţ, urme de lup, vulpe şi alte vieţuitoare ale pădurii, o imensă pagină  ce a servit fie drept altar, ţinând de idolatrie, fie drept “pergament”, probabil loc de instruire.

- Peştera triunghiulară, Nucu-Bozioru, tunel triunghiular, decolmatat  în vremea anilor  ’80.

- Agatonul Vechi, Nucu-Bozioru, vechi schit rupestru cu funcţii cultice până în jurul anilor 1500, acum o dărâmătură. Greu se desluşeşte cum arăta el altădată,  o bisericuţă minusculă în buza unei prăpăstii adânci şi poate alte  2-3 încăperi. Rămăşiţe a două chilioare, lipsite de acoperiş şi cu zidurile frânte pe jumătate, poate din cauza forţei nestăvilite a vreunui cutremur, e tot ce a mai rămas. Resturile de oseminte umane cu urme de calcinaţie, descoperite la baza abrupturilor, ar putea coborî perioada de datare  în precreştinism. 

- Agatonul Nou,  Nucu-Bozioru, schit rupestru, atestat la 18 iulie 1587 de către Mihnea Turcitul, cu hramul Ioan Zlataos (Gură de Aur),  ctitorie a lui Neagoe Basarab cu manifestări creştineşti începând cu anii 1500 şi sfârşind pe la jumătatea sec. XVI.  La origine pare să fi fost un vechi ansamblu constituit din patru încăperi şi un beci adânc, colmatat cu frunze si sol numit şi ”camera fetelor”. Aici, în pivnicioara de sub schit, îşi  ascundeau odinioară localnicii, copilele în vremea năvălirilor, şi tot aici, la 1865 s-a descoperit cea mai fabuloasă comoară.  Împreună cu Agatonul Vechi, spun specialiştii, ar fi  putut să definitiveze un spaţiu, cânvda, fortificat.

- Crucea Spătarului,  Nucu-Bozioru,  cruce masivă din piatră fosiliferă, cândva înaltă de peste 2 m, care domină zona de la nivelul cel mai înalt al muntelui zis geografic “Crucea Spătarului” şi metaforic „Athosul Românesc”. Crucea a fost ridicată în scop de recunoştinţă la 1821, de către  unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Româneşti, spătarul Cristea.

- Ghereta, Nucu-Bozioru. Deasupra unui perete vertical înalt de aprox.  45 m, neînsemnată, stă pitită o scobitură rectangulara, prevăzută cu friride şi urme de grinzi, dominând Valea Ruginoasei. Prea îngustă pentru a putea fi o locuinţă, dar suficient de mare pentru a servi drept loc de observaţie, primeşte numele de Ghereta.

- Bucătăria, Nucu-Bozioru, scobitură semicirculară în gresie , nume generat de stratul gros de funingine de pe tavan. Conform vetrei din podea, unde cândva pare să fi fost întreţinut un foc, putea să funcţioneze drept altar de rugă către soare.

- Vârful Ţurţudui,  Nucu-Bozioru, un vârf piramidal ,  ce doar la 1024 m îţi creează senzaţia acoperişului lumii. Un menhir megalitic şi câteva inscripţii nedescifrate denotă o istorie încă nedeterminată.

- Trovanţii, Pietrele Vii sau Babele,  Ulmet-Bozioru. Gh. Munteanu Murgoci, admitea că trovanţii sunt pietre vii care cresc în timp, adăugând la 1200 ani 4-5 cm, altfel spus, concreţiuni grezoase, o adunătură de particule fine de nisip sau pietricele de diferite dimensiuni. La Ulmet, aceştia au in general formă discoidală şi se-nfăţişează aici sub forme ciudate, mai ales de nave spaţiale.

- Policiori, Ruginoasa-Brăeşti, două scobituri în stâncă, semicirculare, de forma unor poliţe etajate, presupuse vechi altare ,pe  podeaua cărora se deosebesc o multime de simboluri pictografice, chiar şi un calendar anual.

- Uşa Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti, un altar primitiv de rugaciune către Soare, se conturează în Culmea Pietrei, un perete uriaş, aşezat parcă dinadins în mijlocul ţinutului. Scobitura din peretele de stâncă, al carei nume se datorează asemănării intrării cu o usă, are dimensiuni foarte mici, arătând mai mult a încăpere neterminată. In traditia locală există şi păreri că, ar fi fost săpată la ordinul  Doamnei Chiajna, ca ascunzătoare de comori şi loc de refugiu.

- Peştera din Culmea Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti,  grotă naturală, amenajată pentru locuire, situată în punctul numit “ La Oale” ( oalele= scobituri pe care pârâul Parscovel le-a facut in albia stâncoasă).

- Căsoaia, Ruginoasa-Brăeşti. Ferită de ochii curioşi ai trecătorului, dominând Valea  lui Şerp, peşteră naturala, amenajată pentru locuire, prezintă urme de foc, inscripţii în chirilică şi cîteva însemne pictografice. Cu siguranţă foarte veche, spun localnicii din Brăeşti, aici îşi găseau adăpost strămoşii.

- Cascada Săritoarea, Brătileşti-Brăeşti, un abis (întotdeauna este vazută de sus) cu o adâncime de mai bine de 30 m, un loc misterios, în jurul căruia s-au ţesut o mulţime de poveşti. (Diana Gavrilă)