Iremediabil: Stejarii pictaţi de Ion Andreescu, ucişi de poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Crâng îşi va pierde în câţiva ani arborii seculari, unii bătrâni şi de 400 de ani, pe care i-a pictat odinioară celebrul artist Ion Andreescu. Specialiştii susţin că vina o poartă atât poluarea excesivă cât şi  schimbările de climă produse în ultimii 25 de ani.

În urma unor studii efectuate în ultimele două decenii pe cele 180 de hectare pe care se întinde Pădurea Crâng, au fost monitorizaţi cei 150 de stejari seculari, care se sting cu repeziciune.

Specialiştii Ocolului Silvic din Buzău au constatat că, pe fondul unor perioade îndelungate cu regim de secetă, au apărut fenomene de uscare a stejarilor bătrâni, care se manifestă cu frecvenţă şi intensitate sporită în ultimii ani.

Fenomenul, depistat prima dată în anul 1984, face ca soarta stejarilor seculari, cu vârste care ating chiar şi 400 de ani, să fie pecetluită. „Nu există nicio soluţie pentru salvarea acestor arbori. În câţiva ani, aceştia vor dispărea din Pădurea Crâng. Singura opţiune este să-i cosmetizăm pe cei bolnavi şi să-i tăiem pe cei uscaţi. Stejarii seculari din Crâng sunt afectaţi de condiţiile de mediu înrautăţite în ultima perioadă”, ne-a declarat Cristian Vasiloiu, şeful Ocolului Silvic Buzău.

Petre Burada, directorul societăţii de administrare a domeniului public Urbis Serv Buzău, spune că doar câţiva arbori seculari mai sunt în Parcul Crâng, zona amenajată pe 10 hectare a pădurii cu acelaşi nume. „Mai avem doar 15 exemplare de arbori seculari. I-am înlocuit în fiecare an pe cei uscaţi, ca să le asigurăm viitorul. Desecarea unor suprafeţe intinse care au condus la coborarea nivelului apelor freatice este o altă cauză care a afectat stejarii seculari”, mai spune Petre Burada.

Parcul Crâng, amenajat ca loc de agrement încă de la mijlocul secolului al 19-lea, a fost apreciat de-a lungul vremii de către artişti mai ales pentru stejarii şi teii bătrâni care creşteau aici.

Sursa de inspiraţie pentru graficieni şi decoratori, frunza de stejar şi ghinda sunt întâlnite în foarte multe lucrări realizate de-a lungul vremii la Buzău.
Pictorul Valeriu Şuşnea crede că sărăcirea tipologiei arboretului din Crâng este o pierdere, mai ales pentru varietatea peisajului care dădea foarte bine în picturi şi în lucrările de artă. „Stejarul în sine ca şi copac este un motiv pentru pictori si graficeni. Celebrul pictor Ion Andreescu a pictat stejarii din Crâng timp de şapte ani, la debutul carierei de şevalet. Dispariţia stejarilor bătrâni reprezintă o pierdere pentru varitatea peisajului”, crede Valeriu Şuşnea.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite