FOTO Incursiune în Athosul românesc. Opt ore durează o drumeţie printre schiturile rupestre din Munţii Buzău

Munţii Buzăului ascund o salbă de aşezări rupestre care au stârnit interesul arheologilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 29 de aşezări rupestre au fost identificate în arealul Bozioru - Brăeşti - Colţi, care au servit atât ca spaţii de locuit, cât şi ca locuri de cult. Pe pereţii lor se pot vedea inscripţii în chirilică, scrijelite de călugării creştini persecutaţi şi nevoiţi să aleagă sihăstria.

Incintele săpate în rocă sunt situate pe teritoriile comunelor Bozioru, Colţi, Cozieni, Brăeşti, toate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1000 metri înălţime, format din gresie. Cel mai probabil acestea au funcţionat începând cu sec. III – IV d. Hr. utilizarea lor continuând şi în sec. XVI – XVII.

Arheologi din Germania, Austria şi Elveţia au venit de multe ori în România pentru a studia schiturile, mănăstirile şi sihăstriile din Munţii Buzăului, dar cu toate acestea nu au fost realizate încă datări clare şi nici un studiu complet cu privire la aceste aşezări. 

”La baza unor stânci ferăstruite de apele ce se rostogolesc la vale, au fost săpate cu veacuri în urmă, de mâini dibace cu o precizie de invidiat, un număr de 29 de locuinţe ce au servit în decursul timpului, fie locuirii, fie retragerii temporare din calea năvălitorilor, unele dintre ele vechi sanctuare ce mai târziu deveneau lăcaşuri de propovăduire a Sfintei Evanghelii, Munţii Buzăului remarcându-se astfel prin prezenţa celei mai mari concentrări de locuinţe rupestre”, scrie Diana Gavrilă în cartea ”Enigme ale trecutului în Munţii Buzăului”.

Teorii despre trecutul acestui complex rupestru au fost lansate în număr mare, de-a lungul timpului, pe fondul lipsei unor date istorice concrete. 

”O piatră cu urme de animale ar aminti de un mai vechi cult, cultul animalelor, practicat se pare de civilizaţii vechi, trăitoare în această regiune. Piatra Scrisă, un megalit în formă de inimă, descoperită cu ani în urmă de profesorul de istorie al localităţii Colţi, Dumitru Nica, aminteşte de străvechi modalităţi de comunicare, prezentând astfel o gamă întreagă de simboluri, încadrate de către specialişti în categoria simbolurilor precreştine, posibil subiect al unei istorii încă neştiute. De asemenea, la Aluniş-Colţi, un fragment de postament, două bucăţi de capitel cu încrustaţii florale şi posibile rămăşiţe ale unor statuete în piatră imaginând doi lei, aşa cum susţine tradiţia, ar putea fi baza unor obiceiuri privind cultul sau misterele zeiţei Cibela, de unde moştenim toponimul de Sibiciu pentru două izvoare, dar şi al localităţilor care se înşiruie de-alungul văii ce duce către vărsarea lor în râul Buzău.” (Diana Gavrilă, ”Enigme ale trecutului în Munţii Buzăului”)  

Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că "unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică", formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele. Ulterior au devenit patria asceţilor geto-daci, care ulterior le-au cedat "misionarilor veniţi din părţile Ciliciei" şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dobrogea.

„Cu excepţia Dobrogei, respectiv Constanţa şi Tulcea, putem să spunem că Buzăul este un leagăn de plămădire al creştinismului românesc”, susţine Ciprian Câmpineanu, arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.

Un studiu recent, desfăşurat în cadrul grotei Fundul Peşterii, a demonstrat că locul acela ar fi unicat pe plan mondial, venind cu manifestări spirituale încă din Neoliticul Final ( 4000 de ani i. Hr.). ”Aspectul vulvar, însă, şi prezenţa unui falus modelat în piatra autohtonă, au dovedit că grota ar fi îndeplinit funcţia de templu al fertilităţii”, spune Diana Gavrilă.

Principalele aşezări rupestre din Munţii Buzăului, zona Colţi – Bozioru – Brăeşti „Athosul Românesc”:

* Complexul Aluniş, sat Aluniş, comuna Colţi

Localizare: Culmea Martiriei

Datare: secol IV, evul mediu.

Complexul cuprinde mai multe locuinţe săpate în stâncă şi grupate în jurul bisericii Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, sat Aluniş, comuna Colţi.

Localizare: pe Culmea Martiriei

Datare: epoca medievală – anul 1277 (conform tradiţiei)

Săpată în stâncă, în formă de navă, după legendă de doi ciobani, la 1274 sau 1277, biserica „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” este cea mai bine păstrată biserică rupestră din zona Colţi – Aluniş – Nucu – Bozioru.

În vecinătatea ei se află alte patru chilii şi adăposturi săpate în stâncă. Pe creasta stâncii în care este săpată biserica este amenajat un loc de odihnă, meditaţie şi observaţie, aici fiind cioplit în piatră un jilţ. În jurul bisericii şi în jurul jilţului amintit sunt săpate numeroase cruci, din diferite perioade de existenţă a schitului, şi mai multe inscripţii. 

Turiştii pot ajunge uşor la complex şi se pot caza la pensiunile din Colţi şi Aluniş.

Complexul schiturilor din zona Bozioru, satele Nucu şi Scăieni

* Peştera Fundul Peşterii ( „Profiriu”), sat Nucu, com. Bozioru.

Localizare: la 2 km vest de localitatea Nucu, la 150 metri de Peştera lui „Dionisie Torcătorul”.

Datare: epoca bronzului, Hallstatt; epoca medievală - într-un document de la Gh. Duca din 12 ian. 1678. Impresionează pentru desenele (arme – săgeţi şi pumnale) din epoca bronzului, aflate pe pereţii interiori. Nu are nici un fel de amenajare.

* Peştera lui Iosif („Bagoslov”), sat Nucu, comuna Bozioru

Localizare: la 3 km de satul Nucu, pe Valea Bordeiului, în vârful ramificaţiei dinspre Crucea Spătarului.

Datare: sec. III-IV d. Hr. şi epoca medievală într-un document de la Dan al II-lea din 5 ianuarie 1588. Este o bisericuţă săpată în întregime în stâncă. Nu este în funcţiune şi nu are amenajări.

* Agatonul Nou, sat Nucu, comuna. Bozioru

Localizată: pe Culmea Spătarului, versantul sudic şi la 5 km de satul Nucu.

Datare: sec. al XVI lea XVII-lea, epoca medievală. Prima atestare la 1580. Este în ruină. Nu are nici un fel de amenajare.

* Agatonul Vechi - Dărâmătura, sat Nucu, comuna. Bozioru.

Localizare: pe Culmea Spătarului pe un pinten stâncos, lângă prăpastie, spre vest şi la 5 km de satul Nucu.

Datare: sec. XVI. Este în ruină. Distrus, conform legendei, în urma unor atacuri tătărăşti.

* Fundătura, sat Nucu, com. Bozioru.

Localizare: la poalele culmii Crucea Spătarului, la 2 km de satul Nucu, în pădure.

Datare: epoca medievală într-un document de la Ghe. Duca din 12 ianuarie 1678. Nu are nici un fel de amenajare.

* Dionisie Torcătorul, sat Nucu, com. Bozioru.

Localizare: Piatra Peşterii, sub „Crucea Spătarului”, la 3 km de satul Nucu.

Datare: evul mediu timpuriu, sec. IV – V. Nu are nici un fel de amenajare.

* Bucătăria, sat Nucu, com. Bozioru.

Localizare: Versantul de nord-vest al Culmii „Crucea Spătarului”, la 7 km nord de satul Nucu.

Datare: epoca medievală, sec. XVI. Este în ruină. Nu are nici un fel de amenajare.

* Ghereta, sat Nucu, com. Bozioru.

Localizare: Versantul de nord al înălţimii Piatra Şoimului; în peretele abrupt dinspre Valea Ruginoasa şi la 7 km de satul Nucu.

Datare: epoca medievală, sec. XVI – XVII. Este în ruină. Nu are nici un fel de amenajare.

* Policiori Piatra Ghiocii, sat Ruginoasa, com. Brăeşti.

Localizare: pe malul drept al pârâului Pârscovelul, în faţa vechii şcoli.

Datare: epoca medievală, secolele XVI – XVII. Nu are nici un fel de amenajare.

* Piatra Îngăurită, sat Ruginoasa, com. Brăeşti.

Localizare: pe masivul stâncos „Arsenia” (8 km de satul Nucu).

Datare: sec. V – VI – epoca medievală, într-un document de la Şerban Cantacuzino din 18 iunie 1714. Nu are nici un fel de amenajări.

Complexul rupestru poate fi vizitat numai de turişti cu condiţie fizică. Posibilităţi de cazare se găsesc la Bozioru şi Aluniş. Este recomnandat sprijinul unui ghid local. 

Cum ajungi la complexul rupestru 

Cel mai rapid drum către aşezările rupestre este cel cu plecare din satul Nucu, comuna Bozioru. Din drumul naţional DN 10 Buzău - Braşov se merge spre localitatea Măgura, unde se virează la stânga către comuna Bozioru, pe un drum asfaltat dar nu în stare foarte bună.

În Bozioru, un indicator la stânga anunţă că până la vestigiile rupestre mai sunt zece kilometri, pe un drum neasfaltat şi marcat cu bandă roşie. Sub el găseşti o hartă a traseelor incluse în traseul tematic „Drumul Luanei”. Este recomandat ca drumul să se facă cu un autoturism cu garda înaltă la viteză minimă. Şapte - opt ore durează parcurgerea circuitului, cu pornire din Poiana Cozanei, care cuprinde cele mai importante obiective din ansamblul rupestru.

În stânga poianei se află prima aşezare rupestră, Chilia lui Dionisie Torcătorul. În încăperea situată la înălţime şi dotată cu ferestre săptate în piatră, se ajunge pe o scară de lemn fixată în lăcaşuri anume. Aici, sihastrul Dionisie a trăit peste trei decenii. La baza peşterii au fost cândva construite chilii de lemn, iar Dionisie a amenajat şi locuit aşezarea în secolul XIV.

De aici se merge pe o potecă, prin pădure, spre Bisericuţa lui Iosif sau Schitul Ioan Bogoslov. Este săpată într-o stâncă uriaşă şi este poate cea mai impresionantă aşezare rupestră dintre cele de la Nucu.  Desupra intrării se poate observa un simbol paleocreştin, peştele. Datată din sec III-IV, mai târziu i s-au adăugat un pridvor de lemn din care s-au păstrat şi acum găurile unde intrau grinzile şi şanţuri pentru a proteja interiorul de apa care se scurgea în urma ploii.

De aici se merge pe o potecă, prin pădure, spre Bisericuţa lui Iosif sau Schitul Ioan Bogoslov. Drumul nu durează mai mult de zece minute. Este săpată într-o stâncă uriaşă şi este poate cea mai impresionantă aşezare rupestră dintre cele de la Nucu.  Desupra intrării se poate observa un simbol paleocreştin, peştele. Datată din sec. III-IV, mai târziu i s-au adăugat un pridvor de lemn din care s-au păstrat şi acum găurile unde intrau grinzile şi şanţuri pentru a proteja interiorul de apa care se scurgea în urma ploii. Aici a fost Schitul Ioan Bogoslav, atestat documentar la 1587, pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul.

Urcuşul devine din ce în ce mai abrupt iar de la prima bifurcaţie întâlnită, spre stânga, pe marcaj bandă roşie, se ajunge la Agatonul Nou. Constucţia din piatră a fost locuinţa monahului Agaton în secolul XVI şi încă se mai păstrează o parte din acoperiş, altarul, o chilie alăturată şi un beci. În partea de altar se văd două pomelnice săpate în piatră, dintre care primul în slavonă în care este menţionat şi numele lui Neagoe Basarab.

În beciul de sub chilie se spune că s-a găsit cândva o comoară care s-a pierdut şi pe urmele căreia s-au dus multe căutări care s-au terminat nefericit cu moartea sau dispariţia celor implicaţi.

Următoarea oprire tot pe marcaj bandă roşie este Crucea Spatarului. Şi aici legenda face referire la o comoară. Aşezată în vârful culmii Spătarului la 1.060 m înălţime, crucea masivă din piatră poartă simbolul soarelui şi o inscripţie în ceea ce pare a fi slavonă. Se spune că ar fi fost ridicată aici pe la 1821 cu ajutorul a 12 bivoli de către unul dintre boierii locului, Spătarul Cristea. 

Odată cu ea şi-a adus şi comoara pe care a ascuns-o într-o cameră subterană, iar tunelul care face legătura cu aceasta ar fi undeva în apropierea crucii. Ba chiar ar fi lăsat şi o hartă care poate fi văzută în spatele crucii pe o piatră unde se zăresc un cap de cerb, o cruce şi o sabie. Comoara nu a fost găsită niciodată.

Următoarea etapă a circuitului are ca destinaţie Agatonul Vechi sau Dărâmătura. Cândva o bisericuţă mică, cu trei încăperi, în vârful unei stânci, acum este o ruină din care vizibile mai sunt cele trei trepte săpate în piatră. 

De aici, urmând marcajul triunghi albastru drumul te întoarce la Bisericuţa lui Iosif şi apoi în Poiana Cozanei. Din acest punct se poate ajunge uşor la grota numită Fundul Peşterii, cea mai veche aşezare rupestră, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. 

Însemnele scrijelite aici, cum ar fi simbolul unui pumnal persan, sunt subiect inepuizabil de dezbatere între istorici, privind provenienţa lor. O firidă săpată în peretele vestic seamănă cu un altar închinat lui Audius, episcop exilat de Împăratul Constantin al II-lea, în timp ce crucile malteze amintesc de secolele IV-VI după Hristos.

Alte 200 de simboluri sunt desenate pe pereţii grotei Fundul Peşterii, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului. Sunt redate arme: vârfuri de lănci, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia. Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau litere chirilice, ani etc.

Acum este închisă cu gratii pentru a fi conservată, dar se pot vedea uşor desenele de pe pereţii interiori, precum pumnale de tip „akinakes”, vârfuri de lănci şi  vârfuri de săgeţi. Folosită ca adăpost şi loc de practicare a cultelor religioase, peştera datează din preistorie şi simbolurile găsite datează din trei perioade diferite: epoca bronzului, Hallstatt-ul târziu şi epoca feudală. 

”Întâlnim aici pe pereţi foarte multe incizaţii în formă de pumnale de tip Akinakes, pumnale specifice culturii persane, pumnale mici cu dublu tăiş şi cu gardă, folosite în lupte. Au fost împrumutate mai întâi de sciţi, apoi de geto-daci. Dar întrebarea e cum au ajuns cei de aici să cunoască astfel de pumnale. Se presupune că cineva care s-a deplasat din Orient, Mesopotamia antică, sau de aici s-au dus acolo, cine ştie”, a declarat Dumitru Nica, profesor de istorie din Bozioru.

Continuând ascensiunea, pe o pantă abruptă pe care nu se distinge poteca, se ajunge la Scaunele lui Negru Vodă, trei adâncituri în stâncă asociate cu primul divan românesc. În spatele lor se află o peşteră micuţă care nu prezintă semne să fi fost locuită.

Un alt obiectiv aflat pe acest ciscuit este Schitul Fundătura, care mai păstrează acum doar o singură încăpere săpată într-o piatră prăvălită probabil de pe culme. Are hramul Schimbarea la faţă şi este situat în satul Nucu, la aproximativ doi kilometri nord de acesta, pe Culmea Spătarului. Atestarea documentară (12 ianuarie 1679) plasează înfiinţarea sa în prima jumătate a secolului XVI, iar dezafectarea sa s-a produs în 1864. În acest interval a funcţionat ca schit atât de călugări, cât şi de maici (1791-1825). Parte dintre urmele de dăltuială par să indice o vechime mai mare decât perioada de propagare a creştinismului. Aici şi-ar fi găsit refugiu din calea năvălitorilor turci Sfânta Teodora de la Sihla.

Dintre peşterile utilizate în scopuri religioase este Bucătăria, aflată pe versantul nord-vestic al culmii Crucea Spătarului, la 7 km nord de satul Nucu. Elementele de datare situează activitatea acesteia în secolul XVII.Este în ruină, peretele din faţă fiind prăbuşit. Interiorul conţine un altar.

Schitul Ghereta se află pe versantul de nord al culmii Piatra Şoimului, în peretele abrupt dinspre Valea Ruginoasa şi la 7 km de satul Nucu, fiind datată în secolele XVI–XVII. Este în ruină din cauza seismelor.

Unul dintre cele mai importante obiective din arealul cunoscut şi ca Ţara Luanei este Biserica Aluniş. A fost săpată într-un masiv stâncos de către doi ciobani, Vlad şi Simion, pe la anii 1274, 1275. Lăcaşul a fost atestat documentar la anul 1351 şi a fost schit de călugari pâna în 1871, când a devenit biserica satului Aluniş. Aceasta a avut şi are hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". 

Între anii 1840 şi 1850, s-a construit pridvorul de lemn la intrarea în biserică. Acesta se află în exteriorul stâncii şi este perpendicular pe biserica săpată în piatră. Naosul şi altarul sunt săpate în stâncă, cu tavan boltit, despărţite de doi pilaştri. Pe unul scrie cu chirilice "Ma(teio) leat 7056" (1548). Pe peretele nordic al altarului se află altă inscripţie, în paleoslavă, din care se disting doar numele ctitorilor legendari Simion şi Vlad, precum şi al ieromonahului Daniil.