A murit Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Patriarhul Daniel va conduce temporar Arhiepiscopia

0
0
Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani   FOTO: Arhivă
Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani   FOTO: Arhivă

Înalt Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, a încetat astăzi din viaţă. Din primele informaţii, se pare că a suferit un infarct miocardic în timp ce se afla internat la un spital din Panciu, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea sa.

Epifanie Norocel va fi înmormântat joi, în Catedrala Arhiepiscopală, începând cu orele 11.00. 

”Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a încetat din viaţă în aceasă seară. A murit pe patul Spitalului din Panciu, spun unele surse, din cauza unui infract miocardic. 

”S-au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut nici un rezultat, raspunsul fiind zero. Ne pare foarte rău!”, a spus Valentina Popa, directorul medical al Spitalului din Panciu. Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani de viaţă şi 37 de ani de arhierie în slujba Bisericii Ortodoxe. 

Cunoscuţii spun că Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel suferea de inimă

Azi dimineaţă, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a oficiat o slujbă alături de un sobor de preoţi la biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, din cartierul Poştă. După terminarea acestui eveniment, ÎPS Epifanie Norocel s-a îndreptat către sediul administrativ al Arhipeiscopiei. 

Surse apropiate spun că, la un moment dat, înainte de a pleca spre Vrancea, înaltul prelat a cerut să nu-i mai fie făcute bagajele pentru că este posibil să nu mai plece. 

Cei care l-au cunoscut mai bine susţin că Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei avea afecţiuni cardiace, fiindu-i montat un stent coronarian, şi că se afla sub tratament specific. Epifanie Norocel a fost un episcop român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, născut la data de 14 decembrie 1932 în localitatea Mălini din judeţul Suceava. 

În anul 1961 a fost Licenţiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat Teologia la Bucureşti şi Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor şi director la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ. 

Între 1971-1975 a fost stareţul Mănăstirii Neamţ, iar în data de 09 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului. În anul 1981 a fost ales ca Episcop al Buzăului unde a păstorit până astăzi, când a încetat din viaţă.

NOROCEL EPIFANIE (din botez Gavril), arhiepiscop.

Lucrări:

   Organizarea Bisericii în secolul al V lea în urma hotărârilor Sinodului de la Calcedon, în GB, an  XXI, 1962, nr. 3-4, p. 307-317;

      Biserica Armeană, în MMS, an.  XLI, 1965, nr. 7-8,p. 374-390;

      Patriarhia Bulgară din Târnovo între anii 1233- 1393, în ST,an.  XVIII, 1966,nr. 3-4, p. 146-159;

      Sfântul Eftimie, ultimul patriarh de Târnovo şi legăturile Iui cu Biserica românească, în BOR, an.  LXXXIV, 1966, nr. 5-6, p. 552-573;

      Relaţiile bisericeşti şi culturale între Bisericile Ortodoxă Română şi Bulgară în secolul al XIX-lea, în BOR, an.  LXXXV, 1967, nr. 9-10, p. 1006-1016;

      Istoricul Bisericii georgiene şi relaţiile ei cu Biserica românească, în MMS, an.  XLIII, 1967, nr. 9 - 10, p. 577- 592;

      Mitropolitul Veniamin Costachii şi tipoarafia din Iaşi, în MMS, an.  XLIII, 1967  nr. 1-2, p.71-79;

      1600 de ani de la moartea martirică  a Sfântului Sava Gotul, în MMS, an.  XLVIII, 1972, nr. 3 -4, p. 146 -158;

      Egalitatea oamenilor în concepţia Sfântului Vasile cel Mare, în MMS, an.  XLVIII, 1972, nr. 5-6, p. 355-366;

      Creştinismul la români după  Dimitrie Cantemir, în MMS, an.  XLIX. 1975, nr. 9-10,p. 618-625;

      Continuitatea românească şi creştină - noi contribuţii, în GB, an.  XXXVIII, 1979, nr. 3 -4, p. 320-338;

      Învăţătura Sfântuîlui Vasile cel Mare despre folosirea bunurilor materiale, în GB, an. XXXVIII, nr.5-6,1979, p.469-478,

      Viaţa bisericească la Tomis în secolele IV- VI, în GB, an. XXXVIII, 1979, nr. 7-8, p. 807-824;

      Sfântul Apostol Andrei în traditia românilor mărturie a vechimii creştinismului şi a continuităţii noastre pe aceste meleaguri, în GB, an. XXXVIII,1979, nr.11-12,p.1157-1174;

     Figuri bisericeşti de luptători pentru cultura şi unitatea neamului, în vol.  Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos în trecut şi astăzi, Galaţi, 1981, p. 127 - 143. 0 parte din Studii strînse în vol.

      Pagini din istoria veche a creştinismului la români, Buzau, 1986, 346 p.

     Pastorale şi alte articole cu caracter misionar publicate în vol. În slujba credinţe şi a înţelegerii între oameni, Buzău, 1987, 363 p.

      Alte articole în ”Jurnal Moskovskoi Patriarhii", “Mitropolia Moldovei şi Sucevei", “Glasul Bisericii", “Telegraful Româin" ş.a.

Mai multe - Buzău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite