VIAȚĂ DE ROMAN: Ziua doctorand la costum, noaptea boschetar

George Nedea are 31 de ani şi este orfan de la cinci luni. Până acum a trăit în orfelinate şi pe străzi alături de aurolaci, însă a avut ambiţia să urmeze chiar şi un doctorat.

A absolvit Facultatea de Geografie la Suceva, iar apoi, timp de un an a mers cu „Naşu’“ până la Bucureşti pentru cursurile de master.

Acum studiază pentru teza de doctorat, într-un cămin studenţesc din Capitală.

Pentru copiii crescuţi între betoanele Capitalei, povestea impresiontă a orfanului ar putea reprezenta o lecţie de viaţă.

O poveste halucinantă despre performanţa unui fost vagabond, care-ţi ridică părul de pe mâini. George Nedea, un bărbat de 31 de ani rămas orfan de la cinci luni, le-a văzut pe toate într-un orfelinat din Fălticeni, în judeţul Suceava, şi pe străzile din Bucureşti.

Un om cu un astfel de trecut îşi scrie în prezent teza de doctorat în sociologie cu tema „Evoluţia rromilor în România“, într-o cameră de cămin care arată ca o magherniţă şi pe care o împarte cu un alt student al Facultăţii de Chimie.

A terminat abia primul an de doctorat şi recunoaşte că nu este chiar un spirit flămând de cunoaştere, ci mai degrabă un tip foarte ambiţios.

Cele câteva rafturi ale unui dulap vechi din camera în care trăieşte sunt ticsite cu cărţi despre sociologie şi drepturile rromilor şi foarte multe diplome. Anul trecut, tânărul şi-a lansat o carte în care a descris viaţa din orfelinatele groazei, de la începutul anilor ’90.

S-a hotărât să meargă până-n pânzele albe după o vorbă grea aruncată de un preot care i-a fost mentor în timp ce era în orfelinat. „Ţinea mult la mine, dar mi-a zis: «Gheorghiţă, tu o să ajungi un nimeni!».

A vorbit aşa la supărare, pentru că-i curtam fata şi nu mă vedea ca pe un ginere, ci ca pe un fiu“, povesteşte tânărul care pe-atunci avea 14 ani.

Orfelinatul, o „carceră“

Acesta a fost momentul când a început să-şi dorească o altă viaţă decât aceea pe care o cunoscuse până atunci. A intrat la liceu, după care a învăţat pe brânci şi a fost admis la Facultatea de Geografie din Suceava.

Facultatea şi masterul, mai apoi, au fost rezultatul dorinţei sale de a scăpa de coşmarul trăit timp de peste 20 de ani într-un orfelinat din Suceava, unde era ţinta tuturor pumnilor colegilor săi mai mari.

„Am trăit ca un boschetar, pe străzi, am dormit şi prin gări, cu aurolacii. Ziua mă îmbrăcam frumos, la costum, când mergeam la cursuri, iar noaptea îmi dădeam sacoul jos şi mâncam, dormeam laolaltă cu ceilalţi boschetari.

Nu am scrâşnit niciodată din dinţi de frică sau de ruşine, pentru că ştiam că voi reuşi să-mi depăşesc condiţia“, povesteşte George.

Coleg de facultate cu fii de politicieni

N-a reuşit să-şi câştige foarte mulţi prieteni în Capitală, mai ales că şcoala l-a purtat printre oameni mai norocoşi decât el şi cu un statut social diferit.

„Am fost coleg cu fii de politicieni şi oameni foarte bogaţi, în general. Nu mă simt lejer pe lângă ei, de aia niciunul n-a ştiut că eu am trăit pe străzi, ori că sunt un copil care a trăit fără părinţi. Am vrut să mă trateze ca pe orice alt coleg de grupă“, spune tânărul.

Această precauţie a dobândit-o când a luat Bucureştiul în piept pentru prima oară. Atunci, câţiva foşti colegi de la orfelinatul din Fălticeni l-au lăsat să doarmă sub cerul liber, deşi îi promiseseră că-l vor găzdui alături de ei într-un centru social.

„N-am putut să cred cât de cruzi au putut fi. M-au abandonat ca pe un câine. Mi-au zis de câteva ori că mă lasa să dorm în camera lor dacă le dau de mâncare. Le-am dat, însă ghici ce? M-au păcălit“, spune el.

„Vreau să ajung cineva mare“

Capcanele pe care viaţa i le-a întins nu i-au ucis şi visele tânărului doctorand.

„Vreau să ajung cineva mare! Să pot ajuta copiii din orfelinate cărora li se taie orice avânt atunci când vine vorba să-şi continue studiile şi să facă ceva în viaţă. Dacă fac asta, am şanse mai mari să capăt putere fără să depind de prea multă lume“, consideră George.

În ciuda ambiţiei sale de neclintit, George n-are încă un loc de muncă. Motivul este simplu: toţi angajatorii se feresc de el pentru că este de entie rromă. A făcut rost de un laptop şi, folosindu-şi cunoştinţele de geografie, face prezentări turistice.

„Iubesc Bucovina şi am creat mai multe prezentări turistice şi ecumenice ale zonei, ajutat de reprezentanţi ai Patriarhiei“. Mai câştigă o bucată de pâine pictând icoane pe sticlă.

O noapte de iarnă, în gară la Suceava

De familie nu-i place să vorbească foarte mult. Ştie doar că Poliţia i-a despărţit când el era doar un bebeluş. Se întâmpla într-o iarnă, în gară la Suceava, când poliţiştii l-au smuls din braţele îngheţate ale mamei lui, care se refugia noapte de noapte acolo, hăituită de tatăl lor, un alcoolic. Aşa a ajuns la orfelinat.

Sora şi fratele au avut un alt traseu în viaţă. Fratele mai mare a fost înfiat de o familie de americani, însă, după cum spune George, n-a reuşit să facă prea multe cu viaţa lui. Sora lui şi-a întemeiat o familie, are doi copii şi n-o mai interesează şi de soarta lui.

Cerşeşte „profesionist“ ca să-şi plătească şcoala

Pentru că a intrat pe locurile cu taxă la doctorat, George este obligat să plătească aproape 6.000 de de lei pentru fiecare an de studiu, bani pe care, spune el, îi este aproape imposibil să-i facă.

N-a vrut nici să iasă pe marginea şoselei sau în uşa bisericii şi să întindă mâna, aşa că a găsit o soluţie. Şi-a făcut un carneţel cu numerele de telefon ale unor oameni influenţi din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară, pe care-i sună frecvent propunându-le să îi cumpere icoanele contra unor sume care ajung aproximativ la 50 de lei.

„Singurul venit sigur mi-l aduc aceste icoane pictate de mine pe sticlă. Nu vreţi să ştiţi însă cât mă chinuiesc să conving pe cineva să mi le cumpere. Cerşesc într-un mod profesionist, aş putea spune“, mărturiseşte tânărul.

Politicieni, consilieri judeţeni şi preoţi, toţi sunt potenţiali clienţi pentru George. Astfel a strâns, până acum, jumătate din suma pe care trebuie s-o plătească pentru primul an de doctorat. „Vreau să-mi termin studiile cu orice sacrificiu, chiar şi acela de a mă umili în faţa celor cu bani“, spune George.

„Au zis că sunt un ţigan jegos“

Tânărul doctorand a ajuns şi la Gigi Becali, dar milionarul din Pipera l-a gonit. „Nici nu m-au ascultat să vadă ce am de zis. Au zis că sunt un «ţigan jegos» şi să nu mai calc pe-acolo», povesteşte el. Nu-şi pierde însă speranţa.

S-a întâmplat asta odată. Avea 17 ani şi a încercat să se sinucidă de singurătate într-o cameră din orfelinat, loc pe care-l considera o carceră.

„Într-o vară, când majoritatea copiiilor plecau undeva, îşi găsiseră părinţi sociali, eu am rămas cu o gaşcă de băieţi mai mari decât mine care m-au ameninţat că dacă nu plec de-aici nu voi mai rămâne viu. Mă puneau să mă arunc de la balcon pe un morman de fiare“, povesteşte George, acum bărbat în toată firea.

Şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus directorului de orfelinat că se duce să-şi cunoască părinţii în acea vară. Nu s-a dus la mai bine. A descoperit că mama lui se recăsătorise şi a mai făcut doi copii, iar tatăl era tot în patima băuturii. Am crezut că ne putem înţelege. Dar, aşa cum am crezut, nu m-au vrut niciodată. M-au bătut mai rău decât credeam că pot s-o facă băieţii din orfelinat“, îşi aminteşte el.

„Destinul unui tânăr crescut în orfelinat“

Anul trecut, George s-a hotărât să pună pe hârtie amintirile din anii pe care i-a trăit în Casa de Copii de la Fălticeni. Le-a vândut icoane consilierilor locale din Suceava şi aşa a strâns banii pentru lansarea cărţii „Destinul unui tânăr crescut în orfelinat“.

Secvenţele sunt înfăţişate filmic, ca o lume rece, pe care acesta a vrut s-o înfrunte singur. Povesteşte că legea nescrisă a orfelinatelor era bătaia şi cum băieţii mai mari îi dresau pe cei mai mici.

„Parcă din pământ au răsărit doi vlăjgani, care au început să mă ia la întrebări, să mă bruscheze, să împartă pumni şi picioare, fără să ţină cont că eram un copil neajutorat. Am început să plâng, să ţip, dar nimeni nu m-a auzit, nimeni nu mi-a venit în ajutor.

«Taci, măi, din gură, că nu vine nimeni să te salveze!», m-au avertizat. «Aici eşti la puşcărie!»“, descrie George, în cartea sa, una dintre experienţele trăite pe când avea doar şase ani.

Bărbatul povesteşte şi despre anii de şcoală gimnazială . „Dacă aveam un cuţit sau ceva ascuţit, eram în stare să mă sinucid“, scrie George în cartea sa. Copilul care îndura o astfel de viaţă atunci îi judeca pe cei responsabili.

„Dacă profesorii ar fi făcut mai multe cercetări şi ar fi fost mai interesaţi de noi, poate cruzimile încetau şi am fi avut o viaţă mai bună, aşa cum fiecare copil ar trebui să aibă“, încheie tânărul.