„Separatiştii” din Bucureşti - oamenii care şi-au construit propriul „orăşel”: cabane fără autorizaţie, teren furat, lumină improvizată. Edilii nu ştiu nimic
0
Într-o fostă piaţă din sectorul 3 al Capitalei, la intersecţia bulevardului 1 Decembrie cu strada Liviu Rebreanu, opt familii şi-au construit propria realitate printre tarabele rămase intacte şi au pus cărămidă peste cărămidă pentru a-şi amenaja câteva camere, pereţi cărora le spun casă. În prezent, între pereţii din fosta piaţa trăiesc nouă copii, însoţiţi de familie.
Pe gardul metalic, care protejează spaţiul amenajat de oamenii fără adăpost, se odihneşte un lacăt gros ce îi protejează pe locuitorii pieţei de cei care vin să-i „viziteze”. Ori de câte ori unul dintre aceştia părăseşte curtea în care stă, închide şi deschide lacătul de pe gard cu mare grijă, fiind escortat de câinele care trăieşte în fosta piaţă de când avea doar câteva zile.
Cel mai mic locuitor al fostei pieţei are nouă luni
Printre adulţii care locuiesc în piaţa ce le este casă de acum mai bine de zece ani se numără şi nouă copii, iar cel mai mic dintre aceştia are în jur de doar nouă luni. Unii dintre aceştia s-au născut în fosta piaţă, pe care o numesc casă şi care se numără printre puţinele lucruri pe care le au.
Cei mai mari dintre copii ies în curte şi se joacă agăţându-se de una dintre uşile care le protejează locuinţele. Sunt zâmbăreţi şi nu bagă de seamă că în locul uşilor, de cele mai multe ori, sunt perdele, iar în loc de curent electric, părinţii lor luminează încăperile cu ajutorul lămpilor cu gaz.
La prima vedere, pare o imagine ruptă din secolele trecute, dar blocurile înalte de lângă curtea în care se adăpostesc oamenii şi intersecţia prin care trec maşini de lux, formează un contrast izbitor între sărăcia şi opulenţa de pe aceeaşi stradă.
Poarta metalică pe care stă atârnat lacătul este un fel de portal spre o altă lume, o lume necunoscută multora, în care nu există nici bani, nici curent electric şi nici acces la o viaţă mai bună. Odată cu primele raze de soare şi până la căderea întunericului, oamenii pieţei îşi duc existenţa în lumea lor, în sânul familiei pe care o au, cea din piaţă.
La polul opus se află înţeleptul pieţei, cel mai în vârstă dintre cei care şi-au găsit casă printre tarabe, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care deseori iese în curte şi îi priveşte pe micuţii care se joacă printre standurile de cărămidă din fosta piaţă, acolo unde locuieşte şi câinele care îi apără pe toţi.
Perdele în loc de uşi şi un casetofon care îi conectează la lumea reală
În momentul în care au decis să se mute în fosta piaţă, au început o adevărată luptă împotriva resturilor care se aflau acolo, după cum povesteşte liderul lor, o femeie care nu vrea să-şi facă cunoscută identitatea şi căreia îi vom spune „Mamaia”, aşa cum îi spun şi cei din piaţă.
„Când am ajuns aici era totul dărâmat şi erau numai gunoaie şi păduchi, pentru că înaintea noastră aici au stat alţii care n-aveau casă. Doar că ăia nu aveau deloc grijă şi nu făceau curat deloc” , povesteşte femeia.
Aceasta spune că cele câteva camere în care se adăposteau cei care locuiau înaintea lor în piaţă erau doar nişte construcţii din lemn ori carton, care au fost bazele cămăruţelor pe care cei de acum le-au amenajat. Nişte camere foarte curate şi păstrate într-o stare excelentă.
„De câte ori găseam materiale ne apucam şi construiam la case, dacă aveam bani mai luam câte ceva sau mai primeam de la alţii, aşa am ajuns să ne facem casele astea, adaugă „Mamaia” .
Printre puţinele moduri în care se pot relaxa se numără un casetofon, care funcţionează cu ajutorul unor baterii şi care îi ajută se se conecteze la lumea reală, o realitatea despre care aud prin intermediul aparatului.
Timpul care curge peste ei este petrecut în acelaşi mod, pentru că nu există variante prea multe. Deseori, oamenii pieţei se culcă la ora 21.00 pentru că fără curent electric nu se pot uita nici la televizor şi nici nu se mai pot mişca în voie prin camerele pe care le au. Este adevărat că deasupra patului au câte o lampă cu gaz, dar şi gazul se termină şi ajung tot la culcare.
În fiecare dimineaţă se trezesc devreme, de la ora 6.00, pentru că unii pleacă să caute plastic sau fier vechi, dar se plâng de faptul că nici acesta nu prea se găseşte. „Mai mergeam să caut fier vechi, dar acum nu mai găsesc. Foarte rar mai dau de fier, rar de tot”, povesteşte unul dintre oamenii din fost piaţă.
Au grijă de câini, fac curat sau trăiesc din mila altora
Când vine vorba despre veniturile pe care le au, aceştia se plâng de faptul că banii sunt foarte puţini şi abia le ajung să trăiască de pe o zi pe alta. Oamenii povestesc că sunt multe zile în care rabdă de foame pentru că nu îşi permit să îşi cumpere mare lucru din banii pe care îi câştigă.
Unul dintre bărbaţii care locuiesc în fost piaţă, povesteşte cu lacrimi în ochi că din puţini bani pe care îi câştigă având grijă de câinele unui familii nu îşi poate permite să aibă o viaţă normală sau un acoperiş decent deasupra capului.
„Nu pot să mă mut de aici pentru că nu am bani de chirie, iar când mă duc să mă angajez nu mă bagă nimeni la muncă pentru că mă vede mai negru” , precizează bărbatul.
De asemenea, acesta povesteşte că din puţinii bani pe care îi câştigă preferă să îi cumpere micuţului pe care îl are haine sau mâncare mai bună, încercând să îi ofere în modul acesta o viaţă presărată cu cât mai puţine greutăţi.
Printre ei se află şi oameni care muncesc cu ziua sau femeie care fac curăţenie şi spală scări de blocuri. Cu asta se ocupă şi „Mamaia”, care spune că nu îi este deloc ruşine cu meseria pe care o are.
„Mi-ar fi ruşine să dau în cap, să fur, dar nu mi-e ruşine de muncă, niciodată nu mi-a fost. Recunosc că mai sunt şi oameni care mă ajută, dar de muncă n-am fugit niciodată”, spune femeia.
În perioada aceasta, în apropierea Paştelui, se duce prin parcuri şi adună crenguţe de salcie pe care le vinde, fiind un mijloc bun de a primi câţiva bani în plus, după cum povesteşte chiar ea.
Sărbătorile, cele mai grele şi cele mai frumoase perioade
Oamenii din fosta piaţă spun că cele mai grele momente, din punct de vedere emoţional, dar şi cele mai frumoase sunt cele din apropierea sărbătorilor. După cum povestesc aceştia, în perioade precum Paştele, copii vor să aibă pe masă ouă roşii şi alte mâncăruri, care pentru oamenii cu o condiţie financiară decentă sunt cât se poate de obişnuite.
Gândul că nu le-ar putea oferi un ou sau o bucată de cozonac micuţilor pe care îi au îi face să se întristeze şi să încerce din răsputeri să îşi găsească un loc de muncă, chiar dacă este vorba despre o zi de muncă.
Pe de altă parte, în perioada sărbătorilor, oamenii se gândesc mai des să dăruiască şi de cele mai multe ori, cei care ştiu de existenţa „oamenilor pieţei” îi ajută cu haine sau cu alimente.
Însă, când vine vorba despre cele mai grele perioade ale anului, iarna este o probă de foc la care sunt supuşi cei din fost piaţa. Fără căldură şi fără uşi la casele improvizate, temperaturile foarte scăzute din timpul iernii îi obligă să doarmă îmbrăcaţi şi înveliţi cu cât mai multe pături.
În ciuda imaginii dezolante şi a neajunsurilor cu care se confruntă, oamenii care locuiesc în fost piaţă se ajută şi au grijă unii de alţii ca într-o mare familie. Îşi împart banii, atunci când unul dintre ei nu are deloc, mâncarea şi hainele şi au grijă de micuţii pe care îi consideră cel mai frumos dar pe care l-au primit.
„Fără ei nu putem să trăim, ei sunt lumina ochilor noştri şi cele mai de preţ cadouri pe care le-am primit de la viaţă” , spun ei.
În ceea ce priveşte poziţia Primăriei Sectorului 3, reprezentanţii acesteia spun că nu ştiu de existenţa acestei situaţii, pentru că fosta piaţă nu a fost niciodată în adminitrarea lor, fiind amenajată pe proprietatea privată a unei persoane fizice, dar că vor încerca să remedieze situaţia.
Se încarcă comentariile...
