Maşină transformată în tomberon, la Gara de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism abandonat, rămas fără roţi şi câteva geamuri, a căpătat rolul de coş de gunoi. Chiar dacă se află la doar câţiva metri de un restaurant, o patiserie şi un fast food, cosumatorii s-au obişnuit cu prezenţa ei şi-i ignoră mirosul neplăcut.


În parcarea situată între Calea Griviţei şi Bulevardul Gării de Nord, maşina roşie, de categorie mică, stă pitită între alte surate ceva mai moderne, care-şi aşteaptă proprietarii să vină de la cârciumile din zonă sau de la benzinărie. De ani buni, ca o femeie-cerşetor, maşina stă pe butuci, cu geamurile din partea dreaptă sparte, iar câte un trecător mai îndeasă în ea, în batjocură, o sticlă de bere goală ori vreun muc de ţigară. În jur sunt numeroase tomberoane.

Astfel, maşina a ajuns burduşită de ziare vechi, cutii de suc, ambalaj de polistiren, toate degajând un miros înţepător. În mod ironic, pe geamul uşii din stânga estge lipit un abţibild care interzice fumatul în autoturism. Vânzătoarea florăriei din colţ spune că maşina este aşa de vreo trei patru ani şi ştie şi o versiune a istoriei ei. „Din câte am auzit, un tip i-a lăsat maşina unei femei uşoare care locuieşte în zonă”.

Maşină bună la vremea ei


În actele poliţiei, maşina cu numărul B 22 TRA apare ca fiind înmatriculată, aptă pentru a circula pe drumurile publice şi aparţinând firmei „Transfera SRL”, firmă care se ocupă cu repararea aparaturii mediacale. Proprietarul ei, Constantin Duţu îşi aminteşte de maşina roşie Suzuki Swift dar spune că a vândut-o acum mai bine de nouă ani. „Maşina a fost vândută şi radiată din 2001, nu înţeleg cum de mai apar eu ca fiind proprietarul.”, explică Duţu. Îşi aminteşte de ea ca fiind o maşină foarte bună cu care se strecura uşor în trafic dar care într-o zi s-a stricat şi n-a vrut s-o mai repare. A preferat să o vândă. Nu ştie cum arată acum maşina pentru că n-a mai văzut-o de atunci.

Se caută proprietarul

Pentru ca autorităţile să ridice maşina abandonată trebuie ca cineva să facă o sisizare la numărul 9540 şi să descrie locul unde se află. Conform legii 421/2002, în momentul sesizării maşina trebuie să fie pe locul respectiv de cel puţin un an şi să prezinte semne de degradare, astfel încât deplasarea pe drumurile publice să fie imposibilă. “Apoi intrăm în procedura de identificare a proprietarului şi somarea lui să ridice maşina. De obicei procedura durează între trei luni şi un an, dar este posibil ca noi să fi început deja acţiunea în cazul acestui autoturism”, ne-a declarat Iosif Bălan directorul Poliţiei Comunitare din sectorul 1.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite