Cele mai ciudate monumente ale Bucureştiului: ce reprezintă „cartoful“ din Piaţa Revoluţiei şi aripile de două milioane de euro care seamănă cu nişte schele
0
În Bucureşti sunt o mulţime de monumente despre care mulţi susţin că nu prea înţeleg ce înseamnă sau că aspectul lor nu este tocmai plăcut. „Adevărul“ vă prezintă astăzi cele mai controversate statui din Bucureşti.
În Piaţa Revoluţiei din centrul Capitalei există un monument cel puţin controversat. De-a lungul timpului, acesta a primit numeroase porecle printre care „cartof“, „creier“, „ţeapă“ sau suliţă. De fapt, spune chiar cel care l-a gândit, este un monument dedicat celor care au pierit în timpul Revoluţiei din 1989.
Ce reprezintă monumentul din Piaţa Revoluţiei
Povestea monumentului începe în 2004, atunci când Ministerul Culturii a realizat un concurs la care au participat numeroşi artisti. Dintre cele 14 echipe care au intrat în competiţie, una singura a reuşit să-i impresioneze pe reprezentanţii Ministerului. De fapt, proiectul unui singur om, Alexandru Ghilduş. Acesta a explicat că monumentul este unul cu o însemnătate specială: coloana din marmură reprezintă înălţarea celor căzuţi în timpul Revoluţiei, datorită celor 25 de metri pe care coloana îi are. De asemenea, culoarea alasă, albul, reprezintă puritatea sufletelor celor morţi în timpul Revoluţiei.

FOTO David Muntean
În ceea ce priveşte coroana din vârful monumentului, aceasta este, potrivit artistului, un loc în care stau acum „sufletele celor care au plecat fără să privească în jur“. În asfaltul de sub monument se află şi nişte spoturi care joacă rol de candele pentru cei căzuţi la Revoluţie.
Mâini şi picioare
La câţiva paşi de aceasta se află un alt monument controversat: cel aflat în parcul de lângă Biserica Kretzulescu. Această statuie este, de fapt, dedicată tot evenimentelor din 1989 şi cu greu cei care trec prin zonă par să înţeleagă ce reprezintă aceasta.

FOTO David Muntean
„Nu ne dăm seama ce este, nişte crengi de copaci, mâini, macaroane. Nu prea înţelegem“, susţine o femeie care trece pe lângă monument.
Aripile de 2 milioane de euro
Mihai Buculei, artistul care a dat viaţă operei de artă „Aripi“ ce urmează să fie amplasată în Piaţa Presei luna viitoare, este un sculptor român cunoscut pentru numeroasele monumente pe care le-a realizat şi care astăzi sunt expuse fie pe străzile României, fie în muzee sau galerii de artă din ţara noastră şi din străinătate. Bărbatul s-a născut în anul 1940 şi a fost profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Monumentul „Aripi“ este un altul dedicat luptei împotriva comunismului şi cei care au văzut cum urmează să arate noua statuie susţin că nu pare foarte arătoasă. „Din poza asta (n.r. – poza arătată de reporterii Adevărul) astea nu par aripi. Sunt aşa ceva...seamănă cu nişte schele“, susţine Vladimir, un bucureştean care a văzut imaginea statuii ce urmează să fie amplasată în Bucureşti.
Monumentul dedicat luptei anticomuniste este o lucrare alcătuită din trei aripi stilizate cu o structură dantelată de oţel inoxidabil care va avea o înălţime de aproximativ 24 de metri şi o greutate de peste o sută de tone. Conform conceptului dat de Buculei, fiecare aripă este alcătuită din nouă pene cu dimensiuni diferite prinse cu nervuri, fiecare aripă având la bază câte un butuc ce urmează să se prindă pe soclul înclinat pe care va sta monumentul. „Este victoria vieţii asupra morţii, lucrarea fiind făcută din simboluri “, a spus Mihai Buculei. Lucrarea se ridică la circa două milioane de euro.
Crucea Secolului, „nasturele“ Bucureştiului
Un alt monument controversat care a fost botezat în fel şi chip de-a lungul timpului este celebra Cruce a Secolului, o lucrare ce îi aparţine lui Paul Neagu.

FOTO David Muntean
Iniţial, aceasta a fost în faţa sediului Televiziunii Române şi cei care treceau pe lângă ea de multe ori o porecleau „biscuitele“ sau „nasturele“.