Cât de pregătită este Capitala pentru un cutremur major. Care sunt cele mai vulnerabile blocuri / Miturile despre construcţiile ridicate în comunism

De la ultimul cutremur major a trecut aproape o jumătate de secol Foto: Arhivă

Specialiştii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă au realizat planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor oraşului pentru anul 2022 în care enumeră principalele vulnerabilităţi în caz de cutremur: 23.000 de clădiri ar putea suferi avarii serioase în cazul unui seism puternic, iar 1.000 dintre acestea ar fi grav avariate, aceasta însemnând prăbuşire. Autorii estimează că se pot produce peste 6.500 de pierderi de vieţi.

În cazul unui cutremur la fel de puternic precum cel produs la 4 martie 1977 pierderile de vieţi omeneşti şi materiale din Capitală ar fi şi mai mari, susţin specialiştii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Aceasta pentru că, în Bucureşti este concentrată circa 10% din populaţia ţării, peste 15% din producţia industrială, multe dintre servicii, dar şi principalele instituţii de stat şi private, se arată în Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor al Municipiului Bucureşti pentru anul 2022. 

Conform scenariilor specialiştilor care au întocmit documentul, 23.000 de clădiri din Capitală ar putea suferi avarii serioase în cazul unui seism puternic, 1.000 dintre acestea ar fi grav avariate, aceasta însemnând prăbuşire parţială sau totală. Autorii estimează că se pot produce peste 6.500 de pierderi de vieţi, peste 16.000 de oameni ar fi răniţi grav, circa 10.500 spitalizaţi şi  13.000, răniţi uşor.

Principalele vulnerabilităţi 

Documentul mai sus citat enumeră principalele vulnerabilităţi ale oraşului în caz de cutremur: circa 400 de clădiri de locuit cu peste 8 niveluri construite din panouri de beton armat în perioada 1925-1940, fără măsuri antiseismice. La acestea se adaugă 910 kilometri de reţea de conducte de gaze naturale din oţel, 437 de kilometri de reţea de termoficare cu magistrale subterane de abur, peste 2.500 de kilometri de reţea de apă şi 35 de kilometri de metrou. Pe listă figurează şi 450 de unităţi şcolare, 562 de unităţi din care 55 sunt spitale, 45 de hoteluri mari şi 27 de instituţii de teatru, operă şi muzică. 

În cazul unui cutremur pe timp de noapte – ora 21.00, adică similar cu ce s-a întâmplat în 1977 – peste 450.000 de locuitori s-ar putea afla în clădiri cu grad semnificativ de avariere, ridicate înainte de 1977, se mai spune în document. 

Cum ar trebui interpretate cifrele 

Cred că atunci când documentul enumeră principalele vulnerabilităţi ale oraşului, aici este enumerat tot ceea ce este expus, subliniază prof.dr. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, UTCB. 

”Sensul nu este că toate aceste elemente expuse la risc vor avea probleme. Ci că sunt elemente expuse la risc, unele mai pregătite pentru acţiunea seismică, altele, mai puţin. Orice obiect construit aflat într-o zonă care are hazard seismic se numeşte că este expus la risc”, punctează specialistul. 

Orice discuţie despre riscul seismic şi o strategie de diminuare se loveşte de lipsa unor date statistice centralizate care să arate cum stă Capitala. Rectorul Văcăreanu mai spune că din studiile din 2020 pe care le are universitatea, bazate pe datele obţinute de la recensământul din 2011, la un cutremur asemănător cu cel din 1977, estimarea este de 15.500 de răniţi şi 2.500 de persoane decedate. 

”Dacă ne referim la clădiri, noi am considerat că pot fi 4 stări de avariere: uşoară, moderată, extinsă şi completă. În Bucureşti, noi avem 67.000 de clădiri rezidenţiale – până în 1963 – deci fără niciun fel de proiectare la cutremur. Pentru toate clădirile făcute pînă în 1978 sunt 98.000 de clădiri. Raportat la toate clădirile din Bucureşti – până în 1963 avem 51% din clădiri şi până în 1978 – 75% din clădiri. Deci, trei sferturi din clădirile din Bucureşti sunt făcute înainte de 1978. Acesta este fondul construit doar pe rezidenţial”, mai spune specialistul. 

Cele mai vulnerabile dintre acestea sunt cele făcute până în 1963 şi dintre ele, cele cu un regim mare de înălţime, adică 6-7 etaje. Pe clădiri publice şi reţele de diferite tipuri, nu există o bază de date centralizate care să permită o analiză reală. 

”Sunt foarte multe lucruri pe care nu le putem cuantifica în momentul de faţă. Ministerul Educaţiei a avut avantajul unui sistem informatic în care sunt introduse toate clădirile. Din acel sistem, noi am numărat în Bucureşti, 522 de clădiri de şcoli, din care 256 sunt făcute înainte de 1977 şi nu sunt consolidate. Dar, pe acestea le-am împărţit pe trei categorii, pentru că nu toate sunt la fel de vulnerabile. Poate să fie o clădire până în 1977, dar făcută cu beton armat, cu zidărie de cărămidă, care sunt relativ bune. Nu atât de bune ca şi cum le-am face acum, dar în niciun caz nu ar fi candidate la colaps în caz de cutremur. Din categoria cu probleme ar fi în jur de 30 de clădiri de şcoli. Problema este acolo unde clădirile sunt făcute la final de secol XIX, început de secol XX când se folosea zidărie nearmată, iar planşeele nu erau de beton”, subliniază rectorul. 

”Un astfel de bloc a căzut în 1977” 

Dintre blocurile de locuinţe construite înainte de 77 cele mai vulnerabile sunt cele cu spaţii comerciale la parter, atrage atenţia conf.dr. Viorel Popa, inginer de structuri, cadru didactic la UTCB. 

”Blocurile construite înainte de 1977  nu au suferit avarii semnificative. Aş zice că doar minore spre moderat, cel mult. Ele sunt proiectate însă pe baza unei reglementări tehnice din 1963 şi reînnoită în 1970. Normele respectau cunoştinţele de la nivel internaţional de la acea dată. Există însă diferite tipologii structurale care s-au făcut pe baza acelei norme în perioada de explozie urbanistică a Capitalei, unele care – spunem noi – au o vulnerabilitate seismică mai mare. Acestea sunt aşa-numitele clădiri cu parter flexibil – care nu au la parter niciun fel de pereţi structurali, având parterul liber pentru organizarea de spaţii comerciale. Adică au doar stâlpi la parter. Sunt destul de multe din păcate în Bucureşti. Un astfel de bloc a şi căzut în 1977 în Lizeanu. Şi acestea sunt de departe cele mai vulnerabile clădiri construite înainte de 1977 din punctul de vedere al riscului seismic”, adaugă conferenţiarul.

O parte din aceste clădiri cu parter flexibil au fost reparate pe vremea comuniştilor, dar la un nivel redus.

”S-au reparat capetele de stâlpîi de la parter care au fost degradate, dar tipul acesta de reparaţii nu sunt de natură nici măcar să restabilească nivelul de siguranţă dinainte de cutremur, nicidecum să îmbunătăţească ceva. Acestea sunt – după clădirile multietajate făcute din zidărie înainte de 1940 care mărginesc bulevardele din centru – sunt pe locul al doilea într-un clasament al vulnerabilităţii, după părerea mea”, conchide Viorel Popa. Bucureştiul nu are o bază de date clară, dar se apreciază că astfel de blocuri sunt de ordinul sutelor. 

”Într-o clădire construită între cele două războaie, care populează centrul Bucureştiului, nu m-aş duce nici măcar în vizită. Am mai spus acest lucru, am fost criticat pentru afirmaţie, dar mi-o menţin”, spune la rândul lui, rectorul Radu Sorin Văcăreanu. 

Nici măcar nu ştim mărimea problemei 

Dar nici despre blocurile construite după 1977 nu se poate spune că sunt lipsite de riscuri. ”Atunci, era o presiune foarte mare pe constructori să construiască repede, la standarde de calitate scăzute, pentru că nevoia de locuire era uriaşă. Şi presiunea era pe volum, nu pe calitate. După 1990, a fost o perioadă mai proastă din punct de vedere al controlului calităţii exercitată de stat, dar nu prea s-a mai construit. Iar în 2000 s-au schimbat iar standardele în sensul stricteţii. După părerea mea ce s-a construit după 2000 este net superior faţă de ceea ce s-a construit în anii 1960, dacă s-au respectat minimal standardele”, atrage atenţia conf. dr. Viorel Popa. 

Dar sunt şi clădiri făcute în afara sistemului calităţii în construcţii, neautorizate, fără proiecte: ”Despre acelea nu putem şti nimic, câte sunt, unde sunt”, conchide Viorel Popa. 

În concluzie, probleme sunt atât la clădirile rezidenţiale, cât şi la cele nerezidenţiale din Bucureşti.

”Noi am lucrat împreună cu Ministerul Dezvoltării şi cu Banca Mondială la noua strategie de reducere a riscului seismic. În România, avem vreo 5,8 milioane de clădiri de locuit, cu toate celelalte clădiri probabil ajungem undeva spre 9 milioane. Niciodată n-o să putem expertiza 9 milioane.  Noi am propus o abordare în 3 trepte în care să avem un registru al clădirilor în care să ştim parametri relevanţi inginereşti, pe baza lor să le punem în categorii la nivel de unitate administrativ-teritorială şi să spunem care vor avea probleme. Cele identificate cu probleme trebuie inspectate şi confirmate, apoi expertizate, proiectate şi obligatoriu execuţie. Adică o sită din ce în ce mai fină ca să văd care e mărimea problemei”, conchide rectorul UTCB. 

Cutremurul produs la 4 martie 1977 a avut o magnitudine de 7,4 pe scara Richter şi o durată de 56 de secunde. S-au prăbuşit 33 de clădiri şi peste 1.400 de oameni au murit, doar în Bucureşti.