Bucureşti: Ervant Nicogosian, pictorul nevăzător care a învins întunericul

Doar într-un an, maestrul Nicogosian a pictat mai mult decât în ultimii 12 ani de când şi-a pierdut vederea. El a revenit la pictură datorită ajutorului nesperat al unui prieten.

PORTRET: Ionel Stoicescu restaurează statuile din Capitală
POVESTE: Meda Popea are o poveste de dragoste cu rockul

Maestrul Ervant Nicogosian spune că se luptă cu întunericul de când s-a născut. Copilăria şi tinereţea i-au fost umbrite de istorie. În perioada 1997-1998 a pierdut lupta cu glaucomul şi, o dată cu ea, şi 98% din văz. Din păcate, în ultimii ani s-a cufundat de tot în beznă.

Lumina din vis

„Cred că am început să visez lumina de când eram copil. Întâi la Odesa, în anii de după revoluţia rusă, când domnea întunericul anarhiei, apoi, în cei şapte ani de lagăr, unde ne-au închis ruşii, când românii au ocupat Odesa“, îşi aminteşte pictorul.
 
Originari din România, părinţii săi, de etnie armeană, s-au întâlnit şi s-au căsătorit la Odesa, unde ajunseseră din cauza războiului.

La vârsta de 12 ani, micul Ervant a fost dus de tatăl său, inginer cu studii la Munchen, la o şcoală particulară de pictură pentru că desena frumos.

Ulterior, chiar şi în lagăr, a continuat să deseneze, iar când a venit în România, la 22 de ani, a urmat cursurile secţiei de pictură a Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu“, la clasa maestrului Camil Ressu.
„Am  făcut parte din ultima promoţie (1948-1954) care l-a avut profesor pe marele pictor Camil Ressu“, spune cu mândrie şi recunoştinţă pictorul Nicogosian.

El este convins că dacă nu ar fi învăţat arta compoziţiei şi a culorilor de la maestrul său şi dacă nu ar fi visat toată viaţa lumină n-ar fi reuşit să picteze fără să vadă.

O mână de ajutor

În august 2008, pictorul se zbătea într-o situaţie disperată care părea fără ieşire. Dorea să picteze, dar, pentru că nu avea cine să-l ducă la atelier, se chinuia în curtea casei. „Mă duceam de nenumărate ori la soţia mea să o întreb ce culoare am în mână şi uneori se întâmpla să răstorn diluantul. Ce să mai spun, eram cu nervii la pământ. Atunci un coleg a venit la mine cu un pictor tânăr care, spre surprinderea mea, s-a oferit să mă ducă la atelier, de trei ori pe săptămînă, cu maşina. Acolo mă puteam organiza şi, împreună cu el, am pus la punct cîteva detalii indispensabile, care m-au ajutat să pot lucra. Numele acestui extraordinar prieten este Marian Dobre“, spune maestrul Ervant.

Noul prieten i-a pus culorile într-o ordine bine stabilită, la distanţă de o palmă una de alta. În dreptul culorii roşu i-a fixat un reper şi pictorul ştie ce culori sunt la dreapta şi la stânga. Toate ustensilele au un loc precis şi astfel reuşeşte să lucreze. „Când încep un tablou, mai întîi creionez cu cărbunele compoziţia lucrării, cum am învăţat de la maestrul Ressu. Apoi, pictez nonfigurativ, din instict“, dezvăluie pictorul ceva din taina artei sale.

Întrebări şi răspunsuri

Numele dumneavoastră, Ervant, are o semnificaţie anume în limba armeană?
Da, înseamnă luptător.

Vă consideraţi un învingător?
Da. Am trecut prin multe greutăţi, am muncit din greu şi am învins boli grele. Am revenit la şevalet şi nu mi-am pierdut cele mai frumoase vise. Am prieteni minunaţi şi trăiesc în iubire, în mijlocul familiei mele.

Ca armean, vă puteţi lăuda cu priceperea de a face cafeaua bună?
Da. Prietenii, printre care pictorul Paul Gherasim, care-mi este coleg de atelier, poate confirma acest lucru. Dar, adevărata măiestrie constă în felul cum o prăjeşti, un secret pe care mama mea îl deţinea.

Ce îi place
„Ador să dorm pentru că visez că văd. Întotdeauna visele mele sunt colorate şi niciodată nu am visat lagărul. De asemenea, iubesc aerul curat, natura şi frumuseţea acestei lumi“, spune Ervant Nicogosian.

Ce nu-i place
„Mă revoltă indiferenţa care însoţeşte dispariţia din lume a pictorilor noştri. De asemenea, mă revoltă emisiunile lipsite de valoare şi de bun-simţ care sunt atât de frecvente pe posturile tv. Nu-mi plac scandalurile şi nici marile aglomeraţii urbane“, afirmă pictorul luptător.

Profil

Născut: 6 decembrie 1928, Odesa (Ucraina).
Studii: Pictură la clasa maestrului Camil Ressu
Familie: Este căsătorit şi are o fiică şi o nepoţică.
Experienţă: este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1954. În 1987, a primit Premiul pentru artă monumentală, pentru mozaicul „Lupta de la Posada“, (15 metri lungime şi 6 metri înălţime).