Video Viscri și-a întâmpinat regele: „Your Majesty, Romania loves you!“ Charles a fost așteptat de regele Cioabă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Charles al Marii Britanii a sosit la Viscri și a fost întâmpinat de săteni și turiști cu aplauze și urale. Între cei invitați de monarh se numără și Dorin Cioabă, regele romilor din România.

Charles al III-lea îi salută pe locuitorii din Viscri FOTO Ioan Buciumar
Charles al III-lea îi salută pe locuitorii din Viscri FOTO Ioan Buciumar

Satul Viscri din Brașov și-a întâmpinat regele marți, 6 iunie 2023, în ultima zi a șederii sale în România.

Un sat neînsemnat din Transilvania, aflat departe de civilizație, l-a primit acasă pe cel mai important rege al planetei. „Your Majesty, Romania loves you!”, i-au spus românii prezenți la Viscri, încă de la sosire.

Regele Charles al III-lea a sosit cu mașina în satul transilvănean, dar a coborât imediat ce a ajuns pe strada pe care se află Casa Albastră, una dintre proprietățile sale din România. A fost primit cu urale și a dat mâna cu toți cei care îl așteptau și a schimbat câteva cuvinte cu mulți dintre aceștia.

Deși a făcut un drum destul de scurt, regelui britanic i-au fost necesare 5 minute să-l parcurgă, deoarece a dorit să adreseze câte un cuvânt fiecărei persoane care l-a salutat. Dacă în Valea Zălanului a fost întâmpinat de săteni, aici au fost, pe lângă localnici, și foarte mulți români veniți special să-l vadă pe suveran. 

Noi avem ceva în comun. El este Charles al III-lea, iar eu sunt al treilea rege al romilor. I-am adus în dar o căldare, pentru că noi suntem căldărari. Regele nu face discriminări și m-a invitat și pe mine”, a spus Dorin Cioabă, regele romilor din România.

Am așteptat mai bine de o oră, dar mi-a plăcut că a vorbit cu noi, ne-a întrebat de unde suntem, i-am zis că suntem de aici, din Viscri. Nu pare să fie rege, pare că este un om obișnuită, o persoană ca oricare alta”, a spus o localnică, după ce a dat mâna cu Charles.

Până acum l-a văzut doar la televizor, dar mi-a părut chiar un om simplu. Ne-a întrebat de unde suntem și dacă am venit special pentru el. E un momemnt unic. Dacă nu am reușit să-l vedem pe Mihai, măcar am vorbit cu Charles”, a spus o femeie care a stat timp de două ore, cu ajutorul unei cârje, în așteptarea monarhului.

Este o onoare imensă pentru România. Cred că a făcut printr-o declarație sau două mai multă reclamă decât a făcut Ministerul Turismului în 20 de ani. Este un moment pe care nu îl voi uita, pentru că este vorba de conducătorul, poate, al celei mai respectate instituții din lume”, a spus un bărbat venit de la București.

După vizita de la Viscri, monarhul britanic se va întoarce în Anglia. 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite