Secretele celui mai bătrân fotograf din Braşov: a lucrat la negru pe vremea comuniştilor şi a făcut fără să ştie fotografii la autopsia propriului tată

Constantin Vileciu s-a născut în data de 6 mai 1943, la Braşov, şi spune că din moşi-strămoşi este şcheian. Are zece clase, făcute la lcoala din Şchei. Spune că este bogat: are trei fraţi şi o soră geamănă. Tata a lucrat ca zidar toată viaţa, iar mama lui a fost casnică.

S-a căsătorit în urmă cu 40 de ani şi are un băiat de 40 de ani, care se ocupă tot de servicii de foto şi video. Soţia a fost casnică, iar din 1992 are o firmă de xerografiere si dactilografiere de documente. Acum  e pensionară, cu un venit lunar de 400 de lei.

Ucenic de la 13 ani

„Eu am fost mai întâi ucenic la un ceasornicar, apoi la un tapiţer. Într-o zi, m-a văzut pe stradă un bătrân, cum târam căruţul cu o dormeză şi, cum eram mai firav din fire, mi-a zis că mă duce la un meseriaş să învăţ meserie. Şi m-a dus pe strada Republicii la nr. 38, la fotograful Gheorghe Opreanu. De la el am învăţat meserie, iar apoi de la Eremia Nicolae, care lucra şi el la atelierul acela şi care l-a preluat după ce bătrânul s-a retras. Erau particulari amândoi. La acea vreme, pe lângă cei doi români erau vreo 20 de fotografi, renumiţi fiind Fleischmann, Goedri, Eremia, Mişu «Şpil». Aveau ateliere în centru, pe strada Lungă, Armata Roşie, Republicii, pe Nicolae Bălcescu şi în Piaţa Sfatului. Şi atunci Centrul Istoric era o atracţie turistică şi lumea ieşea în oraş la restaurante, mergeai, le făceai fotografii, iar până terminau petercerea le aduceai gata făcute”, povesteşte cel mai bătrân fotograf în activitate din Braşov.

Treaba ucenicului: de la şmotru, la „furat” meseria

Aparatura de la acea vreme o mai vedem astăzi prin filmele de epocă sau filemle mute. Erau aparate cu burduf, cu plan film, pe bază de casetă. Vechii meseriaşi ştiu despre ce e vorba. Apoi, au apărut pe piaţă Leica - nemţeşti. Erau cele mai scumpe la vremea aceea. Asta se întâmpla prin anii ’60.

„Făceam şmotru, cumpărăturile patronului (chimicalele care se foloseau pentru developarea filmului si apoi pentru prepararea soluţiei pentru fotografii - bromură de potasiu, sulfit, sodă de rufe - hidroxid de sodiu, hârtie se aducea de la  Bucureşti). Mai mult furam meserie. În tinereţe, se lucra alb negru, dar se mai puteau scoate variante pe sepia sau albastru de Voroneţ. Şi pozele alb-negru se colorau, ca să spunem aşa”, îşi aminteşte Constantin Vileciu.

Trei ani a fost ucenic şi era plătit un leu la poza făcută şi vândută. Patronul perecepea un tarif de 3-5 lei de fotografie. Pe weekend câştiga şi câte 30-50 de lei. Un salariu, în urmă cu 60 de ani, era de 700-800 de lei. Muncea de la 10.00 până la 17.00 - 18 .00 seara. „La modă erau pozele de nuntă, pozele de paşaport şi buletin, dar aveam de lucru, pentru că veneau mulţi amatori cu filmele la developat şi la făcut fotografii, că lumea nu avea mini laboratoare să-şi facă singuri poze. Era viaţă frumoasă. Stătea lumea la coadă să facă poze. La fel, era foarte mult de lucru când erau zile festive, 1 Mai, 23 August, la lacul de la Noua sau în Poiana Braşov, Livada Poştei. Lumea vroia să rămână cu amintiri de la serbările câmpeneşti, cu mici şi bere. Şi în Poiana Braşov mergea treaba foarte bine, la teleferic, când urcau cu telescaunul. La coborâre îi aşteptam cu pozele gata făcute”, rememorează perioada lui de glorie ca fotograf.

A lucrat la „negru” pe vremea comuniştilor, apoi la Direcţia Sanitară

După perioada de ucenicie, a lucrat pentru patron la negru, chiar dacă era pe vrema comuniştilor: „Inspectorii erau drăguţi, simpatici, veneau în control şi îşi vedeau de treabă. Dădeam acolo o ţuică, un şpriţ. Independenţi, pe vrema aia, în Braşov, erau vreo zece, restul lucrau la Cooperativă”.

Din 1977 până în 1980 a lucrat sub comanda medicilor ca fotograf la Direcţia Sanitară, unde făcea diapozitive, fotografii,  în timpul operaţiilor, pentru mese rotunde, conferinţe, comunicări ştiinţifice, în toate spitalele din Braşov, şi în morgă.

„Am pozat tot felul de accidente, chemat de medici, pozam înainte şi după operaţie pacientul, ca să demonstreze cum a reuşit operaţia”, spune Vilenciu. A renunţat la locul de muncă după un eveniment macabru, care i-a marcat tot restul vieţii. Într-o seară, un medic l-a chemat la morga de la unitatea din Vulcan (unde sunt internaţi bolnavi psihic) să facă poze la un cadavru autopsiat. După ce a terminat de luat cadrele, medicul a început să închidă cadavrul. La final a văzut că era vorba de tatăl lui. A căzut ca secerat  şi cu greu şi-a revenit...

Evazionist fiscal, amendat de Fisc

În 1980 şi-a deschis atelier şi a lucrat ca independent pe Bdul. Lenin (în zona Centrului Civic de astăzi, în zona terenului de sport, unde era şi un restaurant, care a fost demolat). „În 1987 comuniştii au dărâmat tot ce era în zonă, ca să construiască cartiere de blocuri. La un control, m-au prins că lucram la negru şi m-au pus să plătesc 37.000 de lei taxe retroactive. Dar tot atunci mi-au dat şi autorizaţia să lucrez legal, ca să pot plăti suma. După Revoluţie, am lucrat normal. În 1992 am deschis firmă cu soţia şi am lucrat legal, până în prezent, dar nu mai merită. Ajungi să plăteşti la stat mai multe impozite şi taxe decât câştigi tu salariu”, răbufneşte supărat nea Vileciu. 

Fotografie alb-negru sau color?

Întrebat dacă ar fi să se apuce acum de meserie, ce ar prefera, fotografia alb-negru sau cea color, bătrânul fotograf răspunde sec: „Şi alb-negru şi color, ce se cere. Acum trăim alte vremuri...”, însă precizează că arta fotografică adevărată este cea alb-negru, pe film.

„Dar, la ora asta nu mai există hârtie, chimicalele de pe vremuri. Acum se fac pozele electronice, mi-am luat şi eu imprimantă performantă. Acum lucrez doar cu aparatură digitală, ca să reziste concurenţei şi faptului că acum toată lumea are aparate scumpe. Dacă mă zbat, cum scrie la carte, 1500 - 2000 de lei mai scot pe lună, când e perioadă de nunţi, cât să ţin firma în funcţiune, atât. Eu nu pot să mă mai angajez la nunţi sofisticate, să pierd nopţile. Ce prind pe moment, la o cununie civilă, sau la evenimente publice. Mă bag între ei, dacă vor, le fac poze, 10-15-20 de lei. Dacă nu, nu. Asta e viaţa...”, se resemnează fotograful.