Începe construcţia celui mai mare Planetariu din ţară la Zoo Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planetariul este amenajat în incinta Grădinii Zoologice. FOTOArhivă
Planetariul este amenajat în incinta Grădinii Zoologice. FOTOArhivă

După o licitaţie care a durat mai multe luni din cauza contestaţiilor, Primăria Braşov poate desemna constructorul care va amenaja cel mai mare planetariu din ţară. Acesta va costa 6,6 milioane de lei, va avea un diametru de 15 metri şi 92 de locuri.

Licitaţia pentru amenajarea Planetariului de la ZOO Braşov a început încă din vară, dar a fost contestată de una dintre cele trei firme care s-au înscris în cursă. Astfel procedura s-a blocat. Consilul Naţional pentru Soluţionare a Contestaţiilor a dat însă dreptate Primăriei, iar contractual pentru lucrări ar putea fi semnat luna aceasta. Lucrările vor începe probabil în ianuarie deoarece este vorba despre o amenajare interioară şi se poate lucre şi iarna. Autorităţile îşi doresc ca anul viitor, Planetariul să fie noua atracţie de la Zoo Braşov.

Amenajarea Planetariului va costa 6,6 milioane de lei. Va fi cel mai mare din ţară, va avea un diametru de 15 metri şi 92 de locuri. De asemenea vor fi amenajate două spaţii pentru persoanele care se deplasează cu ajutorul fotoliului rulant. Scaunele propuse vor avea caracteristici speciale pentru acest tip de vizionare, spătarul putând fi înclinat la un unghi ce permite cu uşurinţă vizionarea proiecţiei de pe cupolă dintr-o poziţie confortabilă.

În prezent, în România funcţionează opt astfel de centre, în Constanţa, Baia Mare, Suceava, Bârlad, Galaţi, Craiova, Bacău şi Piteşti, cele mai mari fiind de aproximativ 50 de locuri, cu un diametru maxim de 7 metri.

Planetariul nu va fi dedicat în totalitate astronomiei, ci vor fi proiectate şi filme documentare, desene animate sau filme educative. Proiecţiile se vor face pe cupola existentă, după ce aceasta va fi tratată cu o vopsea specială.

Dotări video de ultimă generaţie

În ceea ce priveşte proiecţia semnalului video, proiectanţii care au elaborat documentaţia aferentă planetariului au recomandat ca aceasta să se realizeze printr-un sistem de proiectare digitală 4K. Vor fi două video-proiectoare, având că sursă de lumină diode laser şi accesorii optice, amplasate diametral opus, astfel încât să rezulte o acoperire completă a suprafeţei de proiectat. Acestea vor avea o rezoluţie a imaginii de 5 milioane de pixeli, acest sistem fiind folosit de marea majoritate a planetariilor performante din lume. Celelalte plantarii din România utilizează sistemul 2K (2 milioane de pixeli). Practic  prin această tehnologie spectatorii vor avea impresia că sunt într-adevăr în spaţiu. Durata minimă de viaţă a acestor surse de lumină este de aproximativ 19.000 ore de funcţionare.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite