Efectele uimitoare ale lavandei. Cum se prepară ceaiul care alungă ca prin minune anxietatea şi insomniile
0
Levănţica este planta de care au nevoie oamenii încordaţi sau cei care suferă de anxietate. Cercetătorii au descoperit că levănţica „ajunge“ în zone cerebrale asociate cu relaxarea.
Dincolo de mireasma relaxantă şi placută pe care o emană, lavanda este folosită de secole ca remediu naturist împotriva celor mai frecvente şi periculoase afecţiuni ale organismului. Combaterea mătreţii, a stresului şi îmbunătăţirea digestiei sunt doar câteva dintre puterile vindecătoare pe care le are această plantă miraculoasă.
Pe plan intern, levănţica acţionează ca un calmant al sistemului nervos central, combate căderea părului, estompează frica, calmează durerile abdominale având un efect antispastic, stimulează pofta de mâncare şi măreşte secreţia biliară şi are proprietăţi diuretice. Levănţica mai poate fi regăsită şi în ceaiurile de stimulare a lactaţiei, ajutând tinerele mame să fie mai relaxate.
Pe plan extern, lavanda este folosită pentru efectele sale calmante şi pentru tratarea diverselor răni şi afecţiuni ale pielii. Sunt foarte multe afecţiuni pe care levănţica le tratează cu succes, precum acneea, aftele, ameţelile, arsurile, aritmia cardiacă, astmul, bolile de inimă, de rinichi şi de ficat şi balonările. De asemenea, levănţica este folosită cu succes în tratarea candidozelor, a bronşitelor, a cistitelor, a celulitei, a infecţiilor pielii, a înţepăturilor de insecte, a insomniei, a migrenelor, stărilor de nervozitate, de oboseală, de stres şi tensiune cerebrală. Mai mult decât atât, levănţica vindecă şi afecţiuni ale aparatului digestiv şi paraziţii intestinali.
“Levănţica poate fi folosită sub diverse forme, de la pulbere, ceaiuri, uleiuri, până la tincturi. Cu cât floarea de lavandă este mai proaspătă cu atât este mai bună. Recomand ceaiul de lavandă ca şi un calmant al sistemului nervos. Lavanda se foloseşte în medicină pentru tratarea mai multor stări precum migrene, stări de oboseală, insomnia, oboseală. Graţie proprietăţilor sale antiseptice, lavanda este perfectă pentru regenerarea pielii, fiind astfel ideală în tratamentul zgârieturilor sau rănilor care se vindecă greu. Lavanda promovează vindecarea ţesuturilor şi creşterea celulelor noi, ajutând la cicatrizarea rănilor, tăieturilor sau chiar a arsurilor provocate de expunerea prelungită la razele soarelui” explică medical generalist Marian Baciu.
Ceaiul de lavandă are un mod de preparare foarte simplu. Se pune într-o cană o lingură de flori de lavandă peste care se toarnă apă fierbinte. Se lasă la infuzat 20 de minute şi se îndulceşte cu miere. Specialiştii spun că e bine ca ceaiul să fie băut cu 30 de minute înainte de masă pentru probleme intestinale şi seara, înainte de culcare pentru probleme cu somnul.
În antichitate, lavanda era folosită la mumificarea cadavrelor şi folosită frecvent ca parfum scump de către regina egipteană Cleopatra, iar grecii şi romanii se îmbăiau în apă cu lavandă, pentru că se considera că este o plantă sacră, cu multiple beneficii pentru sănătate. Regina Elisabeta I a Angliei obişnuia să folosească parfum de lavandă şi să bea zilnic ceai din această plantă pentru a-şi calma durerile de cap, pe când regina Victoria a Angliei prefera să aibă în fiecare cameră şi printre haine rămurele de lavandă proaspătă care să păstreze mirosul plăcut şi relaxant specific acestei plante mov.
Secole la rând, fermierii britanici au folosit florile de lavandă pentru a preveni durerile de cap cauzate de insolaţie, prinzându-şi la pălărie rămurele de lavandă înflorită. Şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lavanda era folosită ca plantă medicinală, îndeosebi de către personalul din spitale, care o folosea pentru proprietăţile ei antiseptice şi dezinfectante, atât de utile în pansarea rănilor soldaţilor şi în sterilizarea echipamentului medical.
Cititi si




