Cum a fost inspirat de pandemie un elev din Brăila. Dispozitivul creat de el poate fi folosit şi în şcoli
0Un elev din Brăila a creat un dispozitiv de recunoaştere facială care citeşte temperatura persoanei după ce o identifică. Aplicaţia ar putea fi utilă şi în cadrul unităţilor şcolare. Datele pot fi transmise părintelui care află ora la care copilul a ajuns la şcoală şi temperatura pe care o avea în acel moment.
Cristian Soiu are 14 ani şi este în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Pedagogic “D. P. Perpessicius” Brăila. Este pasionat de robotică, iar în perioada stării de urgenţă i-a venit ideea să realizeze un dispozitiv de recunoaştere facială care citeşte temperatura persoanei după ce o identifică.
Toate informaţiile obţinute despre ora citirii temperaturii, numele persoanei, temperatura ca atare, le poate stoca într-o anumită bază de date sau transmite ca mesaj sau e-mail. „Ideea proiectului mi-a venit încă de la începutul stării de urgenţă, când din lipsă de ocupaţie am vrut să fac şi altceva nou, începând să mă documentez ce presupune recunoaşterea facială şi ce senzori aş putea folosi încât să reduc costurile dispozitivului cât mai mult, dar fără să pierd pe parte de performanţă, folosind chiar un senzor cu precizie medicală”, spune Cristian.
Aplicaţia ar putea fi utilă şi în cadrul unităţilor şcolare, este convins tânărul. „Proiectul poate fi aplicat în practică, deoarece este uşor de produs la scară largă, iar costurile de producţie sunt foarte scăzute.O utilitate ar fi, de exemplu, termoscanarea elevilor la intrarea în şcoală şi anunţarea părinţilor în cazul în care copilul este febril, mai ales în contextul actual al pandemiei. De asemenea, mai folosit şi în alte scopuri cum ar fi verificarea prezenţei angajaţilor dintr-o instituţie sau înregistrarea oamenilor care trec printr-un loc, putând fi folositor aproape oriunde în lume”, spune Cristian.
Proiectul a luat naştere în cadrul „Makerspace”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila, care are ca scop promovarea educaţiei STEM-Ştiinţe, Tehnologie, Inginerie, Artă şi Matematică, dar şi a tinerilor valoroşi.
„Cristi a reuşit să demonstreze că poate să obţină tot ceea ce îşi doreşte. Proiectul a fost început la debutul pandemiei, aproape integral ideea şi meritul muncii lui. Anul trecut Cristi a obţinut locul III la aceeaşi categorie. Nimic nu a fost întâmplător. Cristi a muncit foarte mult, este un tânăr ambiţios de la care şi eu am multe de învăţat şi cu siguranţă numele lui va fi auzit tot mai frecvent la competiţii”, spune mentorul său, Silviu Octavian Gheorghe.
Primul proiect creat de Cristi a fost Green Boat, o barcă verde care are ca scop analiza şi protecţia florei şi faunei din mediul acvatic. Iar proiectele nu se opresc aici.
„Anul viitor, îmi doresc implementarea Inteligenţei Artificiale la un alt nivel, deoarece voi participa la Concursul Naţional de Tehnică Inovaţie & IT “Da Vinci”, concurs la care am participat până acum la ediţiile din ultimii doi ani, la categoria de gimnaziu (...). Pe viitor, doresc să urmez cursurile unei facultăţi unde pot învăţa ceea ce îmi place mai mult: programarea. Doresc să profesez ca şi Software Engineer într-o echipă care să devină o a treia familie pe lângă familia mea propriu-zisă şi familia formată din echipa de robotică Helix şi Biblioteca Judeţeană Panait Istrati din Brăila”, povesteşte Cristian.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Roboţelul care încântă audienţa, cântând „O, brad frumos!“ în holul Universităţii din Galaţi VIDEO