Brăila, oraş multietnic. Brăila este unul dintre oraşele unde şi-au găsit locul multe comunităţi încă din cele mai vechi timpuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Refugiate din diferite state, prigonite din punct de vedere religios sau pur şi simplu urmaşe ale cuceritorilor de altădată, minoritaţile au găsit un colţ de linişte pe meleagurile brăilene. Cifrele arată că dintr-un total aproximativ de 300.000 locuitori, nu mai puţin de 11.000 sunt ruşi lipoveni, rromi, greci, evrei, maghiari, armeni, turci, germani, ucraineni, bulgari, italieni.

Lipovenii, cândva persecutaţi pentru credinţa lor, au venit la Brăila de aproape trei sute de ani. Potrivit tradiţiei, bărbaţii poartă bărbi, iar femeile batic şi respectă cu sfinţenie sărbătorile şi posturile de peste an. În toate casele lipovenilor există icoane moştenite de la străbuni, pe care le venerează. Una dintre cele mai numeroase comunităţi etnice din Brăila este cea a ruşilor lipoveni. Nu mai puţin de 3.500 de persoane au venit în oraş de-a lungul timpului.

Elementul elen este fundamental prin contribuţia pe care grecii au avut-o, în special în perioada interbelică, la prosperitatea oraşului şi portului dunărean. Există mărturii arheologice care atestă că în urmă cu aproape douăzeci şi cinci de veacuri, la Brăila poposeau elemente înaintate ale coloniştilor eleni porniţi spre miezul teritoriilor locuite de geţi. Reprezentanţii Comunităţii Elene din Brăila spun că numărul grecilor este de aproximativ 1.000.

Rromii reprezintă principala minoritate la nivelul judeţului Brăila, în proporţie de 1,12% din populaţie. Declaraţi sunt în jur de 6000 de rromi însă neoficial se vorbeşte de peste 20.000 de cetăţeni de etnie romă.

Braila avea în 1930 peste 11 mii de evrei, dintr-un total de 66 mii de locuitori, iar acum dacă mai sunt 40 de reprezentanţi ai acestei comunitati în oraşul de la Dunăre. Cei rămaşi sunt în majoritatea persoane în vârstă, urmaşi ai comercianţilor de altădată, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică a oraşului. Din 14 sinagogi construite la Brăila, în prezent a ramas una singură, Templul Coral, construit în 1865.

Potrivit datelor statistice, în Brăila trăiesc aproximativ 100 de maghiari, 25 de ucraineni, 50 de germani, 160 de turci, 18 de armeni, 15 de bulgari, dar si 45 de italieni. 

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite