A venit beat la examenul pentru permis şi l-a năucit pe poliţist cu izul de alcool. Rămasese fără carnet tocmai fiindcă a fost prins în stare de ebrietate la volan
0După ce a rămas fără permis pentru că a fost prins la volan sub influenţa alcoolului, Daniel C., un brăilean în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat tot în stare de ebrietate la reexaminare.
Brăileanul de 32 de ani a fost programat la examenul pentru recâştigarea permisului auto în cursul zilei de miercuri, 18 ianuarie. Bărbatul s-a prezentat de dimineaţă, alături de alţi candidaţi, la punctul de plecare în proba de traseu, de pe bulevardul Independenţei din municipiul Brăila.
Calm, el s-a urcat la volanul maşinii pe care urma să o conducă. Inspectorul de poliţie de lângă el a simţit, însă, un iz de alcool care a invada habitaclul ori de câte ori candidatul deschidea gura pentru a spune ceva.
Întrebat dacă a băut alcool înainte de a veni la examen, Daniel C. a spus ferm că nu. Fără a-l crede pe cuvânt, poliţistul i-a cerut candidatului să coboare de la volan şi să treacă pe bancheta din spate a autoturismului. Cu un alt candidat la volan, maşina a mers până la sediul Poliţiei, unde Daniel C. a fost pus să sufle în alcooltest. Deşi instrumentul l-a dat de gol, brăileanul a continuat să susţină că nu a consumat alcool înainte de a veni la examen.
După cum a precizat Laura Dan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Brăileanul a fost declarat respins la proba de traseu de miercuri şi, potrivit legislaţiei în vigoare, acesta poate fi reprogramat pentru susţinerea traseului peste 16 zile.
Întrebat de reporteri de ce s-a prezentat băut la examenul pentru redobândirea permisului auto, Daniel C. a refuzat să facă vreun comentariu şi să se lase fotografiat.
Citiţi şi