Cum au ajuns românii să fie închinaţi turcilor timp de 400 de ani. Sultanul Suleiman Magnificul îi considera sclavi pe domnitorii Moldovei şi Munteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătălie între români şi turci FOTO wikipedia
Bătălie între români şi turci FOTO wikipedia

Timp de patru secole, Principatele Româneşti s-au aflat sub suzeranitatea otomană. Controlul turcesc s-a accentuat odată cu trecerea veacurilor. Culmea, cei care au deschis porţile supunerii au fost chiar voievozii români.

Principatele Române au gravitat între Marile Puteri ale vremii, în Evul Mediu. La începuturile existenţei lor statale au fost disputate de puternicul regat al Ungariei sau de cel al Poloniei. Pentru a rezista între vecini puternici, voievozii români au jurat credinţă fie monarhilor unguri, fie celor polonezi. Niciunul, nici altul nu au reuşit însă să-i scape de dominaţia otomană, cea care a marcat istoria românilor timp de 400 de ani. 

Din secolul al XV lea, românii au plătit tribut şi au fost vasali turcilor, până dincolo de mijlocul secolului al XIX lea. Deşi au avut un statut privilegiat şi nu au fost transformate în provincii otomane, controlul turcesc a scris într-un fel destinul moldovenilor şi al muntenilor în Europa, înscriindu-i în sfera oriental-balcanică, diferită de cea occidentală. 

Controlul otoman asupra Principatelor a fost posibil şi din cauza voievozilor şi marii boierimii care declanşau repetate războaie civile pentru putere. 

Otomanii la porţile Europei

De-a lungul secolului al XIV-lea, Moldova şi Ţara Românească se constituiau ca state medievale independente. Basarab I reuşise în teritoriile sud-carpatice să scuture pretenţiile maghiare asupra teritoriile sale. La fel făcuse şi maramureşeanul Bogdan din Cuhea, care transformase marca (organizare militară medievală din zonă de frontieră, împotriva tătarilor - n.r.) ungurească de la est de Carpaţi, într-un stat independent, numit Moldova. Urmaşii acestor întemeitori de ţară au reuşit să creeze instituţii medievale suficient de puternice în cele două Principate. 

La sfârşitul secolului al XIV-lea, perioada de aparentă acalmie şi prosperitate avea să se sfârşească în mod dramatic, în Balcani. În Anatolia, centrul Turciei de astăzi, sultanul turcilor osmanlâi anexează toate principatele anatoliene. Sultanatul său devine o forţă care se aruncă asupra Balcanilor. Serbia cade în faţa otomanilor, în anul 1389. Sultanului Murad, mort pe câmpul de luptă, îi succede Baiazad, unul dintre cei mai războinici lideri ai turcilor otomani. Urmează rând pe rând ţaratele bulgare. Vidinul şi Târnovo cad. 

Sesizând pericolul, domnul Ţării Româneşti, la acea vreme Mircea cel Bătrân, încearcă să dea o mână de ajutor, rudelor şi aliaţilor săi de la sud de Dunăre. Fără succes. Ba mai mult, stârneşte mânia otomanilor care atacă şi Valahia în anul 1395. Era prima înfruntare dintre români şi turci. 

Mircea câştigă prima bătălie, la Rovine, dar este nevoit să se retragă şi să-şi părăsească ţara, fără să poată susţine războiul până la capăt. Se va întoarce cu ajutor unguresc şi va reuşi să-şi recâştige ţara şi tronul. Acest moment deschide însă o lungă istorie a relaţiilor româno-otomane, care vor trece de la rezistenţă la supunere, într-un timp relativ scurt. 

Moldova a fost ferită de atacurile sau de influenţa otomană până la mijlocul secolului al XV-lea. Moldovenii vor reuşi timp de aproape 100 de ani de la primul contact să jongleze cu pretenţiile turceşti, până la momentul în care otomanii îşi vor impune total suzeranitatea. 

Turcii aduşi în ţară de români. Voievozii şi-au închinat ţara pentru putere

În Ţara Românească, Mircea cel Bătrân, după ce s-a războit cu turcii, ba chiar a încercat să se implice chiar în lupta lor pentru succesiunea la tron, a fost nevoit să plătească tribut pentru a fi lăsat în pace. Urmaşii săi aveau să închine ţara turcilor, de bunăvoie. Ba chiar i-au invitat pe turci să se implice în problemele interne ale Principatelor. 

În Ţara Românească, după moartea lui Mircea cel Bătrân, în 1418, ajunge pe tron fiul său Mihail I. Rivalul său, din tabăra Dăneştilor, Dan al II-lea, nepot al lui Mircea cel Bătrân, este cel care-i va chema pentru prima dată pe turci să se implice în politica internă a Principatului. Mai precis, îi cheamă să-l ajute să ia tronul şi să-l alunge pe vărul său, Mihai I. ”Dan avea legături cu turcii, cunoştea şi pe bizantini, care-i puseseră la dispoziţie o corabie spre a se întoarce în ţară”, spune istoricul Constantin C. Giurescu, în ”Istoria Românilor”. 

Odată ajunşi în Ţara Românească, turcii se îndreaptă şi pradă şi sudul Ardealului, dar încearcă să pătrundă şi în Moldova. 

Alţi pretendenţi dornici de mărire sesizează oportunitatea şi se închină fără discuţii turcilor, în schimbul ajutorului. Radu Preznaglava îi cheamă pe turci împotriva lui Dan al II-lea. La fel au făcut mulţi urmaşi legitimi sau bastarzi ai Dăneştilor sau Drăculeştilor. Inclusiv Laiotă Basarab, Vlad ”Călugărul”, Radu cel Frumos sau ”Ţepeluş”. Din cauza politicii acestor domnitori, otomanii s-au obişnuit să-şi facă jocurile şi să controleze efectiv politica internă şi externă a Principatelor. Cu ajutorul multor voievozi supuşi şi datori lor, otomanii au făcut ravagii în Transilvania sau Moldova. 

În cazul Principatului Moldovei, lucrurile au stat puţin altfel, până la un punct. Petru Aron, aproape de mijlocul secolului al XV-lea, a fost primul care a plătit tribut turcilor, fără ca măcar să fie ameninţat direct. Era de altfel ultimul dintr-un şir de domnitori efemeri care au stârnit un autentic război civil întins pe câteva decenii. Ştefan cel Mare s-a opus otomanilor şi a plătit tribut doar când a fost nevoie, reuşind să-i ţină pe turci departe de treburile interne ale Principatului. La fel au făcut şi o parte din urmaşii săi. În anul 1538, Petru Rareş, fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare, este alungat de pe tron de Soliman Magnificul. În locul său este adus Ştefan Lăcustă, un pretendent dubios închinat total turcilor. Din acel moment şi în Moldova, turcii încep să-şi manifeste controlul. 

În Casa Păcii, de la independenţă relativă la control strict

Din punct de vedere al legislaţiei otomane, Principatele Române au făcut parte din Dar al Sulh, adică ”Domeniul Păcii”. Adică un ţinut în relaţie de vasalitate faţă de Poartă, dar fără să fie ocupat efectiv şi islamizat. Principii români trebuiau să plătească tributul şi să ajute Poarta pe plan economic şi militar. 

Aşa cum arată unii specialişti, otomanii erau interesaţi de modul în care Principatele îi aprovizionau cu alimente şi materiale. Propriu-zis voievozii români trebuia să-i ajute pe negustorii otomani să obţină cele mai bune preţuri şi să aprovizioneze Imperiul în timp de război. 

Deşi teoretic, sultanii îi lăsau pe marii boieri să-şi aleagă domnitorii şi să nu intervină în politica internă, imixtiunile erau frecvente. 

Dacă candidatul nu era agreat de otomani, acesta nu avea nici o şansă să fie ales domnitor. Mai mult decât atât, de multe ori otomanii au intervenit pentru schimbarea domnitorilor care nu le erau pe plac. Pe scurt, politica şi economia principatelor erau controlate de otomani. 

Aron, domnitorul Moldovei, în 1594, îi scria împăratului romano-german şi îi mărturisea că este doar custodele ţării sale, iar oprimarea turcilor era mare. Într-un mod mult mai dur se exprima Soliman Magnificul. În 1531, îi comunica printr-o scrisoare regelui Poloniei că domnitorii români erau ”sclavii şi tributarii săi”. 

Controlul asupra Principatelor a fost când mai strict, când mai lejer, în funcţie de comportamentul voievozilor şi de realităţile din Imperiul Otoman. 

Dominaţia otomană a fost întreruptă pentru perioade scurte de domnitori războinici şi determinaţi precum Vlad Ţepeş, Radu de la Afumaţi, Ioan Vodă cel Viteaz sau Mihai Viteazul. Acesta din urmă a cutremurat din temelii controlul otoman la nord de Dunăre. Otomanii au răspuns, printr-un secol de control strict, prin intermediul domnitorilor fanarioţi, numiţi direct de sultan şi care transformaseră Principatele în veritabile depozite de aprovizionare a Imperiului Otoman. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Viaţa unor faimoşi voievozi români, înainte de a lua tronul. De la călugărie la viaţă de cowboy balcanic

Clanurile însetate de putere care au aruncat Valahia în haos. Cine erau urmaşii cavalerului dragon

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite