Cel mai râvnit premiu de poezie din România, sfinţit de preoţi în biserică. Cum s-au desfăşurat la Botoşani „Zilele Mihai Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni de cultură din România au participat luni, 15 ianuarie, la „Zilele Mihai Eminescu“ de la Botoşani. Premiile încasate de participanţii galei anuale de poezie au fost sfinţite anterior în biserică, unde preotul a recitat şi o poezie.

La Botoşani au avut loc ieri, 15 ianuarie, manifestări ample dedicate aniversării a 168 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. A fost organizată cea de-a 49 a ediţie a „Zilelor Eminescu“, eveniment la care au fost invitaţi zeci de scriitori şi oameni de cultură din România, în special membri ai Uniunii Scriitoriilor. A fost acordată şi una dintre cele mai importante distincţii naţionale pentru poezie, „Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu“.


Premiile pentru poeţi sfinţite de preoţi

În prealabil, diplomele şi trofeele destinate câştigătorilor au fost sfinţite de preoţi în cadrul unei slujbe organizate în Biserica Uspenia, locul unde Mihai Eminescu a fost botezat. La „Zilele Mihai Eminescu“ de la Botoşani au participat peste 70 de scriitori, profesori universitari şi oameni de cultură. Evenimentele au început cu un Te Deum la Biserica unde a fost botezat poetul Mihai Eminescu acum 168 de ani. La evenimentul religios a participat inclusiv ambasadorul Marii Britanii în România, Excelenţa Sa Paul Brummel, invitat la Botoşani cu ocazia „Zilelor Mihai Eminescu“.

Sfintirea premiului Eminescu

 
După oficierea slujbei obişnuite a avut loc un ritual inedit. Cei doi preoţi care au condus slujba au sfinţit diplomele şi premiile care urmau să fie acordate pentru debut şi întreaga activitate în cadrul galei „Premiul Naţional de Poezie“. Diplomele şi plachetele au fost puse pe o masă specială în biserică, fiind blagoslovite şi stropite cu apă sfinţită la finalul slujbei. Totodată, unul dintre preoţi, Dumitru Mateciuc, a amintit audienţei că Eminescu a fost un mare patriot. Uiterior, a recitat în biserică câteva versuri din poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“.

image

 Te Deum la Biserica Uspenia FOTO Cosmin Zamfirache

Nominalizaţi la marele premiu pentru poezie al galei culturale de la Botoşani au fost poeţii Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Nora Iuga, Marta Petreu, Ioan Moldovan, Aurel Pantea şi Liviu Ioan Stoiciu. Favorit pentru câştigarea premiului „Opera Omnia“, pentru întreaga activitate, a fost poetul Aurel Pantea.

image

Preoţii sfinţesc premiul de poezie FOTO Cosmin Zamfirache

La „Zilele Mihai Eminescu“ din Botoşani a ajuns şi un român de origine maghiară. Se numeşte Iosif Paica şi vine în fiecare an la Botoşani pe 15 ianuarie tocmai pentru a depune un buchet de flori la statuia poetului din curtea bisericii Uspenia. „Sunt din Târgu Mureş şi sunt onorat să revin mereu la Botoşani fiindcă aici am lucrat la Filarmonică până să ies la pensie. Am o mare satisfacţie când vin aici, parcă sunt aproape de Eminescu. A fost un mare om de cultură al românilor, indiferent de etnie“, spune Iosif Paica. Acesta a participat la slujba omagială şi a vizitat Ipoteştiul, locul copilăriei poetului

Iosif Paica vine în fiecare an la Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

image

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Şapte poeţi sunt nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia 2017

FILIT 2017 Mircea Cărtărescu, în dialog cu Olga Tokarczuk: „ Acum, când răul e mai mare, oamenii au început să demisioneze de la funcţia de cetăţean”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite