Un tânăr de etnie romă a furat, chiar în Săptămâna Mare, banii de pe  lumânări dintr-o biserică situată în centrul Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A jefuit una dintre cele mai importantă biserici din Bistriţa, ziua în amiaza mare, în Săptămâna Mare. Un tânăr de etnie romă a furat din geanta femeii de serviciu, în care se aflau 560 de lei, bani pe care i-a făcut din vânzarea de lumânări.

Miercuri, în jurul orei 13:30, una dintre cele mai importante biserici din Bistriţa a fost jefuită de un tânăr de 30 de ani, de etnie romă. Culmea, acesta este un cunoscut de-al Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”, situată la doi paşi de centrul istoric al Bistriţei.

Tânărul a profitat de neatenţia femeii de serviciu, care a ieşit din biserică preţ câteva minute, şi i-a sustras din geantă 560 de lei, bani care proveneau din vânzarea de lumânări.

„Totul s-a întâmplat după ce am plecat de acolo. S-au furat 560 de lei, din poşeta femeii de serviciu. Erau banii pentru lumânări. Probabil că omul dădea târcoale. O fi profitat de un moment de neatenţie şi i-a furat. Cu siguranţă că nici femeia de serviciu nu a crezut că cineva va intra în biserică să fure. Dar uite că se poate”, a declarat preotul Ştefan Borodi.

Imediat după incident a fost sesizată poliţia, care s-a prezentat la faţa locului şi a început cercetările. 

Femeia de serviciu avea în geanta cu pricina şi un plic cu salariul ei, alături de banii proveniţi din vânzarea lumânărilor. Hoţul nu a apucat să îi ia însă şi salariul femeii, ci doar cei 560 de lei cu care s-a făcut nevăzut.

Acesta a băgat mâna pe gemuleţul de la încăperea unde se vindeau lumânări a luat geanta femeii din care a sustras suma, după care a pus geanta la loc şi a plecat. Se pare că acesta este cunoscut în zonă pentru aceste indeletniciri ilegale. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite