Topul celor mai bune licee din judeţul Bistriţa-Năsăud
0Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” se menţin de ani buni în topul celor mai bune licee din judeţul Bistriţa-Năsăud. Prezenţele la olimpiade, lipsa repetenţilor, notele mari la Bacalaureat le ajută să-şi menţină prestigiul şi poziţia şi să atragă an de an elevi care vor să facă performanţă.
Locul I Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa
În 2011 s-au împlinit 100 de ani de când clădirea care acum adăposteşte „Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” găzduieşte elevi. Clădirea a fost dată în folosinţă în 1911, funcţionând în primă fază Gimnaziul Evanghelic German. În timpul războiului, populaţia şcolară germană emigrează, iar clădirea începe din anul şcolar 1944-1945 să găzduiască elevi români.
Blazonul şcolii conţine o carte, precum şi un struţ galben cu o potcoavă în cioc, pe un fond albastru. Din anul 2011, când liceul şi-a sărbătorit centenarul, are şi un imn, realizat de trupa bistriţeană Hara, solistul Flavius Buzilă fiind şi el un absolvent al acestui colegiu, alături de alte personalităţi marcante ale judeţului.
Disciplina şi performanţa sunt cuvintele care ar descrie cel mai bine Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, care reuşeşte an de an să-i trimită pe cei mai buni elevi ai săi la olimpiadele naţionale şi chiar internaţionale.
Unul dintre elevii cu care se mândreşte Colegiul Naţional este Rareş Buhai, care face parte din lotul naţional de informatică. Doar anul trecut, Rareş a adus la Bistriţa nu mai puţin de trei medalii de aur de la olimpiadele internaţionale din Rusia, Serbia şi respectiv Italia.
-media de intrare la liceu pentru anul 2012-2013: 9,31
-rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012: 93,75%
-procentul absolvenţilor admişi la facultate în 2012: peste 90%
-numărul de elevi repetenţi în 2012: 0
-numărul de elevi olimpici în ultimii 5 ani: 252
-rezultatele la concursurile şcolare pentru anul 2012: o medalie de aur, una de argint şi patru de bronz la olimpiada naţională de informatică, două menţiuni la olimpiana naţională de română, o medalie de aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada din Rusia, o medalie de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică de la Belgrad şi o medalie de aur la Olimpiada de Informatică din Italia.
-cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 0
Locul II Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud
Colegiul Naţional „George Coşbuc” a luat fiinţă în 1863, cu o singură clasă de 40 de elevi. De-a lungul vremii, instituţia de învăţământ va purta diferite denumiri, printre care „Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Năsăud” sau Liceul grăniceresc „George Coşbuc”, urmând ca din 2000 să se intituleze Colegiul Naţional „George Coşbuc”.
Printre personalităţile care au trecut prin mâinile profesorilor năsăudeni se numără: George Coşbuc, Constantin şi Iuliu Moisil sau Liviu Rebreanu.
Deşi performanţa este şi în acest caz un termen definitoriu pentru Colegiul Naţional „George Coşbuc”, elevii şi profesorii liceului nu ignoră arta, cultura şi chiar tradiţia. O astfel de tradiţie, veche de 137 de ani este Maialul Elevilor Năsăudeni. An de an, elevii şi profesorii liceului defilează prin centrul oraşului în straie populare. Cel mai frumos costum popular este premiat an de an.
Profilele întâlnite la Colegiul Naţional „George Coşbuc” sunt filologie, matematică-informatică, ştiinţe ale naturi şi învăţători-educatori. Cei mai activi la competiţiile naţionale sunt însă matematicienii, colegiul fiind renumit pentru profilul matematică-informatică.
-media de intrare la liceu pentru anul 2012-2013: 8,10
-rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012: 85,45%
-procentul absolvenţilor admişi la facultate în 2012: 91%
-numărul de elevi repetenţi în 2012: 0
-numărul de elevi olimpici în ultimii 5 ani: 485
-rezultatele la concursurile şcolare pentru anul 2012: o medalie de aur şi patru menţiuni la olimpiadele naţionale
-cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 0
Locul III Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa
Clădirea care găzduieşte Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” funcţionează ca unitate de învăţământ încă din 1912, la inaugurare fiind destinată Şcolii Civile Regale de Stat pentru Fete, unde învăţau atât eleve de naţionalitate română, cât şi maghiară sau germană.
Poartă numele „Andrei Mureşanu” din 1990, iar în 1999 devine Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.
De ani buni, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” reuşeşte să se menţină în topul celor mai bune licee din Bistriţa-Năsăud, în parte din cauza stricteţii, a muncii individuale, dar şi a activităţilor extraşcolare, pe care se pune mult mai mult preţ decât în alte instituţii de învăţământ.
Profilele cu care îi întâmpină pe elevi Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” sunt: matematică-informatică, ştiinţe ale naturii, filologie, ştiinţe sociale, tehnician în activităţi economice, iar la secţia maghiară ştiinţe ale naturii şi ştiinţe sociale. Oferta educaţională este îmbogăţită de activităţile extraşcolare, care au luat forma unei trupe de teatrul, a unui ziar, a unei reviste sau chiar a unei trupe de street-dance.
-media de intrare la liceu pentru anul 2012-2013: 8,88
-rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012: 82,76%
-procentul absolvenţilor admişi la facultate în 2012: peste 80%
-numărul de elevi repetenţi în 2012: 0
-numărul de elevi olimpici în ultimii 5 ani: 111
-rezultatele la concursurile şcolare pentru anul 2012: o medalie de aur şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Limba, Literatura şi Cultura Maghiară „Apaczai Csere Janos”
-cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 0