Stomatolog pasionat de arta cioplirii în piatră: a finaţat şi donat 38 de statui în 21 de localităţi, de dragul păstrării identităţii naţionale
0Nu există om care să nu-şi dedice parte din timp unei pasiuni. Unii însă duc aceste pasiuni la extrem. Este şi cazul unui stomatolog din Năsăud, care a finanţat şi donat în ultimii 22 de ani nu mai puţin de 38 de statui în 21 de localităţi. Acesta spune că a făcut acest „sacrificiu” financiar de dragul identităţii naţionale.
Pe Traian Dascăl îl găsim într-un parc din oraşul Năsăud, lângă una dintre statuile comandate şi finanţate de el, care mai apoi a fost donată administraţiei locale. La cei 77 de ani ai săi, bărbatul este plin de viaţă şi are o memorie de elefant.
Toată viaţa sa şi-a împărţit-o între cariera de stomatolog, care i-a oferit confortul financiar pe care şi-l dorea şi arta monumentală. Atât de mult îi plac statuile, încât în ultimii 22 de ani a comandat, finanţat şi donat nu mai puţin de 38 de statui.
Acestea au ajuns în 21 de localităţi, atât din Bistriţa-Năsăud, cât şi din alte judeţe. Cele mai multe statui, 8 la număr, înfăţişează Lupa Capitolina, pentru că Traian Dascăl o consideră simbolul latinităţii şi romanităţii.
„Din copilărie, în toate localităţile în care am ajuns, am vizitat bisericile, bibliotecile şi monumentele istorice şi am rămas profund impresionat de arta monumentală. Timp de 22 de ani, cea mai mare parte din venitul familiei l-am alocat monumentelor istorice”, povesteşte fostul stomatolog, care a profesat până în urmă cu doi ani.
Pe lângă pasiunea pentru monumente istorice, dentistul mărturiseşte că aceasta este şi o metodă de a păstra identitatea naţională şi de a le da o lecţie de istorie chiar în centrul oraşelor şi satelor turiştilor şi copiilor.
Cele mai multe dintre statui sunt realizate din praf de marmură, precum monumentele din Roma şi Florenţa. În spatele majorităţii statuilor aflându-se artişti locali. Aceştia petrec cel puţin o lună la un astfel de monument.
Localitatea natală, transformată în satul cu cele mai multe statui din ţară
Prima statuie a fost realizată în satul natal al stomatologului Cristeştii Ciceului. Acesta îşi aduce aminte că până la Revoluţie, în sat nu exista niciun monument şi a ţinut neapărat să schimbe treaba asta. Aşa se face că în anul 1994 a început demersurile pentru Monumentul Eroilor, care a şi fost inaugurat doi ani mai târziu, în 1996.
Următoarele monumente au fost amplasate în aceeaşi localitate, Cristeştii Ciceului devenind satul cu cele mai multe statui din ţară. Acesta are nu mai puţin de 11 statui.
Printre personajele care l-au inspirat pe stomatolog se numără şi Torma Karoly, un arheolog ungur ce a început cercetările la castrul roman de la Ilişua. De asemenea, cu o statuie s-a ales şi Janos Bolyai, celebrul matematician care a revoluţionat geometria, după ce stomatologul a aflat că acesta se trage dintr-o comună din Bistriţa-Năsăud.
„Am primit scrisori de mulţumire de la academicieni din Ungaria şi România pentru bustul matematicianului”, mărturiseşte năsăudeanul.
Stomatologul a petrecut ani de zile solicitând avize
Dentistul din Năsăud a petrecut ani de zile doar solicitând şi obţinând avize. Mai mult, birocraţia din această zonă i-a determinat pe unii primari şi autorităţi locale să îi respingă donaţiile.
Traian Dascăl îşi aminteşte că obţinerea avizelor necesare pentru monumentul din Sighetu Marmaţiei a durat mai bine de 4 ani de zile. Din acest motiv, o parte din monumente sunt amplasate pe teren privat, nefiind nevoie de avize în acest caz.
Stomatologul nu a lăsat lucrurile la voia întâmplării, cerând sfatul istoricilor, urbaniştilor şi artiştilor atunci când avea în plan o lucrare. Mai mult, tot aceştia îi spuneau dacă lucrările respectau rigorile artistice sau cele istorice. Aşa se face că dentistul l-a pus pe un artist să refacă una dintre statui, după ce i s-a spus că aceasta nu respectă regulile artistice.
Întrebat câţi bani a cheltuit pe aceste monumente, stomatologul devine brusc secretos: „Şi câte un an de zile plăteam pentru o statuie, în rate, dar nu am făcut un calcul şi nici nu mă interesează să-l fac”.
Acestea nu au fost ferite nici de incidente, Lupa Capitolina de la Dej rămânând fără sugari după ce aceştia au fost...furaţi.
Soţia a aflat din presă de prima statuie
Năsăudeanul recunoaşte că soţia îi tolerează pasiunea pentru statui, însă nu o încântă. Spune că dacă ar fi avut copii, cel mai probabil nu i-ar fi permis să strice averea pe monumente.
Mai mult, femeia a aflat din presă de primul monument finanţat de stomatolog. Acesta şi-a pus mama să mintă şi să îşi convingă nora că cei de la ziar au exagerat cu laudele.
Nici acum, consoarta stomatologului nu ştie de toate statuile finanţate de acesta şi nici costul real al acestora.