Procesiune religioasă la Bistriţa. VEZI cine a fost Sfânta Rita GALERIE FOTO
0Icoana Sfintei Rita se află zilele acestea la Bistriţa, iar credincioşii care doresc să se roage la ea pot merge la Biserica Buna Vestire de pe strada Gării. Aseară a avut loc o procesiune prin oraş cu icoana sfântă.
Sute de credincioşi bistriţeni au participat marţi seara la procesiune moaştelor Sf. Rita. Incepând cu ora 20.00, preoţii greco-catolici au mărşăluit prin tot oraşul şi alături de mulţimea care i-a însoţit au purtat icoana ce la Cascia pe principalele străzi din Bistriţa. Moaştele Sf. Rita sunt pentru a doua oară aduse la Bistriţa, după ce anul trecut, credincioşii au avut ocazia să le vadă pentru prima dată.
Sfânta Rita este numită şi „Sfânta imposibilităţilor", datorită situaţiile cele mai disperate şi de nerezolvat pe care au reuşit oamenii să le treacă datorită ei. Tradiţia spune că anul de naştere al Sfintei Rita este 1381, iar cel al morţii este 1457, însă datele precise sunt incerte.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO
Biograful Sfintei, ne-o prezintă ca pe o femeie aparţinând mediului burghez, care a crescut într-o familie cu teamă de Dumnezeu şi care a devenit o soţie bună, iertătoare, atentă să nu provoace supărare soţului, ale cărui abateri ea le cunoştea bine, dar care sufera şi se roaga în tăcere. Bunătatea a reuşit în cele din urmă să înmoaie inima lui Paul, care a renunţat la obiceiurile sale, dar care a fost urmărit în continuare de duşmani până în momentul în care unul dintre ei l-a ucis şi l-a lăsat aruncat pe marginea unui drum.
Cei doi copii ai lor, au jurat să se răzbune. Rita a ăncearcat sa-i convinga să renunţe la acest gand, dar eforturile ei au fost zadarnice, şi atunci a găsit curajul să-l roage pe Dumnezeu să-i cheme la El în loc să permită să-si păteze mâinile cu o crima. Rugăciunea ei a fost ascultată şi,rămasă făra soţ şi fără copii, a vrut să meargă la mănpstire, dar călugăriţele augustiniene din Cascia nu au primit-o.
Într-o noapte, s-a întâmplat însă o minune şi, Sfantul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Sfântul Neculai de Tolentino au apărut şi au invitat-o să-i urmeze. Au dat la o parte poarta mănăstirii şi au dus-o pe Rita în mijlocul capelei, unde călugariţele făceau rugăciunile de la miezul nopţii. Astfel, Rita a fost primită în mănăstire şi a îmbracat haina călugărească.