Dotările şcolilor de altădată – unele nu aveau nici manuale, iar altele aveau laboratoare şi aparate pentru gimnastică
0În 1800, şcolile din mediul rural abia aveau mobilier, iar manualele nu erau gratuite pentru elevi. Unele dintre şcolile din mediul urban, însă, aveau biblioteci, laboratoare puse la punct şi chiar aparate pentru gimnastică.
Cultivarea maselor prin intermediul şcolii a însemnat pentru o Transilvanie aflată sub conducerea austro-ungarilor o condiţie esenţială a modernizării societăţii. În 1800, sistemul de învăţământ a cunoscut cea mai mare dezvoltare.
„Caracterul birocratic al administraţiei necesita tot mai multe cadre calificate de funcţionari şi subofiţeri din rândurile armatei. Era una dintre raţiunile care au dus la sporirea numărului şcolilor în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al XIX-lea, îndeosebi pe teritoriul regimentelor de graniţă”, explică Aurelia Dan, în „Starea şcolilor de pe teritoriul fostului regiment românesc II de graniţă în perioada absolutistă”, lucrare publicată în Revista Bistriţei.
Ponderea cea mai mare din sumele alocate şcolilor mergea pe salariile învăţătorilor, ale profesorilor şi ale altor angajaţilor unităţilor de învăţământ. Ce rămânea era folosit pentru întreţinerea şcolii, procurarea de colecţii ştiinţifice necesare predării diferitelor discipline şi chiar ustensile pentru practica elevilor în domeniul grădinăritului şi pomăritului.
Se mai cheltuia pe igienizare, încălzire, mobilier, reparaţii, rechizite pentru profesori, iar în şcolile care beneficiau de finanţare mai mare chiar şi în rechizite pentru elevi şi premii.
Şcolie aveau biblioteci dedicate profesorilor încă din a doua parte a anilor 1700. Cu toate acestea, „şcolile triviale”, dedicate populaţiei în deosebi din zona rurală, prsupuneau studierea a trei obiecte cu caracter practic: citirea, scrierea şi calcularea.
Mai toate şcolile funcţionau în clădiri din piatră, încăpătoare, dotate cu scaune, mese, tablă. Şcolile erau dotate în multe cazuri cu grădini şi livezi, unde se făcea practică.
De la lipsa manualelor, la dotări precum aparate de gimnastică
Şcolile din mediul rural ci cele pentru fete erau cele mai slab dotate. Acestea nu ofereau elevilor gratuit nici măcar manuale şcolare.
„Scopul învăţământului în această perioadă se limita doar la realizarea instruirii general-obligatorie de bază, suficientă pentru integrarea în viaţa activă de atunci. Prezumţia acestei concepţii era că, pentru omul de jos era suficient să ştie să scrie şi să citească pentru a-şi semna numele pe acte, în timp ce tinerii capabili puteau să urmeze o şcoală mai înaltă, dacă aveau asigurate mijloacele materiale pentru a fi întreţinuţi”, mai spune Aurelia Dan.
Altele în schimb, precum cele dedicate militarilor, aveau laboratoare şi colecţii ştiinţifice şi chiar aparate de gimnastică.
Se încarcă comentariile...
