Bistriţa: Portret/ Nicolae Pop repară trecerea timpului

 Pensetele lui minuscule din atelier au cercetat multe ceasuri electronice, dar şi valoroase ceasuri de colecţie

Marele filosof Voltaire spune că nu îşi poate închipui ceasul fără un ceasornicar. Nicolae Pop este unul dintre ei şi, de 25 de ani,  prin mâinile lui trec zilnic o mulţime de ceasuri electronice de ultimă generaţie, dar şi ceasuri vechi ce depăşesc suta de ani, foarte preţuite de colecţionari.

Primul ceas, o mare bucurie

Când era copil, îi plăcea să demonteze şi să cerceteze obiecte şi mecanisme. Când avea 11, 12 ani, a primit un ceas mecanic, o adevărată bucurie. Pe atunci, era mare lucru să ai un ceas pentru că erau foarte scumpe. Iar pe un copil, un ceas îl făcea să se simtă important. Nicolae mergea toată ziua cu el la un ceasornicar, să îl repare, să îl analizeze... Mai târziu, a devenit ucenic în ceasornicăria domnului Jucanu, un meşter vechi. „El ne învăţa să fim respectuoşi cu clienţii, să vorbim frumos”, îşi aminteşte el. După ucenicie, a plecat la Arad la şcoala prosesională de mecanică fină. Acolo a făcut multă teorie în domeniu, dar şi practică la fabrica de ceasuri.

Cel mai vechi ceas reparat

Astăzi lucrează într-un mic atelier din Bistriţa, într-o încăpere îngustă, dar foarte primitoare. Ceasuri de toate tipurile şi dimensiunile măsoară timpul la unison şi unele dau ora exactă cu un dangăt. Nicolae ascultă „Antena satelor“, în timp ce lucrează cu o mulţime de pensete, cleşti şi pensule. În atelierul său de reparaţii vin ceasuri valoroase de colecţie, ceasuri arătoase de perete, vechile ceasuri cu cuc şi, uneori, chiar ceasuri de buzunar. La ceasurile electronice le mai schimbă o baterie, dar nu prea are ce repara la ele. De obicei, oamenii le cumpără la 15, 20 de lei şi după ce se strică, le aruncă. Dar sunt oameni care vin la el cu ceasuri pe care le au de peste 45, 50 de ani şi le repară. Cel mai vechi ceas pe care l-a reparat data din 1870, şi era un ceas de buzunar de argint, un obiect care pe vremea aceea o distincţie pentru cine îl purta. 

Locul în care ajung colecţionarii

Atelierul său nu e doar un loc de reparaţii ci şi un loc în care ajung colecţionarii, cu întrebările şi povestirile lor. Aceştia sunt mereu în căutare de noi piese, urmăresc tot felul de documentare şi ştiu o mulţime de lucruri. De la unul dintre ei a aflat Nicolae că în Elveţia există o stradă întreagă pe care se află numai prăvălii cu ceasuri. Acolo şi-ar dori să ajungă într-o zi, dar mai ales într-o fabrică de ceasuri de-a elveţienilor, pentru a vedea de ce aceştia au devenit atât de faimoşi în domeniu. Cartea de căpătâi a meşterului este „Manualul ceasornicarului“, în paginile căreia se află toată istoria şi toate curiozităţile legate de măsurarea timpului, de la clepsidră până la modernele ceasuri electronice de mână.      

Ce-i place?

Îi place să urmărească actualităţile la televizor şi să iasă la pescuit cu prietenii sau cu familia.

Ce nu-i place?

Nu agreeză minciuna şi multe lucruri care nu convin nimănui, dar pe care se trece pentru că este altă cale.

Întrebări şi răspunsuri

Ce calităţi are un ceasornicar?

Răbdare şi îndemânare să lucreze cu piese atât de mici. Şi să înveţete tot timpul, pentru că acum s-au schimbat ceasurile, din mecanice în electronice, şi trebuie puţină specializare în noile mecanisme.

Ce fel de ceasuri recomandaţi clienţilor?

Cele mecanice unt mai bune şi au o durată de funcţionare mai îndelungată. Dar acestea sunt foarte scumpe. Majoritatea oamenilor îşi cumpără ceasuri electronice pentru că sunt mai ieftine.

NĂSCUT: 17 iulie, 1967, la Bistriţa
STUDII: Şcoala Profesională Mecanică Fină
PROFESIE:Ceasornicar
FAMILIE: Căsătorit, 2 copii