FOTO VIDEO Reportaj de la funeraliile de faraon ale lui Dumitru Sechelariu. „Bacăul să-i poarte numele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrăgit şi respectat de unii, hulit şi blamat de alţii, una dintre cele mai controversate personalităţi ale României, Dumitru Sechelariu, ex-primar al Bacăului, a fost pentru prima şi ultima oară aplaudat la scenă deschisă de un oraş întreg

Cortegiul format din rude, douăzeci de preoţi, dar şi din studenţi ai Facultăţii de Teologie din Iaşi, oameni politici, reprezentanţi ai fostei şi actualei administraţii locale, precum şi vechi prieteni din lumea sportului a străbătut, ieri, de la un capăt la altul Bacăul, de la Academia de Tenis EMD, unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu, şi până la Cimitirul Central.

Mii de oameni cu flori în mâini, dar şi cu ziarul patronat de Laudeta Sechelariu, soţia defunctului, au umplut străzile, trotuarele, balcoanele blocurilor, chiar şi acoperişurile caselor, în dorinţa de a-l vedea pentru ultima oară pe cel care a fost numit primul baron al Bacăului. Preţ de patru ore, în oraş, s-a circulat numai bară la bară, iar poliţiştii de la Rutieră au deviat traseele din Centru pe rute ocolitoare. 

„Stătea cu cărămida de bani în sertar”

Încă de la primele ore ale dimineţii, pe strada unde a locuit Sechelariu, maşinile care treceau purtau în geam tabloul fostului edil, din perioada 1996-2004. Sub fiecare poză stăteau scrise vorbele sale: „Mi-am împlinit destinul. Sunt mândru de ceea ce am realizat!”. Sute de coroane şi mii de buchete de flori îmbrăcau sarcofagul în care se afla trupul neînsufleţit.

Băcăuanii adunaţi la înmormântare îşi aminteau cu toţii despre multele întâmplări care-l aveau pe ex-primarul oraşului în rolul principal. Mulţi dintre ei au plâns, alţii au stat doar cu privirile în jos. Cu toţii au spus, însă, chiar şi din vârful buzelor, „Dumnezeu să îl ierte!”.

 „Nimeni nu ieşea din biroul lui Sechelariu cu mâna goală. Stătea cu cărămida de bani în sertar şi le dădea la toţi cei care îi treceau pragul. Era inimos. Spunea că plăcerea lui este să dăruiască”, a mărturisit Maria Neculce, o băcăuancă în vârstă de 60 de ani.

Şi foştii sportivi ai oraşului şi l-au amintit, ieri, pe Sechelariu, cel care a adus echipa de fotbal locală în Liga 1. „Eu l-am cunoscut ca om. Ca un mare om! Îşi lua farfuria din faţă şi mi-o punea mie”, a povestit un antrenor, fost sportiv.

Cel care a făcut spectacol la înmormântare, citând din Biblie, a fost Gigi Becali, fost bun prieten cu Sechelariu. Becali n-a ezitat să răspundă oricărui om care l-a provocat la discuţii şi s-a fotografiat cu sute de băcăuani, care s-au adunat în jurul lui. „Stai liniştit, nea Gigi, de vorbă cu oamenii, nu te stresa, că în Bacău nu îţi cere nimeni bani! Când vă plictisiţi în Bucureşti, mai veniţi pe la noi, că suntem buni de vorbă”, i-a transmis un bătrân milionarului.

„Bacăul să se numească Sechelariu”

Zona Academiei de Tenis EMD, unde a fost depus trupul lui Sechelariu, era atât de aglomerată încât cortegiul s-a urnit cu mare greutate. Sicriul a fost purtat pe umeri până la maşina mortuară de lideri ai actualei administraţii publice: Gabriel Vlase, deputat PSD, Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, subprefectul Dorian Pocovnicu, Adrian Şerban, primarul staţiunii Slănic Moldova, dar şi de omul de fotbal Gheorghe Chivorchian. Foarte aproape de sicriu au stat aproape tot timpul Gigi Becali, finanţatorul Stelei, şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma.

 „Luceafărul huilei” a susţinut, în faţa ziariştilor, că Bacăul este cunoscut datorită lui Sechelariu, aşa cum Valea Jiului este cunoscută datorită lui. „Dacă ar fi ca Bacăul să poarte alt nume, acesta ar trebui să fie Sechelariu”, a spus Miron Cozma, care a venit la înmormântare însoţit de Marilena Niţu.

Un băcăuan, fost angajat al Primăriei Bacău, a povestit cât de mult l-a ajutat Dumitru Sechelariu pe fiul lui Miron Cozma, pe vremea când liderul minerilor era în închisoare. „Eu aveam salariul de 180 de lei şi Sechelariu îi trimitea băiatului, lună de lună, 2.000 de lei, prin mandat poştal. Uneori, mă trimitea pe mine să duc banii la poştă”, a spus bărbatul.

Cu toate că şefii actuali ai Administraţiei Locale nu au acceptat onorurile militare, aşa cum a solicitat familia defunctului, edilii au permis, totuşi, ca alaiul mortuar să traverseze oraşul şi să facă o singură oprire, în faţa Primăriei.

Aproximativ 800 de băcăuani s-au înghesuit la praznicul de după înmormântare, care a avut loc la un restaurant din centrul oraşului. Au fost ţinuţi în frâu de jandarmi.

Cei mai discreţi la înmormântare au fost soţia Laudeta, mama Agripina şi cei patru copii ai fostului primar al Bacăului. Membrii familiei au cerut să le fie respectată intimitatea şi s-au ferit de jurnalişti. 

****

Becali, show total la înmormântare

Omul de afaceri Gigi Becali a fost prezent la înmormântarea fostului său bun prieten, Dumitru Sechelariu, ieşind în evidenţă, ca de fiecare dată, prin declaraţii spumoase şi pilde religioase. Oamenii veniţi la privegiul fostului baron al Bacăului s-au adunat ca la urs ca să îl vadă pe finanţatorul Stelei. Becali s-a pozat cu mai toată suflarea adunată în jurul lui. Milionarul a făcut glume, a râs zgomotos, a vorbit despre fotbal, despre jocurile de poker pe care le încingea cu Sechelariu, dar şi despre faptul că este bucuros că instanţa i-a dat doar „o condamnare cu suspendare”.

„Când mă mai supăr, spun că plec din ţară, dar numai atunci când mă supăr. Apoi îmi trece. Când am fost în Dubai, acum câteva zile, am slăbit cinci kilograme. Ştiţi de ce? Din cauza dorului de casă. Dacă mai stăteam câteva săptămâni, ajungeam la 25 de kilograme”, a glumit Becali.

Patronul echipei de fotbal Steaua a spus că l-a iertat pe Sechelariu, cu care era certat de mai mulţi ani, şi a adăugat că are amintiri frumoase cu el. Apoi, Becali a recitat câteva pasaje din Biblie şi a intrat în clădirea unde era depus trupul neînsufleţit. „Faptul că Sechelariu mi-a cerut iertare este ca o spovedanie, n-aveam cum să nu-l iert. Am şters cu buretele tot ce-a fost rău între noi“, le-a spus Becali oamenilor.

Milionarul nu s-a sfiit să mergă cu jeepul în spatele maşinii funerare, cu geamurile lăsate, făcând cu mâna băcăuanilor veniţi să vadă cortegiul lui Sechelariu. Gigi Becali a făcut referire şi la cei 800.000 de euro, bani pe care îi datorează clubului FCM Bacău, patronat de familia Sechelariu, pentru fotbalistul Eugen Baciu. De altfel, această datorie a dus şi la cearta definitivă dintre cei doi milionari. „Nu e adevărat! Nu trebuie să dau niciun ban. Este o minciună”, s-a explicat Becali.

Bacău


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri