POVEŞTI DE ARAD Marketingul în vremurile trecute

adevarul

Publicat: 23.04.2011 09:46

Ultima actualizare: 09.08.2022 18:35

Concurenţa, mama industriaşilor s-a făcut simţită încă de la începuturile anemicei economii a Aradului. În încercarea de a duce o luptă cu concurenţa, vechii meşteşugari îşi alegeau cu grijă semnele frăţiei din care făceau parte. Alături de acestea, sfinţii deveneau protectori ai breslei.

Încă de la primele semne ale comerţului pe plaiurile arădene, autenticitatea s-a dovedit de la bun început a fi cea care face diferenţa. În urmă cu două secole, reclama însemna semne distincte între un meşteşug şi altul. Astfel, frăţiile meşteşugarilor au ajuns să-şi reprezinte muncile felurite în sigilii de breaslă, păstrătoare de secrete. „Până în prezent, la noi în ţară, cercetări în mod special cu privire la tehnica făuririi sigilare şi de confecţionarea acestor sigilii de breaslă, nu s-a făcut. Diferitele lucrări de specialitate mai oferă sporadic unele date şi informaţii”, spune istoricul Augustin Mureşan.

Paşaport de pribegie, decembrie 1793 (breasla dulgherilor)

Cum, cine şi care era scopul

Sigiliul, o ştamilă timpurie a comerţului, era necesar atât pentru a te diferenţia de celelalte munci, cât şi pentru reprezentarea frăţiei departe de locul de baştină, când viitorii ucenici băteau la pas târgurile pentru aş desăvârşii meseria.

„Reprezentarea diferitelor meşteşuguri din cadrul breslelor s-a făcut prin includerea în emblemă, pentru fiecare domeniu de activitate, a unor simboluri specifice. Cea mai importantă şi interesantă este emblema, care este strâns legată de activitatea breslei”, spune istoricul arădean.

Cea mai uzuală metodă de făurire se făcea prin gravarea metalului la cald. Aici în schimb meşterul mai greşea, astfel că literele mai ieşeau întoarse, sau dublate, ba chiar omise. În acest mod şi-au făurit peceta pe la 1852 bresla mixtă din Pâncota. „La început pecetarul-gravor îşi alegea şi pregătea metalul de care avea nevoie, dându-i forma unui disc, subţire la margini şi mai gros spre mijloc, peste care era pus mânerul. Gravarea discului se făcea la cald după un model pe care îl avea în faţă”, mai spune Augustin Mureşan.

Sigiliul breslei dogarilor din arad, 1770

Datorită acestora, falsurile încetau să mai existe şi întăreau autenticitatea actelor şi documentelor. „Ele sunt dovada autenticităţii datelor şi faptelor consemnate de reprezentanţii breslelor, în legătură cu lucrările efectuate în timpul călătoriei de studii ale calfelor”, spune istoricul arădean.

Sigilile erau cele care întăreau actele emise de conducerea frăţiei. Arhiva Judeţeană păstrează şi acum zeci de statute, registre de cheltuieli, diplome, paşapoarte de călătorie sau contracte parafate în ceară sau tuş. De iscălire şi autentificare a actelor se ocupau vechii notari, slujbaşii visteriei frăţiei, care trebuia să ţină socotelile. Pentru această muncă mai mult de birou, aveau trecere tinerii buni la scris, citit şi socotit, care primea un salariu fix, iar pe deasupra, îi revenea la fiecare certificat eliberat, o parte din taxele plătite.

Sigiliul breslei mixte din Aluniş, 1853

Protectorii frăţiilor

Cei care nu îţi imprimau în emblemă semnele activităţii pe care o presta, alegeau ca semn distinctiv, un protector. Pe sigiliul brutarilor din 1846, Hristos este înfăţişat binecuvântând cu mâna dreaptă, pâinea pe care o ţine în mâna stângă, în faţa unei mese pe care se află un potir. La rândul lor breasla unită din Chişineu Criş avea gravat patronul breslei, un personaj înaripat ce ţine o balanţă cu o mână, iar cu cealaltă, spada.

12 bresle din întreaga întindere a Aradului şi-au gravat sfinţii în semnele de breaslă, de la Sfântul Florian (rotarii şi fierarii, 1718), Krispin (pantofarii, 1731), până la Sfinţii Orban (dogarii, 1770) sau Ioan (cizmarii din Pecica, 1818).

„În unele cazuri, diferite sigilii de breaslă au reprezentaţi mai mulţi sfinţi patroni”, spune Augustin Mureşan.

CITEŞTE ŞI:

PRIMA FABRICĂ DE AUTOMOBILE DIN ŢARĂ A FOST CONSTRUITĂ LA ARAD